„Memoria apei”, cea de-a treia premieră a Naționalului ieșean
https://www.ziarulmetropolis.ro/memoria-apei-cea-de-a-treia-premiera-a-nationalului-iesean/

Spectacolul „Memoria apei” de Shelagh Stephenson, cea de-a treia premieră a stagiunii Naţionalului ieşean, va avea loc pe 3 şi 4 noiembrie, ora 18:00, la Sala Studio.

Un articol de Petre Ivan|6 noiembrie 2018

Irina Popescu Boieru, regizorul acestui spectacol, propune publicului un excelent text căruia i s-a decernat Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună comedie, în 2000, și o distribuție remarcabilă: Haruna Condurache, Catinca Tudose, Irina Răduțu Codreanu, Livia Iorga, Monica Bordeianu, Radu Ghilaș, Daniel Busuioc. Scenografia spectacolului aparține Rodicăi Arghir.

Irina Popescu Boieru, între repetiții:

„Senzația mea e că piesa Memoria apei desacralizează mitul maternității pentru a-l resacraliza și restabili în final, dupa ce o judecată severă, sarcastică, nemiloasă și cinică se consumă în fața spectatorilor. Ființa judecată este mama, Vi, recent decedată, iar probele acuzării sunt însăși fiicele sale, trei surori – alte trei surori! – cu biografiile lor eșuate sau doar parțial ratate, pentru ale căror nereușite o consideră principală vinovată pe mama disparută. Cele trei surori sunt atât acuzatorii cât și dovezile acuzării. Mama nu a fost capabilă să le educe cum trebuie, să le dea ce și-au dorit, să le înțeleagă sau să le iubească suficient.

 Comportamentul personajelor demitizează drastic toate clișeele despre suferința filială în cazul pierderii unei ființe atât de importante și apropiate precum mama. Sentimentul principal care se degajă este acela că cele trei fiice sunt deranjate de acest deces, așteptat, prevăzut, pentru care totuși nu e niciodată momentul potrivit, fiindcă le întrerupe de la treburile personale. Nimic nu rimează cu imaginea tradițională a durerii pierderii unei ființe dragi, nu sunt plânsete, durere mută, sfâșierea sau tandrețea amară a despărțirilor definitive. Toate acestea sunt înlocuite de remarci ironice, reproșuri tardive și în van, o răscolire indecentă a amintirilor, ca și a hainelor rămase de pe urma decedatei, o nevoie de face totul repede și eficient, decent pentru ochii comunității, dar fără regret autentic. Pare că cele trei fiice sunt cuprinse de o nevoie febrilă de a șterge toate urmele celei dispărute, de a elibera casa de amintirea femeii care le-a născut, pentru a-și putea relua liniștite vietile de care sunt atât de nemulțumite.

Speranța îndreptățită de acest text e aceea a unui spectacol axat pe relațiile familiale, care spulberă clișeele dulcege ale filmelor de familie și ale comediei clasice, reinventând subiectul în modul cel mai viu și mai contemporan cu putință.”

Evenimentul teatral de la Sala Studio marchează  o dublă aniversare. În acest an, Teatrul Național Iași sărbătorește două actrițe de forță din distribuția spectacolului: Catinca Tudose – 25 de ani de teatru, Haruna Condurache – 20 de ani de teatru. Spectacolul „Memoria apei” le aduce pe scenă împreună, oferind publicului bucuria de a le aplauda și felicita.

Următoarea reprezentație este programată pe 15 noiembrie. Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală (rezervări la 0232 255999)  și de pe eventim.ro.

Foto: Memoria apei – teatrulnationaliasi.ro

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.