„Teoria recapitulării”, expoziția artistului Ștefan Ungureanu la The H Gallery
https://www.ziarulmetropolis.ro/teoria-recapitularii-expozitia-artistului-stefan-ungureanu-la-the-h-gallery/

The H Gallery (Calea Victoriei 109) marchează primul său an de existenţă pe scena culturală cu expoziţia „Teoria recapitulării”, a lui Ștefan Ungureanu, în colaborare cu galeria H’art.

Un articol de Petre Ivan|14 iunie 2023

Unul dintre cei mai reprezentativi artiști vizuali ai generației sale, Ștefan Ungureanu (n.1984) se află la cea de-a 12-a expoziție personală, prilej pentru a explora o formă artistică pe care doar a tatonat-o în trecut: lucrările de tip vanitas, cunoscute și ca memento mori.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 08 iunie, de la ora 19:00. Titlul expoziției face trimitere la o teorie cu rădăcini în lumea antică, reformulată de Ernest Haeckel la sfârșitul secolului XIX ca „legea biogenezei”, conform căreia ontogenia repetă filogenia: adică dezvoltarea embrionului unei ființe vii reia fazele dezvoltării evolutive a speciei sale. Interpretarea pe care a dat-o autorul teoriei a dus din păcate la derapaje grave, inclusiv la folosirea ei în logica ideologiei naziste. Deși invalidată din punct de vedere științific chiar de la momentul formulării ei, ecouri ale acestei teorii persistă în științele sociale sau în filosofie. Atracția ei este că oferă o rezolvare perfectă a universului, o explicație armonioasă care amintește și de ciclicitatea vieții la vechii greci. Acesta este și motorul recapitulării pe care o face aici artistul, care începe cu propria copilărie și se încheie cu cea a fiului său, într-o buclă perfectă.

Artistul reia secvențe din copilărie ca o anticipare a celor pe care le va trăi propriul copil: suntem într-o vizită la muzeele (reale sau imaginare) care l-au marcat pe artist în primii ani de existență. Și muzeele și lumea s-au schimbat între timp, iar această vizită magică nu ne deschide ușile unui muzeu de istorie naturală, ci ale unuia mai degrabă tehnologic. Omul și existența lui ne sunt redate în diorame, prin intermediul unor obiecte familiare, unele foarte vechi, altele care ne trimit în viitor, ca într-o serie de vanitas-uri contemporane. Este recapitularea posibilă, sau sunt aceste mesaje în sticlă regăsite din trecut mai degrabă proiecții ale unui viitor inventat acum mai multe decenii în SF-uri, dar care în zilele noastre e din ce în ce mai aproape de realitate?

Expoziția va fi deschisă marți-sâmbătă, în intervalul 14:00 – 19:00, până pe 10 august.

04
/11
/24

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.), împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „Bauhaus în linii de arhitectură”.

20
/10
/24

Vanner Collective prezintă la Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti, nr. 2 - 4) rezultatele proiectului artistic multidisciplinar „Să Cunoști Lumea”, desfășurat pe parcursul anului 2024, în cadrul căruia, prin ateliere creative și de dezvoltare personală, sesiuni de terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională și sesiuni de fotografie, echipa a căutat să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate și să extindă perspectivele publicului larg asupra formelor frumuseții și ale comunicării artistice.

16
/10
/24

Între 17 și 20 octombrie, HEI - House of European Institutes lansează la Timișoara expoziția „Între Ape (Waters of in-Betweenness)”, în cadrul căreia sunt reunite patru proiecte independente de cercetare artistică interdisciplinară care s-au aplecat pe parcursul anului 2024 asupra încrengăturii complexe de relații culturale, sociale, economice, ecologice și spirituale pe care le avem cu apele.

15
/10
/24

INTEROGATIE „O să mai existe natura?”, „Folosiți mai puțin plastic”, „Viața e prea scurtă ca să conduci mașini plictisitoare”. Iată câteva dintre dorințele așternute pe hârtie care fac acum obiectul unei expoziții inedite. Ea se poate vizita la Sala Mare a Institutului Cultural Român până pe 24 octombrie.

02
/10
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.