Marcel Iures: „Femeia din filmul românesc aproape că nu există!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-femeia-din-filmul-romanesc-aproape-ca-nu-exista/

Marcel Iures a fost invitat în emisiunea „Nocturne“, care va fi difuzată luni, 16 decembrie, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+. Actorul declară că „s-a născut la Teatrul Bulandra“ şi vorbeşte despre cum ne-a schimbat Revoluţia, despre exerciţiul înşelării maselor, despre cum am învăţat să spunem „nu“, despre libertate, dar şi despre ce înseamnă în România simplul gest de a îmbrăţişa un semen.

Un articol de Corina Vladov|15 decembrie 2013

Marcel Iures a fost invitat în emisiunea „Nocturne“, care va fi difuzată luni, 16 decembrie, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+. Actorul declară că „s-a născut la Teatrul Bulandra“ şi vorbeşte despre cum ne-a schimbat Revoluţia, despre exerciţiul înşelării maselor, despre cum am învăţat să spunem „nu“, despre libertate, dar şi despre ce înseamnă în România simplul gest de a îmbrăţişa un semen.

Lui Marcel Iureş îi plac atât cuvântul „provocare“, cât şi conceptul în sine. De aceea, poate, ar fi rămas în America… „Am vrut să rămân la Hollywood, să facem milioane, dar eu nu mi-am dorit să mă mut în America. Eu sunt produsul culturii româneşti.”

„La Revoluţie, înainte de toate, am învăţat să înjurăm. După care, am învăţat să spunem «nu». Am continuat să spunem «nu» la aproape orice – privatizării, educaţiei, culturii“, este de părere invitatul Marinei Constantinescu.

Marcel Iures la Nocturne

Actorul Marcel Iures, în platoul emisiunii „Nocturne“

Iar despre experienţa americană, Marcel Iureş îşi aminteşte: „Eu şi cu Morgan Freeman ne plângeam de dureri de coloană. Ne-am consultat reciproc tratamentele şi eu i-am dat un paracetamol“. Cu un ton mai serios, actorul continuă: „Am băgat de seamă că toţi creatorii de film plini de premii sunt foarte trişti. E bizar! De ce sunt nemulţumiţi? Ştiu, facerea filmului e un proces îngrozitor…“.

Marcel Iureş recunoaşte că, în ceea ce priveşte munca sa, este dependent de regizorii de poveste. Cât despre eroinele din filmul românesc, actorul consideră: „E o lipsă de eroine. Femeia din filmul românesc aproape că nu există!”.

Citiţi şi: INTERVIU Marcel Iureş: „Ce vise neîmplinite am? Încă nu ştiu. O să văd“

Urmăriţi întregul dialog al realizatoarei cu actorul Marcel Iureş la Nocturne de luni seară, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi oricând aveţi timp – pe TVR+.

Foto cu Marcel Iures – TVR

Citiţi şi:
31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.