Ludwig van Beethoven – “Titanul din Bonn”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ludwig-van-beethoven-245-de-ani-de-la-nasterea-titanului-din-bonn/

În urmă cu aproape două secole şi jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2015

Monumentala operă a lui Ludwig van Beethoven – 9 simfonii, 5 concerte pentru pian şi orchestră, 1 concert pentru vioară şi orchestră, Missa Solemnis, 32 de sonate pentru pian, mai multe sonate pentru vioară şi pian, 16 cvartete pentru coarde şi opera Fidelio reflectă cu expresivitate şi claritate realităţile şi personalităţile vremii sale.

Între 1804-1818, perioada începutului şi desăvârşirii surzeniei sale, Ludwig van Beethoven a ţinut cu regularitate câteva carnetele de însemnări, care au fost publicate, de-a lungul timpului, în diverse culegeri. Iată câteva dintre observaţiile notate de faimosul compozitor făcute în anul 1814.

Din luna martie şi până la 15 mai 1814, scris şi corectat opera Fidelio.

– Mai sunt multe de făcut pe acest pământ. Prin urmare, grăbeşte-te!

– Nu mai continua viaţa pe care ai dus-o până acum! Arta îţi cere şi acest sacrificiu. Ia-ţi un repaus în distracţie, pentru a mări puterea de a produce.

– Căci soarta i-a dat omului această facultate: curajul de a suporta totul, până la sfârşit.

– Regulă: să nu las niciodată să se copieze după o partitură terminată, la care ţin. Şi să am mereu hârtie cu linii de la 20 la 24.

– Orele care trec cel mai repede, timp în care roata se învârte cel mai rapid, sunt acelea pe care noi le consacrăm a ne ţine spiritul ocupat, iar în ce mă priveşte, să compun.

– Niciodată o partitură nu va fi copiată la fel de exact cum a compus-o autorul ei.

Cât priveşte anul 1815, se remarcă obsesia lui Beethoven faţă de surzenia care devenea tot mai apăsătoare, dar care nu l-a împiedicat să ofere lumii marile sale capodopere: simfoniile Eroica, Destinului, Pastorala, sonatele Appassionata, Sonata Lunii, concertul pentru vioară şi orchestră sau concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră, Imperialul.

După anul 1818, când compozitorul devenise completamente surd, acesta a compus, printre altele, Simfonia a IX-a cu vestita sa Odă a Bucuriei şi Missa Solemnis.

Ludwig van Beethoven. Însemnări, anul 1815

– Să îmi perfecţionez, pe cât posibil, aparatul auditiv şi apoi să călătoresc. Aceasta este datoria ta către tine, către oameni şi către El, cel Atotputernic; numai aşa vei putea dezvolta într-o bună zi tot ce trebuie acum să disimulezi în tine. Şi apoi o mică Curte, o mică capelă, unde cântecul scris de mine va fi executat întru gloria celui Atotputernic, celui Etern, celui Infinit.

– Luaţi loc în camera mea, portrete ale lui Haendel, Bach, Glück, Mozart şi Haydn! Voi mă puteţi ajuta să-mi accept suferinţa.

– Să studiezi în fiecare zi, de la orele cinci şi jumătate dimineaţa şi până la dejun.

– Ai vrea să savurezi mierea fără a suferi înainte de pe urma înţepăturilor albinei? Ai dori să te împodobeşti cu coroana victoriei fără a înfrunta pericolul bătăliei? Plonjorul ar putea oare aduce perla de pe fundul mării dacă teroarea crocodilului îl reţine pe mal? Îndrăzneşte, aşadar! Ceea ce Dumnezeu ţi-a rezervat, niciun muritor nu îţi va răpi. Însă ţi-a rezervat numai ţie, om curajos!

– Nu-ţi încredinţa secretul nici măcar prietenului celui mai încercat. Poţi oare să-i ceri lui fidelitate şi discreţie, atunci când tu însuţi duci lipsa acestor calităţi?

Foto: Ludwig van Beethoven – wikipedia, facebook

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

01
/04
/21

Cineclubul One World Romania își propune în 2021 să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. Primele două sesiuni sunt dedicate filmografiei cineastului Paul Călinescu. 12 dintre documentarele lui, realizate în perioada 1934-1948, sunt disponibile gratuit până la 25 aprilie.

14
/03
/21

Pe 12 aprilie 1975, la unul dintre cele mai cunoscute spitale pariziene se stingea din viață o artistă care era deja mit. După o agonie care nu prevestea nimic bun, se despărțea de o viață care îi aduse și suferință, și bucurie, și victorii răsunătoare, și înfrângeri dureroase.

28
/02
/21

„M-am născut în anul 1707, la Veneţia, într-o casă mare şi frumoasă, aşezată între podul Namboli şi podul Donna-Onesta, în colţul străzii Ca cent’anni din parohia San Toma.” Era una din ultimele zile ale iernii anului 1707, era 25 februarie, era magica Veneția.

21
/02
/21

Pentru un oraș ca Bucureștiul, nu e deloc simplu să-și țină aproape oamenii care-l iubesc. Deși există o mie de motive de dezamăgire și de îndepărtare, se găsesc și spații unice, unde orașul face cuceriri noi sau strânge legături mai vechi. Unul dintre ele este Hanul cu Tei.

19
/02
/21

19 februarie nu este doar ziua în care s-a născut Constantin Brâncuși, ci și ziua tragică în care s-a stins prematur un creator de teatru cel mai probabil genial: Georg Büchner. Moartea lui a survenit într-un moment însuflețit de avânt revoluționar și dorință de schimbare.

15
/02
/21

Duhurile casei sunt printre cele mai vechi și mai răspândite forme de protecție pe care oamenii și-au creat-o în virtutea felului de a privi lumea. Vă propunem o incursiune în mitologia autohtonă, alături de etnologul Antoneta Olteanu, lector al Fundației Calea Victoriei.

12
/02
/21

Un anumit fel de armonie în societate, cosmopolitism, dar și un cert tradiționalism. Deschidere față de nou, dar nu una care să alunge tihna ce domnește într-un oraș ce respiră într-un ritm al lui. Muzică și culoare – ele au fost întotdeauna ale Vienei, spațiu asociat pe veci cu spiritul european.

03
/02
/21

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.