Maraton muzical, duminică, în Cişmigiu: 12 ore pe acorduri de harpe şi viori
https://www.ziarulmetropolis.ro/maraton-muzical-duminica-in-cismigiu-12-ore-pe-acorduri-de-harpe-si-viori/

Un maraton muzical va fi organizat duminică în Grădina Cişmigiu, parcul bucureştean urmând să răsune timp de 12 ore de acordurile harpelor, viorilor şi instrumentelor de percuţie, într-un eveniment ce va marca împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|11 octombrie 2014

Persoanele care îşi doresc să atingă o harpă sau un violoncel şi să-i „întâlnească” pe Figaro, Carmen, Aida şi Don Giovanni vor avea această posibilitate duminică, în parcul Cişmigiu, la evenimentul „Orele Muzicii”.

Vecin de peste jumătate de secol cu Universitatea Naţională de Muzică, Cişmigiul a fost adesea invadat de ecourile muzicale ale conservatorului şi generaţii de studenţi şi profesori au considerat acest parc o prelungire a acestei şcoli de muzică.

Astfel că, la 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Naţionale de Muzică, Cişmigiul îmbracă şi el haină de sărbătoare şi îi invită pe toţi cei care se vor afla duminică în cel mai vechi parc al Capitalei să ia parte la un adevărat maraton muzical. Timp de 12 ore, aleile parcului vor răsuna de acordurile harpelor, viorilor şi instrumentelor de percuţie, scrie Mediafax.

Semnalele cornilor vor anunţa, duminică, de la ora 09.00, începutul celor 12 ore de maraton muzical, dar şi o surpriză pentru toţi cei aflaţi în parc: la ora 10.00, personajele operei îşi vor face apariţia printre trecători, astfel încât toţi cei care vor dori să se fotografieze alături de Figaro, Carmen, Aida şi Don Giovanni vor putea face acest lucru în parcul Cişmigiu.

Cei mici vor avea şi ei parte de o zi specială duminică, în Cişmigiu, pentru că, de la ora 12.00, pot învăţa cum să interpreteze un personaj de operă. Copiii iubitori de muzică vor putea să arate tuturor care este marea lor pasiune, pentru că, după ce au participat la atelierul de mişcare scenică pot să-şi picteze pe faţă note muzicale.

Cei care au visat să fie în locul muzicienilor şi să atingă ei înşişi instrumentele muzicale vor avea această posibilitate prin intermediul proiectului „Try it yourself!”, o expoziţie interactivă de instrumente muzicale deschisă începând cu ora 13.00.

Muzica elevată a unui cvartet de coarde va răsuna pe aleile Cişmigiului începând cu ora 14.00, în timp ce lucrări clasice, suite şi dansuri româneşti, interpretate la celebrul instrument al Zeului Pan vor fi interpretate de clasa de nai coordonată de Dalila Cernătescu o oră mai tarziu, la 15.00.

Cele mai frumoase lucrări dedicate chitarei, de la Albeniz şi Gardell, la Rodriguez şi Paco de Lucia vor putea fi ascultate, de la ora 16.00, în Cişmigiu.

Pianul nu putea lipsi de la aniversarea muzicală a unui secol şi jumătate de la înfiinţarea Universităţii de Muzică Bucureşti. Astfel încât, de la ora 17.00, un recital de pian îi va încânta pe bucureştenii aflaţi în Cişmigiu, iar la 18.00 clasa de jazz a profesorului Mircea Tiberian îi va invita pe melomani într-o călătorie pe urmele istoriei Micului Paris.
Ansamblul Violoncellissimo, coordonat de Marin Cazacu, le va oferi iubitorilor muzicii un recital inedit cu muzici de Astor Piazzolla, Tomaso Albinoni, W.A. Mozart şi David Popper începând cu ora 19.00, iar, de la 20.00, iubitorii operei şi operetei vor putea lua parte la adevărate spectacole în parcul Cişmigiu. Arii şi duete celebre din opere şi operete precum „Liliacul”, de J. Strauss, „Orfeu în infern” de J. Offenbach, „Carmen” de J.Bizet, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart şi „Turandot” de G. Puccini vor fi puse în scenă de studenţii Departamentului de Canto şi Artele Spectacolului al Universităţii de Muzică Bucureşti.

Spectacolul va fi încheiat de un concert de muzică electronică realizat de compozitorul Cătălin Creţu şi percuţionistul Dan Andrei Alexandru.

