LIVE TEXT Adrian Sitaru: „Toţi avem poveşti triste cu animale“
https://www.ziarulmetropolis.ro/live-text-adrian-titieni-este-un-film-despre-noi-insine/

Regizorul Adrian Sitaru a participat alături de actorii filmului „Domestic“ la o proiecţie specială, în cadrul unei conferinţe de presă, la Cinema Elvira Popescu, începând cu ora 11.00

Un articol de Andrada Văsii|18 martie 2013

Ziarul Metropolis a transmis, în timp real, declarațiile celor implicați în producția filmului „Domestic“. Atât regizorul Adrian Sitaru, cât și actorii au vorbit despre film în cadrul unei conferințe de presă la Cinema Elvira Popescu. 

13:23  Adrian Sitaru: Toți avem povești, mai mult sau mai puțin triste, cu animale.

13:21 Sergiu Costache: Bunicii mei sunt din Dâmbovița. Acolo mi s-a spus să tai un rățoi, pentru că femeile nu au voie să taie, dar de la emoții nu mi-am dat seama că aveam cuțitul invers. Am rămas marcat de acel episod.

13:19 Sergiu Costache: Mie îmi place foarte mult să lucrez cu animalele. Aș vrea să am un câine, dar stau la bloc şi n-ar ar avea cine să-l scoată la plimbare.

13:15 Adrian Sitaru: Mă uit la Discovery şi după aceea îmi place să speculez pe diverse subiecte, la fel cum am făcut în film cu OZN-urile şi cu biserica.

13:13 Adrian Sitaru: În 2007 am scris o serie de povestiri. După aceea am început să combin aceste povestiri într-un lungmetraj.  Din scurtmetrajul „Lord“ au rămas povestirea şi personajul, chiar dacă mai subţiri.

13:11 Adrian Sitaru: Eu nu am animal de companie şi de aceea am un sentiment de responsabilitate pentru animale. De la un anumit punct încep să moară sau să sufere. Este o responsabilitate şi trebuie să ţi-o asumi.

13:09 Adrian Titieni: Dacă n-aș avea ce să mănânc, probabil ca aş săvârși o crimă pentru consum, dar depinde de circumstanțe.

13:01 Adrian Titieni: E complicat să treci de la o maturitate psihică la modul de gândire al copilului.

12:58 Adrian Titieni: „Domestic“ este un film despre noi înșine.

Foto domestic facebook oficial

12:57 Adrian Titieni: În film, animalele traversează relațiile umane şi ne pun în condiţii pe care nu ni le imaginăm. Eu uram o pisică şi am ajuns să o iubesc.

12:55 Adrian Titieni: Domnul Sitaru a făcut exercițiul să le arate mai multor oameni filmul, după primul „cut“. Asta a făcut ca filmul să evolueze în structură.

12:53 Adrian Sitaru: Filmul nu e neapărat despre relaţia dintre om şi animal, ci despre relaţiile dintre oameni. Am început să văd oamenii mai mult ca pe nişte animale.

12:49 Ioana Flora: Adulţii nu pot să se transpună în pielea şi în gândirea unui copil. E un fel de ignoranță.

12:47 Ioana Flora: Am repetat trei-patru săptămâni şi m-am apropiat uşor-uşor de personaj. O sursă de inspiraţie a fost bona copilului lui Adrian. Lucrul cu Adi Sitaru decurge foarte lin şi fără conflicte.

12:45 Adrian Sitaru: Verișoara mea, care a văzut filmul, şi-a amintit de întâmplarea din copilăria mea.

12:43 Adrian Sitaru: Am folosit muzică de pian pentru că ține de puritatea copilului. Copilul priveşte diferit lumea adulţilor şi se raportează diferit la animale.

12:42 Adrian Sitaru: Ne-am dorit ca spectatorul să aibă impresia de unghi subiectiv. Ne-am dorit să fie ca şi cum cineva ar spiona.

12:40 Adrian Sitaru: Am avut doi porumbei pe care i-am ținut în podul bunicilor. I-am hrănit vreo două săptămâni când aveam vreo 10 ani, dar bunicii mi-au spus că porumbeii nu sunt făcuţi să fie crescuți. I-au omorât în faţa mea şi seara erau tocăniță. Povestea asta m-a marcat, dacă şi acum mă mai gândesc la ea. E o problemă de comportament uman pe care am încercat s-o transpun în film.

Foto domestic facebook oficial

Cei prezenți au vizionat filmul începând cu ora 11.00, iar dezbaterile au început la ora 12:35. Cel de-al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru va putea fi vizionat în cinematografe începând cu 22 martie.

Filmul „Domestic“ vorbește despre legătura dintre om și animalele de companie, despre relațiile dintre vecinii de bloc, dar și despre încurcăturile apărute în viața de zi cu zi a unei familii. Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache și Dănuț Hurduc (9 ani).

Mi-am dorit un film simplu, amuzant dar și emoționant. Inspirat în mare măsură din copilărie, filmul se bazează pe câteva povești cu animale domestice (și nu numai), copii și părinții acestora. Să ne uităm puțin în jurul nostru: câți oameni sunt în parcuri și pe străzi cu animale, câți dintre vecinii noștri nu au măcar un acvariu sau un papagal, uitați-vă cât de mult sunt prezente în viața noastră animalele, în reclame TV, în cântece, în numele de familie, povești, filme, internet. Cred că avem o mare nevoie de animale și ele de noi, de aici am realizat cât de mult ne iubim și ne mâncăm în același timp, la propriu, animalele. (Adrian Sitaru)

 

Foto credit: Cos Aelenei
Imagini de la conferinţă: Domestic Facebook oficial

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.