Majordomul. Reţetă de Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/majordomul-hollywood-is-coming-to-town/

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 decembrie 2013

CRONICA DE FILM. „Majordomul“, în regia lui Lee Daniels, poate fi considerat filmul ce deschide, neoficial, seria producţiilor de Oscar care se vor succeda în perioada următoare pe marile ecrane din România. Un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale.

Dacă vreţi să vedeţi una din cele mai recente mostre de dedublare a regizorilor de peste Ocean, atunci merită comparate ultimele două filme ale lui Lee Daniels: „The Paperboy“, din 2012, şi „Majordomul“ („The Butler“), recent lansat şi pe marile ecrane de la noi.

Selecţionat anul trecut în competiţia pentru Palme d’Or de la Cannes, primul este o producţie independentă – povestea atipică a unor personaje stranii, fără atribute care să le facă simpatice, în Sudul american.

A beneficiat de un buget mic (12,5 milioane de euro), dar nu a reuşit să încaseze nici măcar un milion de dolari, în pofida distribuţiei: Nicole Kidman, Matthew McConaughey, Zac Efron sau John Cusack.

Noul film, Majordomul, este o producţie cu un buget ceva mai generos, dar deloc spectaculos pentru Hollywood (30 de milioane de dolari), însă cu încasări de patru ori mai mari – 115 milioane de dolari în trei luni de la lansarea în SUA.

Diferenţa esenţială este că „Majordomul“ are toate datele genetice ale unui un film croit special pentru Oscar şi menit a prinde la un public cât mai larg şi cât mai dornic de a i se livra o poveste grandioasă despre succes personal, emancipare colectivă şi o Americă ce-şi transformă greşelile istorice în atuuri.

Majordomul

Oprah Winfrey şi Forest Whitaker, într-o scenă din filmul „Majordomul“

Nimic surprinzător sau blamabil a priori într-o astfel de intenţie, care îşi exhibă diversele forme de expresie odată cu apropierea Globurilor de Aur şi a Oscarurilor.

Cu o distribuţie plină de nume celebre, care îi are în centru pe Forest Whitaker (în pole position cel puţin pentru o nominalizare la Oscar) şi Oprah Winfrey, „Majordomul“ este filmul pe care pare că l-ai mai văzut de nenumărate ori, deşi se străduieşte să fie altfel.

Va ocupa probabil locul rezervat în fiecare an de Academia Americană producţiilor biografic-istorice, în acest caz chiar cu un aspect mai pronunţat de corectitudine politică.

Scenariu convenţional şi istorie pentru începători

Plotul este inedit – un copil de culoare ajunge, la maturitate, majordom la Casa Albă, unde, după cel de-al Doilea Răboi Mondial, serveşte mai mulţi preşedinţi – de la Eisenhower până la Reagan. Este povestea de succes a unui personaj (real) care traversează un secol de istorie a SUA – de la sclavia părinţilor culegători de bumbac de la începutul secolului al XX-lea, la momentul când Barack Obama ajunge preşedintele SUA (de unde şi disconfortul dat de accentul uşor propagandistic).

Modul în care acest scenariu motivaţional este transpus vizual este însă unul cât se poate de convenţional. Şi se înscrie în buna tradiţie a unui stil hollywoodian care caută să se ţină la egală distanţă de filmele junk ce umplu într-un an multiplexurile şi de operele de autor (indie), ignorate sau, câteodată, tolerate la Oscar.

Un stil care îşi asumă – uneori discret, dar alteori cu bravadă – simplificările şi tuşele melodramatice.

Lee Daniels apelează la extrem de uzatul procedeu al vocii din off pentru a-şi introduce spectatorii în momentele esenţiale ale vieţii protagonistului, Cecil Gaines, ale familiei acestuia şi ale emancipării persoanelor de culoare în SUA.

Şi urmează un fir narativ cronologic, uşor de reţinut, ale cărui desfăşurare şi încheiere par a susţine cauza determinismului istoric – a unui Mesia care întruchipează succesul luptei de decenii a minorităţii de culoare.

„Majordomul“ poate fi privit şi ca un curs de istorie pentru începători, o istorie redată însă emoţional şi edulcorat. Există câteva intenţii de a trata critic personalităţi, evenimente sau comportamente: caricaturizarea unor preşedinţi (Johnson, Nixon); propunerea mai multor căi de „luptă” – strategia pas cu pas a tatălui, activismul violent al fiului cel mare sau patriotismul fiului cel mic, care se înrolează în Războiul din Vietnam; machismul bărbaţilor de culoare faţă de soţiile lor.

Numai că aceste irizări critice nu sunt asumate sincer şi până la capăt, fiind deturnate de aspectul general al unui film care scrie o nouă-veche pagină din imaginarul şi mitologia SUA.

INFO

Majordomul (The Butler, SUA, 2013)

Regia: Lee Daniels
Cu: Forest Whitaker, Oprah Winfrey, John Cusack

Rating: ●●○○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Majordomul – capturi film



09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.