Medici: Eminescu a fost diagnosticat şi tratat greşit pentru sifilis, a murit intoxicat cu mercur
https://www.ziarulmetropolis.ro/medici-eminescu-a-fost-diagnosticat-si-tratat-gresit-pentru-sifilis-a-murit-intoxicat-cu-mercur/

Eminescu a fost diagnosticat şi tratat greşit pentru sifilis, mercurul folosit în tratament generând lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular grave şi ireversibile, a spus academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, joi, la lansarea unui volum dedicat poetului.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2015

Acest punct de vedere se regăseşte în volumul ” Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, editat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi lansat joi la Academia Română.

Volumul poartă semnătura unor nume importante din medicina românească, care, într-o serie de articole complementare, aduc argumente cu privire la natura reală a bolii de care a suferit Eminescu şi motivul morţii sale premature.

La lansare, academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, coautor al volumului, a spus că „la autopsie nu s-au gasit leziunile specifice sistemului în creier, care sunt leziuni specifice sifilisului”.

„Era ignoranţa vremii. Nu se putea pune la vremea aia diagnostic cert de sifilis. Era şi o modă, boala venerică, sexuală era foarte frecventă, inclusiv la marii artişti. Tratamentul cu mercur nu a facut decât să genereze lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular, ireversibile, grave”, a spus academicianul Voicu.

El a arătat că, pe fondul unei afecţiuni de tip bipolar care nu a fost corect diagnosticată, Eminescu a primit diagnosticul eronat de sifilis,

Mihai Eminescu, în anul 1878

Mihai Eminescu, în anul 1878

generând un tratament, standard la vremea respectivă, cu mercur. Din păcate, administrarea de lungă durată şi în mod repetat a generat agravarea stării de sănătate a lui Eminescu şi a contribuit la sfârşitul lui prematur.

La rândul lui, profesor universitrar doctor Eduard Apetrei a spus că Eminescu a murit şi dintr-o cauză vasculară, el având şi o ateroscleroză precoce.

Potrivit academicianului Eugen Simion, opera lui Eminescu a fost creată până la 33 de ani, după care au urmat cei şase în care a fost bolnav.

În volumul lansat joi, este desfiinţat şi mitul privind moartea poetului în urma unei lovituri.

Volumul este o restituire morală a adevărului medical privind maladiile lui Eminescu şi ultimii săi ani de viaţă, realizat într-o perspectivă interdisciplinară şi inedită în 10 articole complementare semnate de specialişti de prestigiu din medicina românească actuală: prof. univ. dr. Irinel Popescu, acad. Ioan Aurel Pop, dr. Cecilia Cârjă, dr. Ioana Bonda, acad. Victor A. Voicu, prof.dr. Octavian Buda, prof. dr. Dan Prelipceanu, prof. dr. Călin Giurcăneanu, conf. univ. dr. Bogdan O. Popescu, prof. univ. dr. Eduard Apetrei, dr. Codruţ Sarafoleanu, prof. univ. dr. Vladimir Beliş precedate de un argument de acad. Eugen Simion.

Cartea a fost lansată joi la împlinirea a 165 de ani de la naşterea poetului.

Foto: Eminescu – wikipedia, facebook

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.