Marcel Iureş, 68
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-67/

„Cred că orice actor are nevoie de modele. Da, am avut modele printre marii actori de la Craiova: Vasile Cosma, Ion Pavlescu, Paula Culiţă, Petre Gheorghiu-Dolj, Tudor Gheorghe, Valer Dellakeza. Au fost şi cei din Bucureşti: George Constantin, Amza Pellea, Ştefan Iordache, Gina Patrichi, Mariana Mihuţ. Ei bine, nu se poate fără ei.” – Marcel Iureş.

Un articol de Petre Ivan|2 august 2018

Născut pe 2 august 1951, la Băilești, Marcel Iureş a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1978, debutând pe scena teatrului Bulandra în piesa „Ferma”.

„În teatru, eşti mereu la răscruce. E o intersectare de circumspecţie, entuziasm şi fascinaţie.” – Marcel Iureş

Primul său rol în film a fost Franz Lizt, în „Vis de ianuarie” (regia Nicolae Opriţescu). În anii ’80, Marcel a jucat atât la Bulandra cât şi la Odeon.

Până la urmă, ce trebuie să facă un om? Să se trezească, să se spele, să se închine, să-şi hrănească copilul şi apoi să muncească. Dacă se poate, măcar să respecte trei din cele 10 porunci. – Marcel Iureş

În paralel, actorul şi-a continuat cariera cinematografică cu roluri în filmele „Artista, dolarii si ardelenii” şi „Să mori rănit din dragoste de viaţă”, „Domnişoara Aurica” şi „Cei care plătesc cu viaţa”, „Un bulgare de humă”, „Balanţa” şi „O vară de neuitat”.

„Acasă fizic pentru mine e pământul ăsta pe care călcăm, de care ne batem joc, faţă de care suntem nepăsători, răsfăţati, chiar cinici.” – Marcel Iureş

Cariera internaţională a lui Marcel Iureş a început după turneul din 1994, susţinut în Marea Britanie cu spectacolul „Richard al III-lea”, în regia lui Mihai Măniuţiu.

“Credeam, cu ani în urmă, că noi, cu toţii, suntem în genunchi. Omul nu trăieşte în genunchi. Statul în genunchi e o fază, e numai un interstiţiu. Depinde mult de ce stai în genunchi. Ce gândeşti când stai în genunchi? Te rogi, nu te rogi? Eşti năpăstuit? E un loc de odihnă? Totul depinde de realitatea nemijlocită.” – Marcel Iureş

După un mic rol în „Interviu cu un vampir”, alături de Tom Cruise şi Brad Pitt, a urmat un rol episodic dar crucial pentru plotul filmului în „Misiune imposibilă” şi trei roluri principale, în „Pacificatorul”, „Războiul lui Tom Hart” şi „Layer Cake”.

Marcel Iureş a primit de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România.

Din 1995, Marcel Iureș este președinte al Fundației Cultural Artistice Teatrul ACT, punând bazele celei de-a doua scene independente de teatru din România.

Foto: Marcel Iureş – facebook

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.

27
/10
/21

CRONICĂ DE FILM Prima parte a unui „jurnal” despre ediţia din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” - câteva observaţii despre surprizătorul documentar „Cow”, al britanicei Andrea Arnold.

27
/10
/21

După o lungă perioadă de așteptare, FILM MENU, revista de cultură cinematografică editată de studenții Facultății de Film din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” București, sub umbrela UNATC PRESS, își lansează cel de-al 29-lea număr. Evenimentul va avea loc la București, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 30 octombrie, la Cinemateca Eforie (strada Eforie 2) și include două proiecții conexe.

26
/10
/21

La Civil, filmul Teodorei Ana Mihai, care i-a adus anul acesta la Cannes Prix de l'Audace la secțiunea Un Certain Regard, se vede acum în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, la București, Cluj și Iași, iar de vineri, 29 octombrie, intră în cinematografele din toată țara.

26
/10
/21

Întâmplări fatale, criminali în serie, experimente cu urmări grave, vampiri și alte creaturi ale nopții sunt elementele cheie ale săptămânii filmelor de Halloween la Warner TV. Postul de televiziune propune unele dintre cele mai populare filme horror și SF, de la „From Hell” și „Halloween: H20” la maraton „Final Destination”, care pot fi vizionate până pe 31 octombrie.

25
/10
/21

În urma anunțării noilor reguli de siguranță sanitară, cea de-a 12-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest continuă să aducă filmele și evenimentele anunțate, modificându-și programul pentru a respecta noile restricții ce intră în vigoare de astăzi.

25
/10
/21

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, s-a desfășurat în perioada iulie - octombrie, 2021. Dedicată regizorilor și scenariștilor din toată țara, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe (literatură, teatru, arte vizuale, etc.), cu proiecte în faza de început, prima ediție New Draft a dezvoltat 12 proiecte de lung-metraj, totul finalizând cu o sesiune de pitch online în fața unei audiențe formate din producători și regizori români.

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.