Maestrul si Margareta – de la Teatrul Naţional Sibiu la Budapesta
https://www.ziarulmetropolis.ro/maestrul-si-margareta-de-la-teatrul-national-sibiu-la-budapesta/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 19 octombrie, de la orele 16:00 şi 20:00, spectacolul Maestrul si Margareta în regia lui Zoltán Balázs.

Un articol de Andrada Văsii|18 octombrie 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 19 octombrie, de la orele 16:00 şi 20:00, spectacolul Maestrul si Margareta în regia lui Zoltán Balázs.

Cele două reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc pe scena Teatrului Naţional din Budapesta, în cadrul Café Budapest Contemporary Arts Festival.

Maestrul si Margareta este o adaptare după romanul omonim al scriitorului rus Mihail Bulgakov. Considerată una dintre cele mai importante opere ale secolului al XX-lea, capodopera romancierului Mihail Bulgakov tratează tema eternei lupte dintre bine şi rău, dar şi a liberului arbitru printr-o fascinantă poveste de dragoste ce are loc într-un peisaj suprarealist al Uniunii Sovietice.

Montarea de pe scena Teatrului Naţional din Sibiu este o adaptare ce combină proiecţii video cu momente muzicale live, iar ideea decorului îşi găseşte inspiraţia într-o veche biserică armenească, descoperită de regizor în Polonia.

O nouă viziune regizorală pentru Maestrul si Margareta

Viziunea regizorală a lui Zoltán Balázs ţese din firele simbolice şi alegorice ale romanului o structură de complexitatea unei spirale ADN pentru Maestrul si Margareta. Substraturile şi oglindirile complexe din textul lui Bulgakov sunt exploatate de regizorul maghiar asemenea unui mozaic monumental, în două variante de spectacol, fiecare cu interpretări actoriceşti distincte.

Citiţi şi: Teatrul Național din Sibiu programează la cererea publicului o nouă reprezentație pentru spectacolul „Maestrul și Margareta”

Spectacolul este construit cu o distribuţie dublă ce reuneşte atât actori de la Teatrul Naţional din Sibiu, cât şi actori de la Teatrul Maladype din Budapesta.

Maestrul si Margareta la FITS

Imagine din spectacolul Maestrul si Margareta la festivalul FITS

Premiera spectacolului a avut loc anul acesta, pe data de 22 martie şi îi aduce pe scenă pe actorii Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Adrian Neacşu, Mariana Mihu/Ákos Orosz, Ema Veţean, Pali Vecsei, Serenela Mureşan/ Zoltán Lendváczky, Eduard Pătraşcu/ Erika Tankó, Adrian Matioc, Cătălin Pătru, Ciprian Scurtea, Diana Fufezan, Florin Coşuleţ, Mihai Coman, Viorel Raţă, Dan Glasu, Vlad Robaş, Cristina Ragos, Arina Ioana Trif, Gabriela Neagu, Eva Ungvari şi Sanda Anastasof.

Café Budapest Contemporary Arts Festival este un festival anual de artele spectacolului, organizat în capitala Ungariei, începând cu anul 1992. Cunoscut iniţial sub denumirea de Festivalul de Toamnă de la Budapesta, evenimentul reuneşte spectacole de dans, jazz, teatru şi poezie într-un program ce promovează creaţiile contemporane şi de avangardă.

Info: 

Maestrul si Margareta este o coproducţie a Teatrului Naţional din Sibiu în parteneriat cu Teatrul Maladype din Budapesta.

Foto credit: paul Baila, Sebastian Marcovici, spectacolul Maestrul si Margareta

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.