Manifestul Partidului Comunist – un material de propagandă cu efect neașteptat
https://www.ziarulmetropolis.ro/manifestul-partidului-comunist-%e2%80%93-un-material-de-propagand%c4%83-cu-efect-nea%c8%99teptat/

CĂRȚI DE NEOCOLIT În 1847, la Londra, s-a publicat un manifest al Ligii comuniştilor, o firavă asociaţie muncitorească internaţională. Până la sfârşitul secolului a cunoscut numeroase ediţii în limbile germană, engleză, franceză, poloneză, flamandă, rusă şi daneză.

Un articol de Georgeta Filitti|18 noiembrie 2018

Autorii lui, Marx și Engels, au cunoscut, mai ales după victoria sistemului preconizat de Manifest în Rusia și apoi în țările satelite acesteia, o notorietate extraordinară.

Comunismul, acea stafie ce bântuia prin Europa, cum fusese denumită de reprezentanții burgheziei, și-a avut suportul teoretic în acest Manifest care proclama ”iminenta și inevitabila pieire a proprietății moderne burgheze”. Autorii vedeau posibilă transformarea proprietății colective primitive din Rusia într-o formă ”superioară” comunistă încât scriau încrezători că ”actuala proprietate în obștii a pământului în Rusia ar putea să fie punctul de plecare al dezvoltării comunismului”.

În 1890, Engels era convins de efectele Manifestului rezumate în cuvintele ”Proletari din toate țările, uniți-vă!”, văzând agitația generală pentru obținerea regimului de muncă de opt ore.

Dar ce cuprindea Manifestul Partidului Comunist?

Cap. I al broșurii, Burghezi și proletari, se deschidea cu definirea societății omenești ca fiind istoria luptei dintre clase. În epoca autorilor Manifestului lucrurile erau limpezi. Taberele dușmane erau explicit conturate: de o parte, burghezia, de alta, proletariatul. Burghezia distrusese sistemul feudal plin de iluzii, religie și politică, înlocuindu-l cu ”un calcul egoist” bazat pe ”exploatare deschisă, nerușinată, directă și brutală”. Astfel ”doctorul, juristul, preotul, poetul, omul de stat” s-au transformat în muncitori salariați. Burghezia a antrenat în civilizație ”toate națiunile, până și pe cele mai barbare”, ”a pus satul sub stăpânirea orașului”, a aglomerat populația, a concentrat mijloacele de producție, s-a născut concurența – toate generând centralizare politică.

Proletarii se opun acestui sistem, se organizează dar se și dezbină datorită concurenței dintre muncitorii înșiși. Totuși ei rămân singura forță ce se împotrivește eficient burgheziei. Căci micul industriaș, micul negustor, meșteșugarul, țăranul rămân conservatori, reacționari. Ei atrag lumpenproletariatul, ”acest putregai pasiv al păturilor celor mai de jos ale vechii societăți”, după definiția lui Marx și Engels. Doar că, încrezători în materializarea teoriei lor, cei doi corifei susțineau că dezvoltarea marii industrii înseamnă sfârșitul burgheziei, groparul ei fiind proletariatul.

Al doilea capitol, Proletari și comuniști, face elogiul celor din urmă, căci reprezintă interesele mișcării muncitorești ”în totalitatea ei”. Ei nu apără proprietatea privată deoarece aceasta aparține doar burgheziei. Comuniștii pledează pentru munca salarială în măsură ”să reproducă existența imediată”.

Familia, în forma ”burgheză” este vestejită de comuniști pentru că se întemeiază doar ”pe capital, pe câștigul privat, pe comunizarea nemărturisită a femeii”. La fel patria, deoarece muncitorii nu au așa ceva. Ei trebuie să cucerească în primul rând puterea politică, să se ridice ”la rangul de clasă conducătoare a națiunii” și în felul acesta să formeze patria după principii comuniste. Aceste interpretări erau necesare fiindcă ”revoluția comunistă însemna ruptura cea mai radicală cu ideile tradiționale”.

