„Macbeth” pe scena de la Teatrul Bulandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/macbeth-pe-scena-de-la-teatrul-bulandra/

Premiera spectacolului „Macbeth” de de William Shakespeare, în regia lui Michal Docekal, traducerea Horia Gârbea, va avea loc vineri, 13 şi sâmbătă, 14 ianuarie, ora 19.00, la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra.

Un articol de Liliana Matei|7 ianuarie 2017

Din distributia spectacolului fac parte Marius Chivu (Macbeth), Andreea Bibiri (Lady Macbeth), Cornel Scripcaru (MacDuff) si Vlad Zamfirescu (Banquo), precum si Adrian Ciobanu, Ilinca Harnuț, Irina Ștefan, Flavia Giurgiu, Alin State, Alex Calin, Vlad Benescu, Anca Diana Rosu, Raluca Nicolae, Brian West și copilul Flavius Chivu.

Decorurile sunt realizate de Martin Chocholousek, costumele de Hana Fischerova, iar muzica originală, de compozitorul Ivan Acher. Coregrafia este semnată de Arcadie Rusu.

Michal Docekal a studiat regia (1985-1991) la Facultatea de Teatru si Arte Interpretative din Praga, beneficiind totodată de o rezidență de 6 luni la Londra. În perioada 1991-1994 a fost regizor la Teatrul Kaspar.

Între 1994 și 2002 a fost deopotrivă regizor, dar și director artistic la Teatrul  Divadlo, teatru laureat cu premiul Alfred Radok, fiind considerat cel mai bun teatru al anului 1996. Aici a montat, printre altele, Cehov (Trei surori) si Shakespeare (Regele Lear, Visul unei nopți de vară, Îmblânzirea scorpiei, Neguțătorul din Veneția).

O montare deosebită a Tragicei istorii a doctorului Faust de Marlowe va monta în anul 2001, la castelul Vysehrad din Praga. În 2002 devine director al Teatrului Național din Praga, unde regizează Beckett, Moliere, Bernard Shaw, Kane etc.

Montările lui Michal Docekal au avut un remarcabil impact asupra teatrului din Europa Centrală, producțiile sale fiind prezentate în Slovacia, Ungaria și România. În 2011 a montat Tenessee Williams (Un tramvai numit dorință) la Teatrul Național din Bratislava.

Este laureat al mai multor premii, atât în Cehia, cât și în străinătate. În 2015, este numit președinte al Uniunii Teatrelor din Europa. Referitor la montarea de la Bulandra, Michal Docekal spune: „Am ales Macbeth, fiindcă este o piesă uriașă, o tragedie remarcabilă. Și încă dintr-un motiv: din pricina vrăjitoarelor. Vrăjitoarele și puterea lor sunt extrem de importante în piesă. Vrăjile lor devin o forță în viața socială, schimbând destine, dar și viziunea oamenilor, care nu mai știu ce e adevărat și ce nu.

Odată cu apariția calculatoarelor și a internetului, oamenii au crezut că vor deveni mai înțelepți și mai informați, dar au constatat că, de fapt, lucrurile stau tocmai invers: azi suntem invadați de falsuri – știri false, informații false, o mass-media care dezinformează, încărcându-ne cu energii negative – deci e tot un fel de putere vrăjitorească, ce dăinuie și azi, influențându-ne viețile. Exact ca în Macbeth. De aceea m-am oprit la această piesă a lui Shakespeare.”

Spectacolul se joaca in zilele de 12 si 13 ianuarie (avanpremiera), 14 ianuarie (premiera) si 15 ianuarie la Sala Toma Caragiu de la orele 19.00.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.