Marea iubire; În artă iubirea e nemuritoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/marea-iubire-in-arta-iubirea-e-nemuritoare/

Spectacolul Marea iubire a lui Mihail Sebastian se joacă în fiecare lună la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr. 14. Textul spectacolului este inspirat din notiţele lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, iar interpretarea actorilor Rodica Mandache, Ana-Ioana Macaria, Iştvan Ţeglaş şi Marius Manole înlocuiesc orice mişcare scenică […]

Un articol de Judy Florescu|6 februarie 2013

Spectacolul Marea iubire a lui Mihail Sebastian se joacă în fiecare lună la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr. 14.

Textul spectacolului este inspirat din notiţele lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, iar interpretarea actorilor Rodica Mandache, Ana-Ioana Macaria, Iştvan Ţeglaş şi Marius Manole înlocuiesc orice mişcare scenică şi decor sofisticat. Leny, ajunsă la vârsta înţelepciunii, îl cheamă pe Mihai în vis pentru a-şi retrăi fericirea din tinereţe, perioadă la care s-a oprit viaţa scriitorului.

Iubirea lui Mihail Sebastian şi a lui Leny Caler se compune din două visuri: ambiţia pură a lui Leny de a-l cuceri pe tânărul scriitor şi dorinţa nestinsă a lui Mihai de a-i fi aproape actriţei. Arta, mai cu seamă teatrul, a fost elementul cheie a relaţiei lor: Mihail Sebastian a creat Jocul de-a vacanţa, iar Leny Caler a jucat rolul Corinei, în urma căruia actriţa a căpătat  mai mulţi admiratori, iar Mihail Sebastian mai multe motive de tristeţe şi frământări, reflectate în creaţiile sale literare.

Delicateţea glasului doamnei Rodica Mandanche o salvează pe aventuriera Leny Caler înaintea publicului şi îi conferă personajului o aură de naivitate rafinată, de muză controversată, nicicum de femeia cu mulţi amanţi printre care şi Mihail Sebastian, care, deşi, conştient de nesingularitatea prezenţei sale în viaţa amoroasă a actriţei, continuă s-o adore şi să o caute în fiecare persoană pe care o întâlneşte. Acelaşi lucru îl mărturiseşte nostalgică şi Leny mai târziu.

Marius Manole este un Mihail Sebastian timid şi reţinut în relaţiile sociale, dar perseverent şi determinat în realizarea sa profesională, o dovadă autentică a idealismului artistic împlinit, iar semnul cel mai evident al talentului său este transformarea oricărui tip de emoţie într-o figură de stil: “Prezenţa ei pe scenă aducea un val de poezie pe care nimic nu-l putea degrada. Aceeaşi privire care trece prin înaintea cuvintelor(…) era străbătută de un fir de melancolie pe care încerca să-l acopere cu o ploaie de gesturi.”

Calm şi intens, pătrunzător şi copleşitor este ritmul artistic al piesei, ritmului inimii celor patru actori de pe scenă, un ritm al inimii contagios, a cărui energie feerică se răspândeşte înspre public, preschimbându-se în suspine şi momente meditative.

Leny Caler: „ Relaţia mea cu tine Mihai mă reabilitează în ochii mei. Ai atâtea lucruri de copil în dumneata şi totuşi pari atât de obosit de viaţă…”

Marea iubire nu e povestea fără de sfârşit, dar e acea poveste pe care o poţi povesti la nesfârşit, pentru că inima ta obosită vrea s-o audă pentru a-şi confirma că n-a îngheţat de tot în superficialitatea asiduă a acestor vremuri predominant asentimentale.

 

10
/01
/23

Teatrul Coquette își reîncepe activitatea duminică 15 ianuarie, cu spectacolul basm „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, după Petre Ispirescu programat la ora 17.00, seria evenimentelor continuă cu piesa „Îmblânzirea scorpiei” #MyKate (după W. Shakespeare) joi 19 ianuarie de la ora 19.00 și cu „Eu, Tu și Copacul/ Șah Mat” pe 20 ianuarie de la ora 19.30.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

06
/01
/23

Joi 5 ianuarie 2023 s-au împlinit 62 de ani de existență a Teatrului de Comedie din București, eveniment care a fost marcat, ca în fiecare an, printr-un spectacol pregătit de actori pentru actori și pentru ceilalți colegi din echipa teatrului, devenită în timp o adevărată familie.

06
/01
/23

Tenorul Rolando Villazón este invitatul special al celor două reprezentații ale spectacolului „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, în regia lui Andrei Șerban, conducerea muzicală Ciprian Teodorașcu, de pe scena Operei Naționale București. Reprezentațiile vor avea loc joi, 12 ianuarie, și sâmbătă, 14 ianuarie, ora 18:30.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

05
/01
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă propune în prima jumătate a lunii ianuarie nu mai puțin de trei expoziții în spațiile sale: până pe 9 ianuarie se poate vedea lucrarea Ambedo a tinerei artiste Ioana Drăgușin în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53; același spațiu va găzdui o nouă expoziție colectivă, acumulare.colecție 2, curatoriată de Daniel Loagăr, până pe 30 ianuarie iar la depozitul de artă ArtSafe (Platforma UAP, Combinatul Fondului Plastic Str. Băiculești 29, sector 1) va putea fi vizitată între 12 – 27 ianuarie expoziția Reflexia Luminii, a lui Bogdan – George Negulescu, curatoriată de Iselin Huluba.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.