Loteria abonamentelor la Festivalul „George Enescu 2021” are loc pe 1 iulie, la ora 12.00
https://www.ziarulmetropolis.ro/loteria-abonamentelor-la-festivalul-george-enescu-2021-are-loc-pe-1-iulie-la-ora-12-00/

4389 de persoane s-au înscris la loteria organizată pentru a pune în vânzare abonamentele la ediţia 2021 a Festivalului Enescu.

Un articol de Liliana Matei|30 iunie 2021

Tragerea la sorți va avea loc joi, 1 iulie, la ora 12.00 și va fi transmisă în direct, pe www.festivalenescu.ro, la acest link, pe Pagina de Facebook a Festivalului și pe Pagina de Facebook a Eventim. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00 online, pe site-urile Eventim și ale Festivalului.

Înscrierea pentru loteria abonamentelor a avut loc între 9 și 28 iunie, pe site-ul eventim.ro. S-au înscris 2184 de persoane pentru 1104 abonamente la Sala Palatului, respectiv 2185 pentru 170 abonamente pentru Ateneul Român. Fiecare solicitant a avut voie să opteze pentru maxim două abonamente.

Tragerea la sorți, care va avea loc pe 1 iulie, se va face prin metode electronice, pe baza website-ului random.org, fără posibilitatea intervenției umane în algoritmul de selectare a câștigătorilor. Pentru fiecare categorie de abonamente se va extrage o listă de rezervă cu 50 de nume. În cazul în care vor exista abonamente neachitate până la data de 16 iulie, conform procedurii, se va trece la lista de rezervă (în ordinea extragerii).

După extragere, câștigătorii vor fi contactați prin e-mail/telefon și vor putea achiziționa abonamentele până pe 16 iulie 2021 (data băncii). Aceștia vor primi un link pentru a efectua plata.

Abonamentele se vor emite în format print@home sau în format printat în funcție de opțiunea exprimată la înscriere. Clienții care nu achită abonamentele până la data de 16 iulie (data băncii) vor pierde dreptul de cumpărare acesta fiind transferat următoarei persoane de pe lista de așteptare. Pe 16 iulie 2021 se va încheia perioada de plată, urmând ca abonamentele să fie distribuite până pe data de 12 august 2021.

Ulterior, dacă există abonamente care nu sunt achitate la timp de câștigători, din lista de rezervă vor fi aleși în ordinea extragerii alți clienți ce vor avea posibilitatea de a cumpăra abonamente. Aceștia vor avea la dispoziție 7 zile pentru plată. Daca mai rămân abonamente neachitate acestea vor fi puse la vânzare direct pe site-ul Eventim și pe site-ul Festivalului.

Persoanele interesate pot contacta direct echipa Eventim pentru mai multe detalii, la adresa de mail [email protected] sau la telefon 0728 999 775, de luni până vineri, de la ora 10.00 la ora 18.00.

Vânzarea în sistem de loterie a fost aleasă deoarece oferă șanse egale tuturor celor care vor să achiziționeze abonamente la Festival, la concertele de la cele două săli care sunt cele mai căutate de iubitorii muzicii: Sala Palatului și Ateneu. Procedura utilizată este folosită și la alte evenimente internaționale de muzică clasică. Abonamentele la Sala Auditorium vor fi puse în vânzare la liber, pe site-ul eventim.ro și www.festivalenescu.ro, deoarece nu au generat suficientă concurență pentru a justifica o tragere la sorți.

Festivalul Internațional George Enescu 2021 se va desfășura între 28 august și 26 septembrie, la București și în mai multe orașe din țară, cu tema „O istorie din iubire”, pentru a promova lucrurile extraordinare pe care oamenii le pot crea atunci când colaborează din dragoste pentru muzică. Va fi un eveniment jubiliar, cel mai lung din istoria sa, care va aniversa 140 de ani de la nașterea lui George Enescu și cea de-a 25-a ediție a Festivalului.

Spre deosebire de celelalte ediții, Festivalul Enescu 2021 va trece printr-o serie de transformări și adaptări, pentru a face față provocărilor pandemiei. Cele 78 de concerte sunt organizate în patru serii:

  • Mari Orchestre ale Lumii (concerte desfășurate la Sala Palatului)
  • Concerte și Recitaluri (la Ateneul Român, după amiaza)
  • Muzica Secolului XXI (la Sala Radio)
  • Enescu și Contemporanii (concerte de dimineață, la Sala Auditorium)

Informații despre program pot fi găsite aici, iar despre bilete și regulamentul loteriei, aici. Este posibil ca, din cauza pandemiei, să apară schimbări în program. Accesul în sălile de concerte se va face cu respectarea condițiilor sanitare, iar purtarea măștii va fi obligatorie.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.