Lucian Dan Teodorovici, nominalizat la Premiul Literar al Europei Centrale Angelus, 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-dan-teodorovici-nominalizat-la-premiul-literar-al-europei-centrale-angelus-2015/

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici a fost selectat printre semifinaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, Polonia, ediţia 2015, cu romanul Matei Brunul. Din 66 de romane înscrise în competiţie, juriul a selectat 14 titluri, printre care şi romanul lui Teodorovici, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai noii generaţii.

Un articol de Petre Ivan|5 august 2015

Ceilalţi autori selectaţi în semifinala ediţiei din acest an a prestigiosului Premiu „Angelus”: Ádam Bodor (Ungaria), Jacek Dehnel (Polonia), Paweł Huelle (Polonia), Drago Jančar (Slovenia), Jaroslav Rudiš (Republica Cehă), Wasyl Słapczuk (Ucraina), Andrzej Stasiuk (Polonia), Ziemowit Szczerek (Polonia), Natalka Śniadanko (Ucraina), Olga Tokarczuk (Polonia), Kateřina  Tučková (Republica Cehă),Magdalena Tulli (Polonia) şi Serhij Żadan (Ucraina).

La începutul lunii septembrie, juriul va anunţa lista scurtă cu cei 7 finalişti nominalizaţi pentru marele premiu, urmând ca Gala de decernare să aibă loc pe 17 octombrie, la Wrocław. Cîştigătorul va fi recompensat cu un premiu în valoare de 150.000 PLN şi o statuetă realizată de artista Ewa Rossano.

Premiul „Angelus” este cea mai importantă distincţie în domeniul creaţiei de proză pentru volum tradus în limba polonă.

De la prima ediţie a Premiului „Angelus”, în 2006, România a mai obţinut o singură nominalizare pe lista scurtă, în 2010: Norman Manea pentru romanul Întoarcerea huliganului (Polirom, 2003, 2006, 2008, 2011).

Un marionetist şi marioneta sa devin captivi ai stalinismului românesc, în cea mai dură perioadă a lui. O poveste despre uitare, despre dragoste, despre naivitate, despre ură şi iertare, despre pendularea între adevărul personal şi cel oficial.

Desemnat „Cartea anului” în mai multe rânduri, de diverse publicaţii şi instituţii culturale, romanul a atras nu doar interesul cititorilor români, ci şi al celor din străinătate, bucurîndu-se de o foarte bună primire în spaţiile în care a fost deja tradus.

Romanul Matei Brunul a fost distins în anul 2012 cu Premiul literar „Augustin Frăţilă”, Premiul revistei Observator cultural, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România şi a fost desemnat „Cartea anului” de către revista Contrafort.

Foto: Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul – Polirom

29
/11
/19

La 8 ani după primul volum, Bucătăria Hoinară se întoarce într-un nou album de fotografie savuros, purtând semnătura lui Răzvan Voiculescu. Evenimentul de lansare va avea loc luni, 2 decembrie, de la ora 19:00, la JW Marriott București, în sala Grand Ballroom.

27
/11
/19

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, apărut de curând în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare, vor fi Marius Chivu și Maurice Munteanu.

25
/11
/19

În marginea cărții „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

22
/11
/19

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 14.30, Gaudeamul 2019 găzduiește, la standul editurilor Brumar&Hyperliteratura (standul 127), lansarea volumului „In.Fuzion#Ispita”, în prezența scriitorilor și artiștilor care au participat la acest proiect inovator.

20
/11
/19

Editura Litera vă așteaptă, între 20 și 24 noiembrie, în cadrul unei noi ediții a Târgului de carte Gaudeamus, la Pavilionul B2 Romexpo.