Sărbătorirea celor 150 de ani ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti va continua săptămâna viitoare cu spectacole şi lansări de carte, pe 17 octombrie, la sediul instituţiei şi, pe 18 octombrie, la Ateneul Român.

07
/05
/16

Institutul Cultural Român din Londra organizează, intre 4 mai şi 8 iunie, într-un foarte onorant parteneriat cu Opera Regală Covent Garden, „Luna Oedip la Londra” - un amplu program menit să celebreze capodopera enesciană prin evenimente muzicale, expoziții, conferințe și proiecții speciale, având ca protagoniști mari vedete ale scenei de operă, muzicologi de anvergură internațională, dar și artiști de prim rang fascinați de muzica lui Enescu.

07
/05
/16

Primăria Sectorului 3 organizează sâmbătă, 7 mai, în Parcul Titan, de la ora 17:00, cea de-a IV-a ediţie a concertului „Flori pentru suflet-Remember Florian Pittiş”, unde vor cânta muzică folk în memoria actorului român Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu şi alţi muzicieni. Accesul publicului la acest eveniment este liber.

03
/05
/16

Opening Gala Concert deschide Festivalul Internațional EUROPAfest 2016, 12-21 mai - București & Sibiu. Festivalul are un concept unic, fiind singurul eveniment din România care reunește jazz, blues, pop și muzică clasică.

28
/04
/16

În perioada 23-29 mai, Sibiul va răsuna din nou în ritmuri de jazz. Șapte zile de concerte în spații convenționale și neconvenționale, indoor și outdoor, jam sessions, spectacole stradale și expoziții, acestea sunt câteva dintre propunerile Sibiu Jazz Festival din acest an.

28
/04
/16

În această seară, de la ora 20:00, Charles Aznavour va urca din nou, exact după 53 de ani, pe scenă Sălii Palatului din Bucureşti. Charles Aznavour se află într-un turneu restrâns, ce se desfăşoară în doar câteva din capitalele europene şi care cuprinde şi spectacolul de la Bucureşti.

26
/04
/16

Kobborg şi Cojocaru nu mai au voie sa intre în sediul Operei! Angajaţii de la Biroul personal al Operei şi directorul economic au emis astazi o circulară în care se specifică faptul că lui Johan Kobborg şi Alinei Cojocaru le-au ”încetat” contractele şi, ca atare, le este interzisă intrarea în sediul Operei Naţionale. Între timp, balerina i-a acordat jurnalistului Dan Turturică (pentru digi24.ro) primul interviu după izbucnirea scandalului de la Opera Bucureşti în care îşi expune punctul de vedere cu privire la acest conflict fără sfârşit.

25
/04
/16

Din cauza conditiile meteo, Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3 a reprogramat a treia ediţie a Concertului Extraordinar de Paște pentru data de 28 aprilie, de la ora 19,00. Publicul este aşteptat în Joia Mare , în Parcul Titan – Parcul Artelor la o întâlnire de excepţie cu muzica sacră pascală dedicată principalelor confesiuni religioase din România.

22
/04
/16

Cântărețul american Prince, decedat joi la 57 de ani în apropiere de Minneapolis (Minnesota, nord), a fost găsit în stare de inconștiență într-un lift al studiourilor de înregistrare situate în reședința sa, a informat șeriful comitatului Carver, Jim Olson. Echipele de salvare au încercat resuscitarea, fără succes, a spus Olson.

21
/04
/16

Prince Rogers Nelson a fost găsit mort în studioul său de înregistrări, situat în Paisley Park, California. Potrivit şerifului local, Jason Kamerud, autorităţile au fost solicitate pentru o urgenţă medicală, găsind o persoană decedată

21
/04
/16

CRONICĂ DE FILM Ajuns discret şi în repertoriul cinematografelor de la noi, „Janis: Little Girl Blue” (2015), al cineastei americane Amy Berg, investighează viaţa legendarei Janis Joplin. A apărut în același an cu „Amy”, documentarul biografic mai premiat al britanicului Asif Kapadia despre Amy Winehouse.

21
/04
/16

Zilele trecute, pe scena Operei din Viena s-a petrecut,un episod inedit care a avut-o protagonistă pe faimoasă soprană Angela Gheorghiu. Aceasta uită să intre pe scenă, iar Jonas Kaufmann, cel mai în vogă tenor al lumii, cântă: „Nu avem soprană”