Lucian Pintilie, la Divanul Degustătorilor de Film
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-la-divanul-degustatorilor-de-film/

Lungmetrajul „O vară de neuitat”, de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

Un articol de Petre Ivan|15 august 2014

Deşi este o adaptare a romanului lui Petru Dumitriu, „O vară de neuitat” poate fi considerat un film autobiografic pentru regizorul Lucian Pintilie, căci peisajul arzător al Dobrogei aminteşte de cel al Bugeacului natal, iar astfel poate fi explicată poezia unor imagini din film fără precedent la Pintilie.

Un căpitan persecutat şi familia sa încearcă să se adapteze într-o garnizoană de graniţă unde au loc conflicte cu bulgarii. Povestea este relatată de fiul lor, ajuns la maturitate şi care îşi aminteşte evenimentele, însă, în mod ironic, pentru copilul de atunci a fost o vară de neuitat, probabil cea mai frumoasă.

„O vară de neuitat” a fost nominalizat pentru Palme d’Or la Cannes (1994), iar din distribuţie fac parte Kristin Scott Thomas, Claudiu Bleonţ, Olga Tudorache, George Constantin, Marcel Iureş, Răzvan Vasilescu şi Ioan Gyuri Pascu. În 1995, anul lansării, filmul a câştigat premiul UCIN (Uniunea Cineaştilor din România) pentru scenografie.

De asemenea, regizorul grec Nikos Grammatikos, al cărui film „Regele/ O vasilias” va fi prezentat în festivalul, se numără printre invitaţii speciali ai evenimentului cinematografic.

Filmul este o încercare de explorare a satului grecesc prin intermediul unui tânăr care vrea să o ia de la capăt, după ce şi-a dedicat o mare parte a existenţei consumului de droguri. Suspiciunea, teama şi maliţia unei societăţi în care nu e loc pentru străini sunt explorate prin intermediul unui limbaj cinematografic realist, amintind de cel al lui Lars von Trier, iar critica socială acerbă salvează filmul de a deveni o melodramă.

Cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august, în Portul Cultural Cetate (judeţul Dolj), va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

Foto cu Lucian Pintilie şi O vară de neuitat – Cinemagia

21
/07
/22

Grădina de vară din Eforie Sud continuă să găzduiască festivalul Cinemascop, care se desfășoară deja de cinci ani în prima săptămână din august. Un eveniment așteptat cu entuziasm de vizitatorii fideli, festivalul revine cu proiecții de film, ateliere pentru copii și alte surprize, între 1-7 august 2022.

21
/07
/22

Krypto și Super-Câinele și Superman sunt prieteni inseparabili nu doar în viața de zi cu zi, ci și atunci când vine vorba de puterile speciale pe care le posedă și pe care le folosesc pentru a eradica infracțiunile din Metropolis. Puteți lua parte la aventurile animăluțelor cu super-puteri din 26 iulie la Cineplexx Băneasa.

20
/07
/22

Cinematograful itinerant Caravana Metropolis - cinema în aer liber aduce și anul acesta la Sibiu 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase și 4 ateliere de creație. Acestea vor putea fi urmărite între 9 și 14 august, de la ora 21:30, în spațiul de proiecție amenajat în Piața Huet. Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe Facebook.

19
/07
/22

Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș.

19
/07
/22

Trei filme de acțiune care expun situații dramatice, dar și comice fac parte din programul lunii iulie al postului Warner TV.

18
/07
/22

Ediția a XIV-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov aduce în fața publicului din România 12 documentare internaționale și două proiecții speciale din 11 țări. Reamintim că tema festivalului se concentrează anul acesta în jurul ideii de granițe - borders, un concept care își propune să aducă răspunsuri la întrebări și provocări multiple ce țin de libertățile individuale și creative cu care societatea actuală se confruntă.

12
/07
/22

Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al XI-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, cele mai bune filme de autor noi, apreciate la marile festivaluri internaționale și în cinematografele din întreaga lume. Între 14 și 17 iulie, caravana va ajunge în localitățile Buriaș și Periș din județul Ilfov, […]

07
/07
/22

Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se va desfășura, în perioada 9-17 iulie 2022, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ și în alte 28 de locuri din orașul portughez Vila do Conde, dintre cele mai diverse: clădiri istorice, unități comerciale, cafenele, grădini, străzi sau piețe.