Making Waves – Proiecţii sold out, în primul weekend al festivalului
https://www.ziarulmetropolis.ro/making-waves-proiectii-sold-out-in-primul-weekend-al-festivalului/

Vineri, 29 noiembrie, a debutat la Lincoln Center o nouă ediţie a festivalului filmului românesc din New York, Making Waves, cu proiecţia în premieră mondială a filmului „Closer to the Moon“ de Nae Caranfil.

Un articol de Andrada Văsii|5 decembrie 2013

Vineri, 29 noiembrie, a debutat la Lincoln Center o nouă ediţie a festivalului filmului românesc din New York, Making Waves, cu proiecţia în premieră mondială a filmului „Closer to the Moon“, de Nae Caranfil.

Evenimentul a avut loc cu casa închisă, biletele fiind vândute cu mult timp înainte de începutul festivalului, în prezența regizorului Nae Caranfil, a producătorilor Michael Fitzgerald şi Renata Rainieri, şi a cîtorva dintre interpreți: Harry Lloyd, Monica Bârlădeanu şi Smaranda Luna.

Corina Şuteu, preşedinte Making Waves, şi Mihai Chirilov, director artistic, au introdus ediţia de anul acesta, mulţumindu-le în primul rând numeroşilor suporteri ai evenimentului, devenit încă de anul trecut complet independent.

Invitat pe scenă, unul dintre principalii susținători financiari ai Making Waves, Alexandre Almăjeanu, şi-a exprimat o dată în plus aprecierea pentru festivalul organizat în metropola americană de către Romanian Film Initiative.

Printre invitații prezenți la ceremonia de deschidere s-au numărat regizorul de teatru Andrei Şerban, actriţa Luminiţa Gheorghiu, invitată de onoare a festivalului, Simona Miculescu, ambasador al României la ONU, Richard Peña, fostul director de programe la Film Society of Lincoln Center şi profesor la Columbia University (mare iubitor de film românesc), regizoarea Mona Nicoară, criticul Evgeny Gusyatinskiy, istoricul de film Dominique Nasta, analistul financiar Nouriel Rubini, Marina Drăghici, Ulla Wolcz, Marina Sturdza, şi numeroşi alți susţinători financiari ai Making Waves.

Filmul românesc convinge în festivalul Making Waves 

Prezentat în fața a 300 de spectatori, „Closer to the Moon“ a avut parte de reacții intense din partea unui public eterogen, stârnind chiar și unele controverse la Q&A-ul de la final. La proiecție a fost prezentă și nepoata Monicăi Sevianu, singura femeie din grupul celor cinci care au jefuit Banca Națională în 1959 şi care nu a fost, ulterior, condamnată la moarte.

„Când avem o primă coproducţie româno-americană, unde putem s-o dăm mai bine decât la Festivalul Making Waves, care face legătura dintre publicul american şi filmul românesc, şi mai ales într-o ediţie în care tema principală este propaganda, filmul meu având din start în premiză această temă? Vreau să adaug faptul că primul om care m-a încurajat să urmăresc această poveste şi s-o transform într-un film de ficţiune a fost Alex. Leo Şerban, acum mai bine de zece ani” a declarat Nae Caranfil.

După un start în forță, festivalul a fost în atenția spectatorilor români şi americani și în următoarele două zile. Proiecțiile (cele la Love Building, Poziția copilului şi Experimentul Bucureşti au fost sold-out), s-au mutat de la Walter Reade Theater la Francesca Beale Theater din Elinor Bunin Monroe Center.

După trei zile dintre cele 11 cât durează festivalul, numărul de spectatori a ajuns la cifra de 1500.

Making Waves

Luminiţa Gheorghiu a fost prezentă la Making Waves 

La prima prezentare din New York a filmului Poziţia copilului, actriţa Luminița Gheorghiu s-a întâlnit cu distribuitorii americani de la Zeitgeist şi a stat de vorbă cu publicul într-un Q&A prelungit. „Ce bucurie mai mare pentru un actor decât să afle că nu mai sunt bilete la filmul lui! Într-adevăr, când am venit aici, nişte români m-au rugat să-i ajut să intre în sala de cinema şi le-am zis «Îmi pare rău, nu sunt şef aici!». Mi-a părut rău, dar mi-a părut şi bine că nu sunt bilete”, a povestit Luminiţa Gheorghiu.

Prin această proiecție, la care a fost prezent şi scriitorul Norman Manea, festivalul Making Waves sprijină campania pentru Oscar și Globul de Aur a filmului Poziția copilului, în plin sezon de promovare ale ceremoniilor de decernare a celor mai importante premii din America.

„Aici… adică acolo”, de la Laura Căpăţână Juller, a avut parte de aplauzele unei săli pline. De o proiecție sold out a avut parte și Experimentul Bucureşti, un hibrid de ficţiune şi documentar regizat de Tom Wilson.

Q&A-ul de la final s-a lăsat cu remarci interesante din partea publicului alcătuit din americani, români tineri sau dintre cei emigraţi, urmăriţi de Securitate şi cu propriile versiuni despre „ce s-a întâmplat”.

La fel ca în anii trecuți, festivalul a captat interesul unora dintre cele mai importante publicații americane. The New York Times a recomandat printr-un slide show câteva dintre filmele incluse în selecția acestei ediții, iar Visul lui Liviu, mediumetrajul din 2005 al lui Corneliu Porumboiu (căruia Making Waves îi dedică o retrospectivă completă) a avut parte de o recenzie foarte bună în prestigiosul săptămânal The New Yorker. Porumboiu va fi intervievat alături de Luminița Gheorghiu şi de Corina Şuteu, în cadrul celebrului show TV al lui Charlie Rose.

Info:

Mai multe detalii despre primul weekend al festivalului sunt disponibile pe site-urile filmetc.org şi filmreporter.ro.

Foto credit: Making Waves

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.