Luminita Gheorghiu, soacră cu stil, în comedia “Cuscrii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/luminita-gheorghiu-soacra-cu-stil-in-comedia-cuscrii/

Reputata actriţă Luminiţa Gheorghiu revine pe marile ecrane, pentru prima dată într-un rol de comedie, din 24 octombrie, în “Cuscrii”, un film regizat de Radu Potcoavă. Ursul de Aur la Berlin, premiul Asociaţiei Criticilor de Film la Los Angeles, sunt doar câteva dintre premiile câştigate de Luminiţa Gheorghiu, de-a lungul carierei.

Un articol de Petre Ivan|10 octombrie 2014

Cu toate acestea, marea actriță nu a făcut roluri de comedie. “Am avut, până acum, un singur rol și acela scurt, la Porumboiu, în A fost sau n-a fost?. Nu știu de ce mi s-au dat roluri parcă prea serioase, cred că dintr-o comoditate a regizorilor, pentru că eu iubesc mult comedia”, spune actrița.

În “Cuscrii”, Luminița Gheorghiu joacă rolul unei cuscre excesiv de amabilă, soție de cadru militar (Mircea Diaconu), mândră posesoare a unei vile impozante din Pipera, a trei fete pe care încearcă încontinuu să le controleze, și a doi gineri pe care nu poate să îi sufere.

În “Cuscrii”, Luminița Gheorghiu joacă rolul unei cuscre excesiv de amabilă

În “Cuscrii”, Luminița Gheorghiu joacă rolul unei cuscre excesiv de amabilă

Din 24 octombrie în cinematografele din toată țara, comedia “Cuscrii”, regizata de Radu Potcoavă (Premiul Special al Juriului, Sarajevo 2012, pentru Tatăl meu e cel mai tare), îi aduce pe marile ecrane pe Luminița Gheorghiu, Mircea Diaconu, Marian Râlea, Gabriela Popescu, Ioana Blaj și Paul Ipate.

Filmul explorează cu mult umor coșmarul oricărui tânăr pe cale să se căsătorească: prima întâlnire dintre cuscrii.

Ionuț și Mariana se vor căsători curând. E timpul ca familiile lor să se întâlnească și să pună la cale fericitul eveniment. Cuscrii par să se înțeleagă perfect: îi unește pasiunea pentru telenovele, lux, muzica românească a anilor ’80 și țuica. Mai ales țuica.

Pe măsură ce sticlele se golesc, neînțelegerile încep să apară. Trei cupluri, trei viziuni asupra nunții: fast și opulență (cu porumbei albi, Holograf și Fuego), nuntă tradițională (cu lăutari și cort), sau una tinerească?

Opțiuni diferite, tabere diferite. Nimeni nu cedează.

Mai mult, cei doi cuscri își amintesc că s-au mai întâlnit odată, acum 25 de ani. Erau în tabere diferite. Acum, ca prin minune, viața i-a adus din nou față în față. Urmează Marea Confruntare.

E nevoie de o minune ca această nuntă să mai aibă loc…

Foto: Luminita Gheorghiu,  “Cuscrii” – Cinemagia

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.