Marcello Mastroianni, omagiat la Festivalul de la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcello-mastroianni-omagiat-la-festivalul-de-film-de-la-cannes/

Posterul ediţiei de anul acesta a Festivalului de film de la Cannes îl are în prim plan pe celebrul actor italian Marcello Mastroianni.

Un articol de Petre Ivan|15 aprilie 2014

Creat de Herve Chigioni şi Gilles Frappier, afişul sepia îl înfăţişează pe Marcello  Mastroianni în pelicula 8 ½ , în regia lui Federico Fellini, care a fost prezentată la Cannes în 1963.

Chiara Mastroianni, fiica actorului, s-a declarat “foarte mândră şi emoţionată” de alegerea organizatorilor care în 2012 o omagiau astfel pe Marilyn Monroe, iar în 2013 pe Paul Newman şi Joanne Woodward.

Cea de-a 67-a ediţie a festivalului de pe Coasta de Azur se va desfăşura în perioada 14-25 mai, filmul de deschidere fiind “Grace de Monaco”, cu Nicole Kidman în distribuţie, proiectat în afara competiţiei.

Foto cu afisul Festivalului de film de la Cannes şi Marcello Mastroianni – Cinemagia

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.