Liviu Ciulei revine online cu magia sa la Teatrul „Bulandra”!
https://www.ziarulmetropolis.ro/liviu-ciulei-revine-online-cu-magia-sa-la-teatrul-bulandra/

Se poate spune că o instituţie precum Teatrul „Bulandra” există şi este ceea ce este şi datorită trecutului său.

Un articol de Liliana Matei|12 mai 2020

După ce a prins contur și avânt datorită celei căreia îi poartă numele, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” a atins un alt nivel artistic datorită scenografului, regizorului, actorului și formatorului de trupă care a fost Liviu Ciulei. Timp de mai bine de zece ani cât s-a aflat la conducerea Teatrului „Bulandra” și ani buni după, în calitatea sa de regizor, Liviu Ciulei a dat o nouă direcție, a „reteatralizat teatrul” și a format generații întregi de actori.

În acest context și pentru a-i omagia cum se cuvine pe cei cărora le datorează prestigiul și nivelul artistic de care se bucură, Teatrul „Bulandra” dedică săptămâna 11-17 mai 2020 cunoscutului și prestigiosului om de teatru Liviu Ciulei. Astfel, în perioada menționată, pe pagina oficială de facebook a Teatrului vor fi prezentate, prin intermediul fotografiilor și a scrierilor de specialitate, spectacolele puse în scenă de Liviu Ciulei la instituția de care îi este legat numele. De precizat este faptul că, de-a lungul anilor, a semnat scenografia, a fost actor și a regizat peste 50 de spectacole, în săptămâna 11-17 mai Liviu Ciulei fiind prezentat doar în calitatea sa de regizor.

De asemenea, păstrând obiceiul devenit deja tradiție de a difuza spectacole online, pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro și www.smartradio.ro, Teatrul „Bulandra” va prezenta timp de trei zile la rând – miercuri, 13, joi, 14 și vineri 15 mai, la ora 19:00 – filmul documentar Se repetă… Hamlet (cu participarea regizorului Liviu Ciulei, redactor: lon Parhon, editor imagine: Sebastian Chelu, scenariul și imaginea: Corina Tudose, producător: Doina Teodoru) realizat de TVR2 și Teatrul Național de Televiziune, spectacolul Hamlet de William Shakespeare (cu Marcel Iureș în rolul titular) și respectiv Clipe de viață de William Saroyan (cu Gina Patrichi și Petre Gheorghiu). Cele trei producții sunt obținute și difuzate online prin bunăvoința Televiziunii Române.

O mare lecție de teatru semnată de Liviu Ciulei, rămâne și o probă a profunzimii intelectuale și a unei seriozități cu care astăzi slujitorii scenei se întâlnesc mai rar. Lecția de modestie oferită de regizor (care a participat până la montajul final al filmului), lecția de seducție culturală practicată de Ciulei, care n-a uitat să amintească și alte performanțe ale unui fost coleg (de talia lui Fory Eterle) sunt oferite spectatorului care n-a ajuns sa vadă montarea de la Bulandra într-un incitant montaj al intervenției protagoniștilor, echipei tehnice, autoarei traducerii, Nina Cassian etc., care au materializat o viziune de referință asupra „dramei situațiilor impuse”. – scria Călin Stănculescu în România liberă.

Difuzat, joi, 14 mai, la ora 19:00, spectacolul Hamlet de William Shakespeare a însemnat revenirea regizorului Liviu Ciulei la Teatrul „Bulandra”, în anul 2000, după o absență de nouă ani. Din distibuție fac parte actorii: Marcel Iures (Hamlet), Victor Rebengiuc/Dan Astilean (Claudius), Ion Cocieru (Fantoma tatalui lui Hamlet, Actorul principal), Valeria Seciu (Gertrude), Ion Pavlescu (Polonius), Stefan Banica jr. (Laertes), Adriana Titieni (Ofelia), Andrei Aradits (Horatio), Razvan Vasilescu (Rosencrantz), Cornel Scripcaru (Guildenstern), Igor Chistol (Fortinbras), Valentin Popescu (Voltimand), Mihai Cibu (Cornelius), Serban Pavlu (Marcellus), Gheorghe Ifrim (Bernardo), Costel Cascaval (Francesco), Petre Lupu (Osric), Razvan Savescu (Reinaldo), Irina Petrescu (Actrita principala), Mihai Constantin (Groparul), Adrian Ciobanu (Al doilea actor, Al doilea gropar), Silviu Geamanu (Un preot, al treilea actor), Alina Berzunteanu, Oana Tudor (Doamnele de onoare), Mircea Gogan (Un domn, Un marinar).

Maratonul teatral semnat de Liviu Ciulei se încheie vineri, 15 mai, ora 19.00, cu producția Clipe de viață de William Saroyan, montat de Liviu Ciulei în anul 1967, în care apare și în calitatea de actor, alături, printre alții, de Petre Gheorghiu, Gina Patrichi, Dorin Dron și Dumitru Furdui.

O personalitate internațională de talia lui Liviu Ciulei și spectacole în care se regăsesc actori ai Teatrului „Bulandra” și nu numai fac din aceste trei întâlniri online, în perioada 13-15 mai, momente care amintesc de bucuria trăită într-o sală de spectacol.

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

14
/06
/23

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareș Moldovan și apărută la Editura Polirom, în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).