Mai multă politică, mai puţină subtilitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/mai-mult-politica-mai-putina-subtilitate/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în competiţia Festivalului de la Karlovy Vary, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel mai nou film realizat de Radu Jude, discută într-o manieră neconvenţională masacrul de la Odessa din 1941, comis de trupele române la ordinul lui Ion Antonescu.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 iulie 2018

Cu titlul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (un citat din Mihai Antonescu), noul film al lui Radu Jude, un regizor care de ceva timp reuşeşte performanţa să lanseze un titlu pe an, începe cu un cadru fix de peste două minute cu un fragment dintr-o înregistrare de propagandă cu intrarea trupelor române la Odessa în 1941.

Este un debut abrupt care face legătura cu documentarul-eseu „Ţara moartă” (2017), rezultat din interesul recent tot mai mare al lui Radu Jude pentru documentarea trecutului ascuns al României şi pentru un cinema tot mai politic. În același timp, stabileşte tonul filmului şi ne semnalează că avem de-a face deopotrivă cu o abordare profund anti-spectaculară, solicitant-polemică, şi cu o reflecţie meta-cinematografică.

Însă pentru că Radu Jude a alternat mereu gravitatea cu comicul, tragedia cu deriziunea, a doua secvenţă este un generic jucăuş în stilul lui Godard: în faţa unei vitrine cu arme într-un muzeu, actriţa din rolul principal, Ioana Iacob (o extrem de plăcută descoperire), îşi prezintă numele real, vorbeşte despre personajul pe care îl va interpreta, apoi enumeră alți actori şi membri ai echipei, asta după ce în prim-plan fusese arătată clacheta cu numele regizorului, Radu Jude, şi al operatorului, Marius Panduru, precum şi cu titlul de lucru al filmului, „Pentru asta te-ai născut?”.

Este un alt mod, profund modernist, prin care Radu Jude semnalează, aşa cum o face de la „Aferim!” încoace, că filmul este un construct, un artificiu, iar spectatorul nu trebuie să uite în niciun moment asta.

Imediat transpare o a doua idee dragă cineastului: este imposibil să redai fidel trecutul (protagonista însăși o va spune ca atare ulterior), aşa că orice reprezentare artistică ar trebui să fie de fapt o reflecţie, în care nu contează atât realismul detaliilor, cât ambiția de a surprinde esenţa unui moment, a unui eveniment.

Această neputință asumată este probabil unul dintre motivele pentru care „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” nu este un film de epocă menit a încerca să reconstituie tragedia (de altfel, cât de realist poți să redai uciderea unor oameni?, se mai întreabă personajul central).

Dimpotrivă, este un film de actualitate în care protagonista, Mariana Marin, regizoare de teatru, lucrează la punerea în scenă a masacrului de la Odessa din 1941, pentru un eveniment public, stradal, finanţat de primărie, la care ar urma să se adune simpli spectatori, dar şi cel puţin un reprezentant al autorităţilor (locul ales este parcarea din fața fostului Palat Regal de pe Calea Victoriei din București, nu departe de Piața Revoluției).

Bineînţeles, tentaţia, perfect justificată, este de a vedea în Mariana Marin un alter ego al lui Radu Jude însuşi: un regizor care face un film cu un moment întunecat al istoriei recente, despre care susține nu doar că nu se vorbeşte suficient, dar este chiar negat sau minimalizat de numeroşi români.

Întregul film este străbătut de acest joc de mise en abyme, pe alocuri fascinant. Eroina face din proiect o adevărată obsesie, care pare a-i pune stăpânire şi afecta întreaga viaţă: relaţia cu iubitul aflat în străinătate și cu care vorbește pe Skype (jucat de realizatorul TV Cătălin Ştefănescu), legătura amoroasă cu amantul (Şerban Pavlu), întâlnirile de seară cu prietenii, discuţiile atât cu cei mai apropiaţi colaboratori din echipă (interpretaţi de Alex Bogdan, Ilinca Manolache şi Ilinca Hărnuţ) cât şi cu simpli figuranţi, dar mai ales discuţiile cu responsabilul de cultură din partea primăriei (Alexandru Dabija).

De aici apar însă şi cele mai mari două probleme ale filmului, ambele pornite din scenariu.

