Marius Constantinescu îşi lansează cartea la Festivalul Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-constantinescu-isi-lanseaza-cartea-la-festivalul-enescu/

Marius Constantinescu, jurnalistul TVR, lansează miercuri, 18 septembrie, la ora 18.00, la Galeriile Artmark din Bucureşti, volumul „Cortez”.

Un articol de Andrada Văsii|16 septembrie 2013

Marius Constantinescu, jurnalistul TVR, lansează miercuri, 18 septembrie, la ora 18.00, la Galeriile Artmark din București, volumul „Cortez”.

Povestea vieţii celebrei Viorica Cortez este mărturisită în cadrul dialogurilor pe care mezzo-soprana le-a purtat cu Marius Constantinescu pe parcursul vizitei de anul trecut a jurnalistului la Paris.

Evenimentul de lansare a volumului „Cortez” este organizat în cadrul Festivalului „George Enescu” şi se bucură de prezenţa celebrei mezzo-soprane alături de autorul volumului şi de invitaţii speciali care vor lua cuvântul: criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu, Mihai Constantinescu (director Artexim, organizator al Festivalului Internaţional „George Enescu”) şi Mihai Stan (Preşedintele Asociaţiei pentru Muzică, Artă şi Cultură).

Marius Constantinescu își descrie cartea astfel: ,,O incursiune reală, prin text şi imagini, în viaţa unui artist unic, o întâlnire fascinantă în spaţiul personal şi profesional al artistei, dar şi o vizită virtuală în culisele celor mai importante teatre de operă din lume… Fără a le cere, a le aştepta sau a le închipui, acestea sunt doar trei dintre promisiunile pe care mi le-a împlinit această poveste”.

Marius Constantinescu – jurnalistul care a scris o carte

Marius Constantinescu este cunoscut telespectatorilor din emisiunile realizate sau prezentate la TVR („Marile picturi ale lumii”, „V… de la vizual”, „Jurnal Cultural”, „Profil. Poveste. Personaj”, „România Frumoasă”), dar şi din interviurile cu totul speciale, unele dintre ele în exclusivitate, pe care acesta le-a realizat cu personalităţi de renume internaţional, printre care se numără scriitorul Salman Rushdie, dirijorul Antonio Pappano, producătorul de film Jan Harlan, scriitorul Amos Oz, dirijorul şi compozitorul Jordi Savall, pianista Helene Grimaud, soprana Angela Gheorghiu.

Marius Constantinescu este câştigătorul a două premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România (A.P.T.R.), în 2007 şi 2012. Ideea volumului „Cortez” a câştigat în 2012 concursul pentru rezidenţe culturale oferite de Institutul Cultural Român de la Paris.

Marius Constantinescu

Marius Constantinescu, jurnalistul TVR, lansează miercuri, 18 septembrie, la ora 18.00, la Galeriile Artmark din București, volumul „Cortez”.

Şi la ediţia de anul acesta a Festivalul „George Enescu”, Marius Constantinescu se numără printre jurnaliştii TVR care sunt gazdele telespectatorilor şi care realizează în direct scurte interviuri cu artiştii în culisele festivalului.

În plus, cei care vor să vadă Festivalul Enescu prin ochii unui jurnalist meloman pot citi articolele bloggerului Marius Constantinescu pe site-ul TVR dedicat ediţiei a XXI-a a festivalului (enescu.tvr.ro, secțiunea „Blog”). Televiziunea Română este coproducător al Festivalului „George Enescu” – ediţia a XXI-a.

Info:

Volumul „Cortez” este publicat de Editura Baroque Books & Arts, cu sprijinul Asociației pentru Muzică Artă şi Cultură, concepţia grafică aparţinându-i Anei Wagner.

Foto credit: TVR

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

07
/08
/20

În dimineața zilei de 2 martie 1998, Natascha Kampusch, o fetiță de zece ani, este urcată cu forța într-o furgonetă albă. Câteva ore mai târziu, zace înfășurată într-o pătură pe podeaua rece a unei pivnițe. În jur e beznă, iar aerul are un iz stătut. Povestea ei este disponibilă acum și în limba română, la Editura Humanitas, în traducerea Cristinei Cioabă.

05
/08
/20

Pe 5 august 2019, murea prozatoarea americană Toni Morrison, prima scriitoare de culoare care obținea, în 1993, Premiul Nobel pentru Literatură. Cartea pe care v-o propunem astăzi este „Cântecul lui Solomon” (Editura Art, colecția „Cărți cult”, 2019), roman publicat în original în 1977.

02
/08
/20

Pentru recomandările de lectură ale lunii august, ne-am oprit la publicistica lui Gabriel García Márquez, memoriile Ditei Kraus și un roman-tribut de David Grossman.

22
/07
/20

O prezentare a biografiei unuia dintre cei mai mari exploratori și oameni de știință români, dublată de un spectaculos jurnal de călătorie, volumul Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță de Cristian Lascu și Helmut Ignat, publicat recent la Editura Humanitas, va fi lansat marți, 28 iulie, la ora 19.00, în grădina Muzeului Antipa.