Maraton muzical, duminică, în Cişmigiu: 12 ore pe acorduri de harpe şi viori
https://www.ziarulmetropolis.ro/maraton-muzical-duminica-in-cismigiu-12-ore-pe-acorduri-de-harpe-si-viori/

Un maraton muzical va fi organizat duminică în Grădina Cişmigiu, parcul bucureştean urmând să răsune timp de 12 ore de acordurile harpelor, viorilor şi instrumentelor de percuţie, într-un eveniment ce va marca împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|11 octombrie 2014

Persoanele care îşi doresc să atingă o harpă sau un violoncel şi să-i „întâlnească” pe Figaro, Carmen, Aida şi Don Giovanni vor avea această posibilitate duminică, în parcul Cişmigiu, la evenimentul „Orele Muzicii”.

Vecin de peste jumătate de secol cu Universitatea Naţională de Muzică, Cişmigiul a fost adesea invadat de ecourile muzicale ale conservatorului şi generaţii de studenţi şi profesori au considerat acest parc o prelungire a acestei şcoli de muzică.

Astfel că, la 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Naţionale de Muzică, Cişmigiul îmbracă şi el haină de sărbătoare şi îi invită pe toţi cei care se vor afla duminică în cel mai vechi parc al Capitalei să ia parte la un adevărat maraton muzical. Timp de 12 ore, aleile parcului vor răsuna de acordurile harpelor, viorilor şi instrumentelor de percuţie, scrie Mediafax.

Semnalele cornilor vor anunţa, duminică, de la ora 09.00, începutul celor 12 ore de maraton muzical, dar şi o surpriză pentru toţi cei aflaţi în parc: la ora 10.00, personajele operei îşi vor face apariţia printre trecători, astfel încât toţi cei care vor dori să se fotografieze alături de Figaro, Carmen, Aida şi Don Giovanni vor putea face acest lucru în parcul Cişmigiu.

Cei mici vor avea şi ei parte de o zi specială duminică, în Cişmigiu, pentru că, de la ora 12.00, pot învăţa cum să interpreteze un personaj de operă. Copiii iubitori de muzică vor putea să arate tuturor care este marea lor pasiune, pentru că, după ce au participat la atelierul de mişcare scenică pot să-şi picteze pe faţă note muzicale.

Cei care au visat să fie în locul muzicienilor şi să atingă ei înşişi instrumentele muzicale vor avea această posibilitate prin intermediul proiectului „Try it yourself!”, o expoziţie interactivă de instrumente muzicale deschisă începând cu ora 13.00.

Muzica elevată a unui cvartet de coarde va răsuna pe aleile Cişmigiului începând cu ora 14.00, în timp ce lucrări clasice, suite şi dansuri româneşti, interpretate la celebrul instrument al Zeului Pan vor fi interpretate de clasa de nai coordonată de Dalila Cernătescu o oră mai tarziu, la 15.00.

Cele mai frumoase lucrări dedicate chitarei, de la Albeniz şi Gardell, la Rodriguez şi Paco de Lucia vor putea fi ascultate, de la ora 16.00, în Cişmigiu.

Pianul nu putea lipsi de la aniversarea muzicală a unui secol şi jumătate de la înfiinţarea Universităţii de Muzică Bucureşti. Astfel încât, de la ora 17.00, un recital de pian îi va încânta pe bucureştenii aflaţi în Cişmigiu, iar la 18.00 clasa de jazz a profesorului Mircea Tiberian îi va invita pe melomani într-o călătorie pe urmele istoriei Micului Paris.
Ansamblul Violoncellissimo, coordonat de Marin Cazacu, le va oferi iubitorilor muzicii un recital inedit cu muzici de Astor Piazzolla, Tomaso Albinoni, W.A. Mozart şi David Popper începând cu ora 19.00, iar, de la 20.00, iubitorii operei şi operetei vor putea lua parte la adevărate spectacole în parcul Cişmigiu. Arii şi duete celebre din opere şi operete precum „Liliacul”, de J. Strauss, „Orfeu în infern” de J. Offenbach, „Carmen” de J.Bizet, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart şi „Turandot” de G. Puccini vor fi puse în scenă de studenţii Departamentului de Canto şi Artele Spectacolului al Universităţii de Muzică Bucureşti.

Spectacolul va fi încheiat de un concert de muzică electronică realizat de compozitorul Cătălin Creţu şi percuţionistul Dan Andrei Alexandru.

Sărbătorirea celor 150 de ani ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti va continua săptămâna viitoare cu spectacole şi lansări de carte, pe 17 octombrie, la sediul instituţiei şi, pe 18 octombrie, la Ateneul Român.

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu