Maramureşul, Transilvania şi Delta Dunării, promovate pe Travel Channel
https://www.ziarulmetropolis.ro/maramuresul-transilvania-si-delta-dunarii-promovate-pe-travel-channel/

Maramureşul, Transilvania, Delta Dunării şi Bucureştiul vor fi promovate prin intermediul gastronomiei româneşti într-un nou serial, intitulat „Aventuri cu mâncare şi vin, în România”, care va avea premiera pe 23 mai, de la ora 20.00, la televiziunea Travel Channel.

Un articol de Petre Ivan|20 mai 2015

Seria de documentare „Aventuri cu mâncare şi vin, în România/ Food and Wine Adventures: Romania” este un program prezentat de Jenny Powell, o cunoscută vedetă de televiziune din Marea Britanie, şi Olivier Magny, un expert în vinuri din Paris.

Noua serie cuprinde şase episoade de câte 30 de minute, care vor fi difuzate în România, pe Travel Channel, în fiecare sâmbătă, începând din 23 mai, de la ora 20.00.

Seria „Aventuri cu mâncare şi vin, în România” a fost lansată oficial într-un eveniment organizat marţi seară, la Bucureşti, de reprezentanţii companiei Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel. La eveniment au participat, printre alţii, vedeta britanică Jenny Powell şi Andrew Grieve, Vice President of Advertising Sales pentru Marea Britanie şi regiunea EMEA (Europa, Orientul MijlociTravel Channelu şi Africa), în cadrul Scripps Networks Interactive Inc.

În afară de România, noul serial urmează să fie difuzat în următoarea perioadă în toate cele 130 ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi zona Asia-Pacific în care Travel Channel emite în prezent.

La evenimentul organizat marţi seară la Bucureşti a fost proiectat şi primul episod din această serie, care este dedicat Maramureşului, oraşului BaiaMare şi cimitirului de la Săpânţa.

Următoarele episoade din seria „Aventuri cu mâncare şi vin, în România” sunt dedicate, pe rând, altor zone importante din România, respectiv Braşov, Cluj, Constanţa, Arad şi Bucureşti.

În noua serie „Aventuri cu mâncare şi vin, în România”, Jenny Powell şi Olivier Magny pornesc într-o călătorie de descoperire culinară prin România. Aceştia prezintă mici producători care lucrează încă după metode tradiţionale, vizitează târguri de produse, podgorii şi ferme şi mănâncă într-unele dintre cele mai bune restaurante din ţară.

travel channelÎn vizita lor, Jenny şi Olivier se îndreaptă spre nord, către Maramureş, înainte de a intra în Transilvania, ajungând în cele din urmă pe ţărmul Mării Negre.

„Aventuri cu mâncare şi vin, în România” îşi propune să continue campania de promovare a României, prin intermediul Travel Channel, începută prin trilogia documentară „Wild Carpathia”, care a fost difuzată în perioada 2011 – 2013, la nivel internaţional, de această televiziune.

Spre deosebire însă de „Wild Carpathia”, în care România a fost promovată şi prin intermediul unor personalităţi precum prinţul Charles al Marii Britanii, principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, noul serial „Aventuri cu mâncare şi vin, în România” nu va pune accentul pe astfel de persoane celebre, ci pe oameni obişnuiţi şi pe lucruri şi locuri ascunse şi inedite.

Filmările pentru acest serial s-au întins pe parcursul a aproximativ patru săptămâni, în septembrie şi octombrie 2014, fiind realizate de echipa Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, şi de cea a companiei de producţie Tuesday’s Child, în frunte cu producătorul Eoin O’Shea.

Foto:  Travel Channel, Maramureş, Delta Dunării – wikipedia

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.