Manea, Cărtărescu, Lăzărescu şi Adameşteanu, în filmul lui Solomon pentru canalul Arte
https://www.ziarulmetropolis.ro/manea-cartarescu-lazarescu-si-adamesteanu-in-filmul-lui-solomon-pentru-canalul-arte/

Norman Manea şi Mircea Cărtărescu se numără printre scriitorii protagonişti ai unui film realizat de Alexandru Solomon pentru canalul Arte, ce a iniţiat o serie de documentare cu titlul „Europa scriitorilor”, unde ţări precum Irlanda, Spania, Italia sunt prezentate prin ochii autorilor lor literari.

Un articol de Petre Ivan|28 noiembrie 2014

Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Florin Lăzărescu şi Gabriela Adameşteanu sunt cei patru scriitori care vor apărea în filmul documentar regizat de Alexandru Solomon.

„E o colecţie de documentare care se cheamă «Europa scriitorilor», o colecţie pentru canalul Arte, împreună cu producători din mai multe ţări care au făcut deja filme în Spania, Irlanda, Marea Britanie, Germania, iar eu fac România văzută de patru dintre scriitorii ei”, a spus Alexandru Solomon, informează Mediafax.

Astfel, Italia este reprezentată de autorii Claudio Magris şi Erri de Luca, Irlanda este văzută prin scriitorii Robert Mcliam Wilson, Edna O’Brien, Roddy Doyle şi Colm Tóibín, iar Spania, de Juan Goytisolo, Manuel Rivas şi Barnardo Atxaga. De asemenea, Marea Britanie este prezentată de autorul Martin Amis, iar Péter Esterházy şi Péter Nádas reprezintă Ungaria.

Întrebat dacă cei patru scriitori au fost aleşi de producătorii colecţiei de documentare sau de el, Solomon a precizat că a făcut nişte propuneri şi a rămas această listă, care îi include pe cei patru autori.

Regizorul Alexandru Solomon

Regizorul Alexandru Solomon

El a declarat că filmul va fi difuzat de canalul francofon Arte la sfârşitul anului viitor, în luna decembrie. „Pelicula va avea 52 de minute, fiind standardul pentru televiziune”, a spus Solomon, apreciind că, până în prezent, înregistrările brute însumează 40 de ore.

„Mai caut arhive, TVR ne sprijină cu partea de arhive şi există un acord de principiu cu TVR, sperăm să-l difuzeze”, a mai spus cineastul.

Întrebat care dintre poveştile scriitorilor l-au impresionat mai mult, regizorul a declarat că „i-ar fi greu să aleagă una singură”. „Între experienţa deportării în Transnistria pe care a trăit-o Norman Manea copil fiind şi, la celălalt capăt al secolului, experienţa lui Florin Lăzărescu, de copilărie la ţară în Moldova, în timpul comunismului, e un ecart destul de mare de experienţe şi trăiri”, a completat Solomon.

Alexandru Solomon – „Marele jaf comunist” (2004), „Război pe calea undelor” (2007), „Kapitalism – Reţeta noastră secretă” (2010) – lucrează, în prezent, la documentarul „Ouăle lui Tarzan”, pentru care a primit o finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) de 636.500 de lei şi una de 85.000 de euro de la Eurimages.

Foto: Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Alexandru Solomon – wikipedia, Cinemagia

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.