Marele Picnic devine Micul Picnic ShortsUP online: a VII-a ediție are loc pe 25 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/marele-picnic-devine-micul-picnic-shortsup-online-a-vii-a-editie-are-loc-pe-25-iulie/

Anul acesta, Marele Picnic devine temporar Micul Picnic ShortsUP, o ediţie specială online, care va avea loc sâmbătă, 25 iulie, când vor putea fi vizionate 2h30 de scurtmetraje, pe platforma de streaming TIFF Unlimited.

Un articol de Liliana Matei|1 iulie 2020

Festivalul se întoarce la esența conceptului care l-a consacrat, punând la dispoziție o selecție cu cele mai recente filme scurte, intense și premiate, însă provocându-și publicul să rămână conectat la comunitatea și vibe-ul festivalului de la distanță.

Cea de-a șaptea ediție a festivalului va celebra puterea comunităților mici și a filmelor de a servi drept pretext de întâlnire și redescoperire. Marea evadare a verii nu are nevoie de bilet de avion, ci de un laptop și colțul preferat de pe balcon. Fie că alegi covorul verde din grădină sau briza de pe terasă, călătorești garantat cu filme care te poartă în toate colțurile lumii. Se anunță expediții prin jungla amazoniană a plantelor de apartament, iar pisica și colegul de apartament devin partenerii ideali de călătorie.

Sâmbătă, 25 iulie, de la ora 21:30, vor putea fi vizionate 2h30 de scurtmetraje astfel: online – pe platforma de streaming TIFF Unlimited, pe baza unui bilet achiziționat în avans, în valoare de 15 lei. Pe baza biletului ai acces la conținut pe telefon, laptop, smart TV, proiector, unde vrei tu si cu cine vrei tu, sau offline – la unul dintre spațiile partenere (mai multe detalii în curând).

Deși atmosfera edițiilor precedente și experiența cinematografică colectivă nu vor putea fi înlocuite, continuitatea unui eveniment ca Marele Picnic ShortsUP este necesară atât pentru a nu întrerupe conectarea publicului în timp real la voci importante și curajoase ale noii generații de regizori, cât și pentru menținerea României pe harta circuitelor festivaliere.

Marele Picnic este ediția de vară ShortsUP, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte cinematografice independente din România. Evenimentul și-a făcut o tradiție din a strânge, vară de vară, iubitori ai cinema-ului și ai artelor conexe filmului. Anul acesta Marele Picnic devine Micul Picnic – o ediție mai mică, online, pentru toate categoriile și genurile de public

Un eveniment online găzduit de platforma TIFF Unlimited

Biletele s-au pus în vânzare pe 1 iulie 2020 aici.

 

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.