Domnia proletariatului urma să se realizeze ”prin smulgerea pas cu pas din mâna burgheziei a întregului capital”, pentru centralizarea tuturor mijloacelor de producție la stat, adică la îndemâna proletariatului organizat drept clasă stăpânitoare și pentru a mări cât mai repede masa forțelor de producție.

Materializarea acestui proiect se făcea după următorul decalog:

1.Exproprierea proprietății funciare și folosirea rentei pentru acoperirea cheltuielilor statului
2. Impozitare progresivă
3. Anularea dreptului de moștenire
4. Confiscarea proprietății emigranților și a rebelilor
5. Concentrarea creditului în mâinile statului prin întemeierea unei bănci naționale cu capital de stat și monopol exclusiv
6. Concentrarea mijloacelor de transport în mâna statului
7. Sporirea numărului fabricilor de stat, desțelenirea masivă a pământului
8. Obligativitatea muncii, în primul rând organizarea de ”armate industriale” pentru agricultură
9. Unirea muncii agricole cu cea industrială pentru anularea deosebirii dintre sat și oraș
10. Educație publică și gratuită și îmbinarea ei cu producția materială.

Ideile avansate de Manifestul Partidului Comunist au prins corp în mai multe țări ale lumii, între care și România. Aici singura consolare rămâne azi un proverb din atât de expresiva și bogata noastră paremiologie: Un nebun aruncă o piatră în apă și o sută de înțelepți se chinuie s-o scoată…



27
/02
/20

Fragmente esențiale dintr-o carte-monument „Balcanii. De la sfârșitul Bizanțului până azi”, de Mark Mazower (profesor de istorie la Columbia University).

25
/02
/20

Ernesto Sábato (1911-2011) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori argentinieni din secolul XX, dacă nu cel mai important. Alături de Borges și Cortázar, Sábato a dat o viață nouă literaturii sud-americane.

21
/02
/20

Marketingul face întâlnirea/interacțiunea dintre artiști și public posibilă. Este esențial, dat fiind că artele spectacolului nu există în lipsa receptării directe de către un public prezent în proximitate. Volumul combină fondul teoretic cu câteva studii de caz și opiniile unor personalități ale lumii culturale/profesioniști cu mulți ani de experiență. Printre ei: Emil Boroghină, Constantin Chiriac, Lucian Vărșăndan, Adrian Roman, Dan Bartha-Lazăr, Vava Ștefănescu, Gilda Lazăr, Marinela Țepuș, Tamara Susoi, Maria Sârbu și Simion Buia.

16
/02
/20

Pe 12 februarie s-au împlinit 126 de ani de la nașterea uneia dintre scriitoarele cele mai cunoscute ale României interbelice. Purtând un pseudonim pe care l-a dezagreat dar care a consacrat-o, Otilia Cazimir a fost o feministă a vremii ei, dar și iubita discretă a unui alt mare poet.

09
/02
/20

În „Fata cu Leica” (Editura Art, 2019), Helena Janeczek spune extraordinara poveste a fotografei Gerda Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front și partenera legendarului Robert Capa. O carte de neratat!

09
/02
/20

Născut pe 9 februarie 1940, la Cape Town, scriitorul sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2003), împlinește astăzi 80 de ani. Cartea pe care v-o propunem este primul său roman, „Ținuturi în crepuscul” (Editura Humanitas Fiction).

06
/02
/20

Vineri, 21 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea”, apărut de curând la Editura Polirom, în traducerea Biancăi Alecu.

05
/02
/20

Pentru că februarie este luna iubirii (veți constata atât pe 14 februarie, cât și pe 24), ne-am gândit ce carte s-ar putea dovedi perfectă atât pentru doamne și domnișoare, cât și pentru domni. Am optat pentru „Cele zece iubiri ale lui Nishino”, de Hiromi Kawakami (Polirom, 2015, traducere din japoneză de Florin Oprina).