Mariana Mihuţ, Dionisie Vitcu şi Silviu Purcărete, premiaţi pentru întreaga activitate, la Gala UNITER 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-mihut-dionisie-vitcu-si-silviu-purcarete-premiati-pentru-intreaga-activitate-la-gala-uniter-2017/

Actorii Mariana Mihuţ, Dionisie Vitcu şi regizorul Silviu Purcărete vor primi premii pentru întreaga activitate la Gala UNITER 2017, care va avea loc pe 8 mai la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, anunţă Uniunea Teatrală din România.

Un articol de Petre Ivan|1 martie 2017

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă, în cadrul Galei Premiilor UNITER, premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale.

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 27 februarie, Senatul a acordat Premiul de Excelenţă lui Victor Ioan Frunză.uniter

Premiul pentru întreaga activitate a fost acordat actriţei Mariana Mihuţ, actorului Dionisie Vitcu, regizorului Silviu Purcărete, scenografului Luana Drăgoiescu şi criticului şi istoricului de teatru Mariana Voicu.

Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile a fost acordat Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara pentru realizarea Sălii 2 (Manej).

Senatul UNITER a acordat un premiu special actriţei Eugenia Tărăşescu-Jianu pentru o carieră excepţională în teatrul de păpuşi şi marionete, precum şi actriţei Irene Flamann Catalina pentru o viaţă dedicată Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

Premiul special a primit şi Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi pentru contribuţia întregului corp universitar la dezvoltarea vieţii teatrale şi culturale naţionale.

Foto: Mariana Mihuţ, UNITER 2017 – uniter.ro

17
/03
/23

În premieră la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, vineri, 24 martie, de la ora 19.30, „Călătoria”, un spectacol de Dan Puric, cu scenografia inconfundabilă a Doinei Levintza.

17
/03
/23

În spiritul unei reale Capitale Europene a Culturii, Teatrul Național din Timișoara deschide Anotimpurile FEST-FDR vineri, 31 martie 2023, de la ora 20:00, în Sala Mare, cu spectacolul BROS de Romeo Castellucci, coorganizator al evenimentului fiind Istituto Italiano di Cultura di Bucarest.

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

14
/03
/23

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”, Premiile pentru Întreaga Activitate şi Premiile Speciale.

13
/03
/23

„Cock” de Mike Bartlett, spectacol al Teatrului „Stela Popescu” în regia lui Tony Adam şi scenografia Mădălinei Mihai, avându-i în distribuţie pe Tudor Cucu Dumitrescu, Cristian Neacșu, Ioana Niculae, Cătălin Frăsinescu, se joacă pe 21 martie, ora 19:00 la Teatrul Excelsior în cadrul campaniei UNITER “Artiştii pentru artişti”.