Master Class Mariana Nicolesco
https://www.ziarulmetropolis.ro/master-class-mariana-nicolesco/

În teatrul restaurat în care acum 135 de ani debuta legendara Hariclea Darclée, 70 de tinere talente lirice din întreaga ţară s-au înscris la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de soprana Mariana Nicolesco la Brăila în perioada 25-31 iulie.

Un articol de Petre Ivan|18 iulie 2016

Manifestarea coincide cu inaugurarea teatrului minunat restaurat, la împlinirea a 135 de ani de la debutul viitoarei figuri legendare a teatrului de operă, Hariclea Darclée, chiar pe scena care reuneşte acum noile speranţe sub bagheta magică a sopranei Mariana Nicolesco.

Din 1995 încoace, de când a fost creat Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, şi până acum au luat parte la aceste manifestări şi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, peste 2500 de artişti din 50 de ţări şi 5 continente.

Pentru amploarea, nivelul şi rezultatele acestor manifestări, pentru semnificaţia lor exprimată în cuvintele “nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul”, Marianei Nicolesco, pe lângă Medalia UNESCO pentru Merite Artistice, i-a fost acordat titlul de Artist UNESCO pentru Pace, iar evenimentelor create de ea, începând cu Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, Înaltul Patronaj UNESCO.

Ediţia din acest an a Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, e aşezată sub semnul relaţiei Maeştri – Discipoli, cheia transmiterii marilor tradiţii ale artei cântului.

În acest context, sâmbătă 30 iulie Dr. Stephan Poen va susţine conferinţa Despre maeştri, evocându-i pe marele violonist Yehudi Menuhin, la 100 de ani de la naştere, şi pe celebra soprană Elisabeth Schwarzkopf, la 10 ani de la trecerea sa la cele veşnice, ambele personalităţi prezentate şi prin perspectiva revelatoare şi emoţionantă a relaţiei lor cu Mariana Nicolesco.

În interpretările acesteia pe scenele lumii vor fi prezentate audio-video sublime arii din capodopere ca Idomeneo de Mozart, din Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea, la 150 de ani de la naşterea compozitorului, şi din Norma de Vincenzo Bellini la 185 de ani de la premiera absolută la Teatrul alla Scala din Milano.

Duminică 31 iulie, cu Mariana Nicolesco în scenă, Concertul Master Class în care vor da măsura progreselor făcute şi vor fi aplaudaţi toţi participanţii la ediţia 2016 a Cursurilor de Măiestrie Artistică.

Evenimentele sunt organizate de Fundaţia Darclée, Fundaţia Internaţională Ateneul Român, Ministerul Culturii, Primăria Brăila, Consiliul Municipal Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Teatrul Maria Filotti, CJCPCT Brăila.

Foto: Mariana Nicolesco – facebook

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.