„Maria by Callas”. Singurătate
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-by-callas-singuratate/

CRONICĂ DE FILM Realizat de fotograful şi cineastul Tom Volf, documentarul „Maria by Callas” (2017), acum în cinematografe, îi face un portret celebrei soprane Maria Callas din înregistrări video (interviuri, apariţii pe scenă, filmări personale), dar şi din fragmente de scrisori, citite din off de Fanny Ardant.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 iulie 2018

Explozia cinematografului și a televiziunii în a doua jumătate a secolului XX a permis ca documentarele biografice să înflorească și să devină deja de mai mulți ani un gen în sine.

În fiecare an apar câteva astfel de filme, dedicate unor personalități fascinante din cele mai diverse domenii, dar mai ales din acele zone care au fost mai puternic expuse mass-media și, prin urmare, mai ușor de documentat prin imagini.

În 2017 s-au împlinit 40 de ani de la moartea cunoscutei cântărețe americano-elene de operă Maria Callas. Pentru a marca acest moment, fotograful și documentarisul Tom Volf, care lucra din 2013 la un amplu proiect despre soprană, călătorind în toată lumea pentru a găsi noi materiale și arhive pierdute, a lansat acest film-puzzle care urmărește cronologic viața și mai ales cariera Mariei Callas, de la primele sale succese până la ieșirea din scenă și decesul neașteptat din 1977, la 53 de ani.

Intitulându-și filmul „Maria by Callas”, Tom Volf semnalează încă de la început că este un demers care își propune să o descopere, pe cât posibil, pe femeia simplă din spatele personalității publice.

Iar pentru asta, cineastul apelează în primul rând la diverse tipuri de imagini de arhivă, și în special la câteva interviuri de televiziune, în care diva de operă vorbește despre momentele importante ale vieții și carierei sale – filmul este punctat cu fragmente esențiale din aceste câteva emisiuni TV.

Dincolo de informațiile pe care le livrează (Tom Volf evită să intervină în vreun fel prin comentariu din off), aceste imagini, chiar dacă oficiale, publice, permit spectatorului să o descopere și să se apropie de Maria Callas. Să îi observe trăsăturile chipului, felul de a vorbi și de a gesticula, modul în care voia să se prezinte în fața camerelor de luat vederi.

Aceste imagini dominante sunt completate cu alt tip de înregistrări oficiale, însă ceva mai imprevizibile: asaltul jurnaliștilor la fiecare apariție a ei în câte o nouă țară sau pentru câte un nou concert.

Sunt imagini care nu doar exemplifică celebritatea uriașă de care avea parte artista, dar permit uneori descoperirea unei laturi mai umane – o femeie uneori iritată de agresivitatea presei, alteori forțată să lase garda jos, ca atunci când l-a atacat pe directorul Metropolitan Opera, cunoscuta instituție cu care rupe la un moment dat colaborarea.

În plus, Tom Volf folosește unele imagini ce par din arhiva personală a sopranei. Înregistrări care o prezintă fie în preajma magnatului Aristotel Onassis, pe care l-a iubit și pe care l-a considerat până la final cel mai bun prieten al său, chiar dacă el a rănit-o, fie, mai târziu, singură, așa cum este o emoționantă secvență dinspre final, în care o vedem jucându-se cu câinele, lângă piscină.

Regretul că nu a putut avea o familie fericită și că succesul în carieră nu i-a mai lăsat timp să aibă copii străbate multe din interviurile ei. De unde și sentimentul de melancolie care domină filmul, amplificat și de tonul confesiv al scrisorilor pe care le trimitea unor apropiați, și în special fostei sale profesoare Elvira de Hidalgo, cunoscuta soprană spaniolă (scrisorile sunt citite, în off, de actrița Fanny Ardant). Scrisori în care dezvăluia câte ceva din suferința sa.

Avantajul unor astfel de documentare biografice despre muzicieni – iar „Maria by Callas” nu face excepție – este că ceva din graţia artei lor se transferă şi în film.

Tom Volf introduce mai multe secvențe din timpul unor reprezentații ale Mariei Callas. Și, admirabil, nu le fragmentează, nu le taie prin montaj, ci le lasă în întreaga lor desfășurare, tocmai pentru releva motivele pentru care soprana devenise celebră în întreaga lume (la revenirea la New York, tinerii stăteau peste noapte la coadă pentru a prinde bilete): vocea ei unică și impresionanta apariție scenică.

La fel ca alte filme încadrabile acestui gen, și „Maria by Callas” este traversat de un paradox: deşi îşi propune să livreze un portret cât mai complex al artistei, însăşi esenţa existenţei sale scapă percepţiei cineastului şi, implicit, a spectatorului.

În fond, nici nu are cum să fie altfel. Oricât ar ajuta interviurile, aparițiile publice și scrisorile în a desluși ceva din felul ei de a fi, este imposibil de pătruns în enigmatica intimitate a sopranei, de unde doar răzbate, pe alocuri, o senzație de viață trăită în profundă singurătate.

„Maria by Callas” a intrat în cinematografe la 20 iulie, fiind distribuit de Transilvania Film.

28
/10
/19

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Spania și proiecții speciale.

27
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, după ce a fost la festivalurile de la Busan şi Varşovia, „Cărturan” (2019) este primul film al regizorului Liviu Săndulescu. Un debut care prelungeşte cuminte, fără imaginaţie, estetica realistă a planului-secvenţă şi a cadrului fix.

23
/10
/19

Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.