Lucian Pintilie, premiat la Festivalul Filmului European
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-premiat-la-festivalul-filmului-european/

Reputatul regizor Lucian Pintilie a fost premiat de Institutul Cultural Român pentru excepţionala activitate de promovare a culturii române, în cadrul Galei de lansare a Festivalului Filmului European desfăşurată luni seara la Teatrul Naţional Bucureşti, eveniment prin care ICR marchează în 2018 Ziua Europei, Centenarul României şi Anul European al Patrimoniului Cultural.

Un articol de Petre Ivan|8 mai 2018

Ceremonia a avut loc la Sala Mare a Teatrului Național București în fața unei săli arhipline.

Premiul, împreună cu un spectaculos trofeu (operă a apreciatului artist plastic Ioan Nemțoi), a fost înmânat de doamna Liliana Țuroiu, președintele ICR, și a fost primit, în numele regizorului, de actorul Răzvan Vasilescu, protagonist în multe dintre peliculele maestrului.

Suntem onorați să oferim acest premiu maestrului Lucian Pintilie, cineast român de anvergură europeană, drept recunoaștere a excepționalei sale activități de promovare a culturii române și să includem filmul O vară de neuitat în programul Festivalului”, a declarat președintele ICR, Liliana Țuroiu.

Prezență constantă la evenimentele Institutului Cultural Român – amintim Mesageri Identitari, Luna Enescu la ICR sau Academia UNESCO a Tinerelor Femei – Excelența Sa doamna Michèle Ramis, ambasadorul Franței în România, a subliniat încă o dată buna colaborare dintre ICR și Ambasada Franței.

Așa cum ne-a obișnuit și la alte evenimente ale Institutului Cultural Român la care a participat, doamna ambasador s-a adresat publicului în limba română și a vorbit despre filmul de deschidere a Galei, Au revoir là-haut / La revedere acolo sus (Franța, 2017, în regia lui Albert Dupontel).

Festivalul Filmului European a debutat luni seara cu ediția din București, care are loc între 7 și 13 mai, la următoarele săli: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Institutul Balassi, Centrul Ceh, Institutul Cervantes, Muzeul Național al Literaturii Române și la Spațiul Public European.

O parte dintre proiecții vor fi însoțite de întâlniri cu cineaști și actori, concerte, dezbateri și alte evenimente speciale.

Festivitatea de deschidere a FFE s-a desfășurat în prezența a numeroase oficialități, membri ai corpului diplomatic și al institutelor culturale străine la București, personalități din lumea culturală, din spațiul politic și social, iubitori ai filmului.

Cea de a 22-a ediție a Festivalului își va continua traseul în alte șapte orașe: Galați (11 – 13 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Tîrgu Mureș (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 mai) și Sibiu (1 – 3 mai).

Programul complet al proiecțiilor din cele opt orașe este disponibil, aici.

Foto: Lucian Pintilie, Festivalul Filmului European – ffe.ro

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.