Discrepanţa dintre fermitatea şi poziţia tranşantă, nedispusă la compromisuri, arătate de protagonistă şi lipsa de anvergură a punerii în scenă, pentru care se fac pregătiri îndelungate şi minuţioase: un eveniment restrâns, cu desfăşurare unică (un soi de butaforie), la care ar urma să asiste cel mult câteva sute de spectatori (scena ocupă ultima jumătate de oră şi este redată ca o filmare de televiziune). Prin urmare, premisa conflictului care ar trebui să fie motorul filmului pare puţin credibilă şi diminuează  din impact.

Apoi, aproape toate dialogurile (inclusiv multe din cele din intimitate cu iubitul şi amantul) sunt despre istorie şi această tragedie la a cărei redare lucrează obsesiv Mariana.

Nu atât aparenta artificialitate a replicilor, de altfel asumată şi întâlnită şi în precedentele filme ale lui Jude, deranjează, cât monotonia pe care dialogurile o induc. Și mai ales lipsa lor de subtilitate. Mariana este primul personaj central dintr-un film de Jude care pare a se lua până la capăt foarte în serios sau cel puțin al cărui comportament nu mai este relativizat prin ironie.

În unele momente, cum sunt de pildă două secvenţe lungi de negociere între protagonistă şi oficialul de la primărie despre ce ar trebui sau nu ar trebui să conţină punerea în scenă, senzaţia este că, prin vocea Marianei, îl auzi vorbind pe Radu Jude însuşi, cel din interviuri şi alte intervenții publice (și că personajul lui Dabija, redat de altfel mai mult caricatural prin felul uneori afectat în care rostește replicile, este doar un artificiu scenaristic folosit pentru un minim echilibru dramaturgic).

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, un film intelectualist, devine mai mult un mijloc de a exprima un discurs încărcat politic. Însă nu prin foarte multe idei ofertante de mizanscenă sau valențe cinematografice  îndrăzneţe (aşa cum se întâmpla în „Aferim!” şi „Inimi cicatrizate” și chiar în „Țara moartă”, unde fiecare fotografie îndemna la reflecție), ci în bună măsură prin ceea ce spun, repetitiv, personajele (apogeul e atins de două replici stridente ale eroinei, precum „Ce fac eu e un demers politic şi educativ” şi „Nu e cazul să fim subtili”).

Acest fapt nu îl face un film foarte stimulant. Dimpotrivă, cred că este primul lungmetraj de ficţiune al lui Radu Jude care îi refuză demonstrativ privitorului plăcerea de a se bucura și de un spectacol cinematografic.

În apărarea unei astfel de opţiuni ar putea fi invocată totuși gravitatea subiectului, care nu ar îndemna la prea multă relaxare. O gravitate accentuată, de pildă, prin intertextualism: insistenţa camerei de filmat, în cadre lungi, asupra unor fotografii de epocă şi asupra unor imagini de arhivă cu orori legate direct sau indirect de momentul istoric discutat sau lectura pe care o face Mariana din diferiți autori (printre care și Isaac Babel).

Acestei seriozităţi, care nu e ferită pe alocuri de riscul de a plictisi, Jude îi contrapune doar câteva mici momente comice, de tipul celor care i-au definit stilul încă de la început. În acest sens, merită menţionate două splendide secvenţe: una în care Mariana şi amantul ei, goi după o partidă de sex, ironizează din afara cadrului o scenă în care mareșalul Ion Antonescu este elogiat în filmul „Oglinda”, de Sergiu Nicolaescu, ce rulează la televizorul din camera lor, şi alta în care protagonista stă aşezată pe un tanc, între figuranţii cu puşti în mână care mimează figuri de dans pe o parodie românească după o melodie de Boney M.

O bună idee de regie, dublată de foarte inspirata alegere a actriței Ioanei Iacob, este totuși cea de a reda neliniștea protagonistei punând-o aproape tot timpul să fie în mișcare, trecând dintr-un loc în altul și vorbind înflăcărată despre obsesia ei. Este o alegere care dinamizează puțin seria dialoguri pe care Mariana le are cu cei din jur. Și, timid, contrabalansează vizual tirada de replici livrești și referințe culturale aruncate înspre public de un personaj sau altul.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este un film fără prea multe nuanţe şi subtilitate, nereuşind să se ridice la înălțimea ambițiilor sale.

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.