„Malmkrog”, în regia lui Cristi Puiu, va avea premiera extraordinară în Franța pe 2 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/malmkrog-in-regia-lui-cristi-puiu-va-avea-premiera-extraordinara-in-franta-pe-2-iulie/

Drama de epocă pentru care Cristi Puiu a fost distins cu Premiul pentru Cel mai bun Regizor în cadrul Secţiunii Encounters a prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Berlin (20 februarie – 1 martie) va avea premiera extraordinară pe marile ecrane franceze pe 2 iulie

Un articol de Liliana Matei|1 iulie 2020

O capodoperă plină de intensitate”, așa cum îl descriu criticii internaționali, Malmkrog, cel mai recent film semnat de regizorul Cristi Puiu, va avea premiera extraordinară în Franța pe 2 iulie, distribuția internațională fiind asigurată de Shellac films.

Filmul să fie adus publicului român în cadrul TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania la începutul lunii august.

Malmkrog este până în prezent cel mai provocator proiect al cineastului român: o ecranizare de epocă, cu un scenariu semnat de Cristi Puiu care reprezintă o adaptare după „Trois entretiens” de Vladimir Soloviov (1853–1900), filmat timp de 40 de zile la conacul Apafi din satul Mălâncrav (Sibiu). Filmul este construit în jurul a cinci personaje, iar actorii vorbesc în limba franceză – doar câteva replici sunt în germană, rusă și maghiară. Decorul și costumele redau atmosfera începutului de secol XX din Transilvania. Din distribuția filmului fac parte: Frédéric Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaité, Marina Palii, Ugo Broussot și István Téglás.

Trăim în prezent zorii unor ideologii noi și o viziune discutabilă despre lume. Textul lui Soloviov este mai mult decât actual. Vorbim despre lumea de azi, din 2020, dar mi-e teamă că este vorba și despre lumea din 2300”, afirma regizorul Cristi Puiu într-un interviu acordat după premiera mondială a filmului Malmkrog de la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, când presa străină a punctat relevanța filmului pentru scrutarea realității în care trăim.

După premiera franceză, Malmkrog își continuă parcursul pentru public și va fi prezentat în avanpremieră românească în cadrul TIFF – Festivalului Internațional de Film Transilvania la Cluj, la începutul lunii august.

Malmkrog a deschis în această iarnă Secțiunea Encounters a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Berlin, unde a intrat în competiție cu alte 14 filme din întreaga, regizorul Cristi Puiu fiind recompensat cu Premiul pentru Cel mai bun Regizor în cadrul acestei secțiuni.

Malmkrog este o coproducție România, Serbia, Elveția, Suedia, Bosnia și Macedonia de Nord.

Filmul Malmkrog beneficiază de susținerea Centrului Național al Cinematografiei, a Institutului Cultural Român și al Televiziunii Române.

MALMKROG a film by Cristi Puiu – Trailer from Shellac films on Vimeo.

Foto: Mandragora

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.