Lungmetrajele din competiția Festivalului ANONIMUL 2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/lungmetrajele-din-competitia-festivalului-anonimul-2022/

Cinci lungmetraje de ficţiune şi documentare vor concura anul acesta pentru marele trofeu al celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 8 – 14 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

Un articol de Ziarul Metropolis|26 iulie 2022

Selecția competiției de lungmetraje a fost realizată de Ludmila Cvikova.

Trofeul ANONIMUL va fi disputat de „107 Mothers” (Slovacia, Cehia, Ucraina), regizat de Peter Kerekes, „I’m So Sorry” (China), de Zhao Liang, „Mighty Flash” (Spania), de Ainhoa Rodríguez, „Talking About the Weather” (Germania), de Annika Pinske, și „Zuhal” (Turcia), de Nazlı Elif Durlu.

În „107 Mothers/ Cenzorka” (foto sus), Peter Kerekes spune povestea bazată pe realitate a mamelor dintr-o închisoare pentru femei din Odesa (Ucraina). Lungmetrajul a câștigat, la Festivalul de la Veneția 2021, premiul secțiunii Orizzonti pentru cel mai bun scenariu și a fost inclus în competiția Zabaltegi-Tabakalera a Festivalului de la San Sebastián.

„I’m So Sorry”

Documentarul „I’m So Sorry” vorbește despre pericolul reprezentat de energia nucleară. Filmul, cu imagini de arhivă de la Cernobîl și Fukushima, a fost nominalizat pentru L’Œil d’or, premiul pentru documentar, la Festivalul de la Cannes 2021. El a făcut parte și din selecția festivalurilor de la Guangzhou și Busan.

Drama „Mighty Flash/ Destello bravío” relevă modul în care ne agățăm de tradiții patriarhale deși, într-o lume nouă, societatea trebuie să evolueze în mentalitate. Ficțiunea cu rădăcini în documentar are o distribuție ce reunește simple femei de diferite vârste, iar acțiunea are loc într-o localitate rurală suspendată în timp. Filmul a fost prezentat în festivalurile de la Malága și San Sebastián, unde a fost recompensat cu distincții speciale, iar Ainhoa Rodríguez a fost desemnată cel mai bun regizor la Vilnius IFF 2021.

„Mighty Flash/ Destello bravío”

„Talking About the Weather” este primul lungmetraj regizat de Annika Pinske și avut premiera la Berlinala de anul acesta, în secțiunea Panorama. Drama are în centru o femeie care încearcă să găsească echilibrul între carieră, relațiile de dragoste, viața de familie și libertatea proprie.

Zuhal este o femeie din clasa de mijloc, are o slujbă bună, o relație îndelungată și o casă frumoasă în Istanbul. Întreaga ei existență obișnuită se schimbă după ce într-o noapte aude mieunatul unei pisici. Intenționat își evita vecinii, însă acum se vede nevoită să comunice cu ei. Cu umor negru și personaje dinamice, lungmetrajul „Zuhal” este primul regizat de Nazlı Elif Durlu.

„Talking About the Weather”

Câștigătorul Trofeului ANONIMUL va fi ales prin vot de publicul festivalului. Premiul, în valoare de 3.000 de euro, este oferit de OTP Bank.

Programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, anunțate în luna iunie, dar și proiecții în afara concursului. Toate proiecțiile vor fi însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.

Mai multe detalii despre festival vor fi anunțate pe www.festival-anonimul.ro/

„Zuhal”

OTP BANK prezintă ediția a 19-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.

Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Consiliul Județean Tulcea, Uniunea Cineaștilor din România și Dacin Sara.

Partener principal: Birra Moretti

Parteneri: Groupama, IT Bright Solutions

Cu sprijinul: Green Village, Green Dolphin Camping, Navrom Delta, Gebrüder Weiss, iCover, Evergreen Concept, Film Festival, Domeniile Averesti, Coca-Cola, Costa Coffee, The Famous Grouse, Eventbook.ro

Văzut de Radio Guerrilla

Parteneri media: TVR, Agerpres, Zile și Nopți, Cinemagia, Urban.ro, Libertatea, Films in Frame, Vice, News.ro, Ziarul Metropolis, LiterNet, IQAds, Smark, Igloo, The Institute, Film Menu, CineFan, MovieNews, All About Romanian Cinema, CineGhid, Munteanu Recomandă, Radio România Cultural, Happy Fish

 

 

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.