Marketing în artele spectacolului, pe înțelesul tuturor
https://www.ziarulmetropolis.ro/marketing-in-artele-spectacolului-pe-intelesul-tuturor/

La Editura EIKON a apărut volmul „Management de proiect şi elemente de marketing în artele spectacolului“ de Irina Ionescu, o carte scrisă, în cheie practică, pentru tinerii cu studii umaniste/artistice.

Un articol de Liliana Matei|31 august 2018

În lucrare, autoarea încearcă să explice, într-o formă succintă, de ce managementul de proiect este un instrument foarte eficient, care poate conduce la succese și schimbări remarcabile. O schemă logică și de bun simț, deci accesibilă și ușor de înțeles/folosit.

Volumul pornește de la un fond teoretic, dar direcționează permanent spre sfera practică, prin adresarea unor întrebări menite să dezvolte la nivel personal abilitățile și atitudinea necesare în domeniul managementului de proiect și al marketingului cultural/în artele spectacolului. Accentul cade pe importanţa utilizării unei structuri logice şi verificabile, în funcţie de obiective clar stabilite, pe necesitatea documentării detaliate, în scopul minimizării riscurilor și pe obligația transmiterii cu acuratețe a mesajelor.

„Sper ca această carte să-i ajute pe cei aflați la început de drum să își descopere în mod rațional punctele tari și să își construiască o serie de repere pe care să se bazeze în diferite proiecte. Mi-ar plăcea să știu că studenții mei pot recunoaște, asuma și crea valori. Că au învățat cum să își evalueze ideile și că au căpătat cunoștințele necesare și curajul de a le implementa.“

Irina Ionescu este lector univ. dr. la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş. Lucrează de peste 15 ani în domeniul administrației culturale, la Institutul Cultural Român. A urmat diverse cursuri/stagii de formare și dezvoltare profesională, cele mai importante la: Institutul Diplomatic Român (2016 și 2013), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (2014), ENCATC Academy (2012), Goldsmiths University of London (2010), Utrecht University (2010), King’s College London (2009), Institutul Naţional de Administraţie (2007), Central European University (2007), Felix Meritis Foundation (2005), The Amsterdam-Maastricht Summer University (2004 și 2003), Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (1997).

02
/07
/13

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

28
/06
/13

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.