Metallica: Through the Never. Baroc cine-muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/metallica-through-the-never-baroc-cine-muzical/

CRONICĂ DE FILM „Metallica: Through the Never“ este, în primul rând, o oprire obligatorie pentru fanii cunoscutei formaţii şi ai muzicii rock. Dar îi poate mulţumi şi pe cei în căutare de artificii vizuale.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 septembrie 2013

CRONICĂ DE FILM „Metallica: Through the Never“ este, în primul rând, o oprire obligatorie pentru fanii cunoscutei formaţii şi ai muzicii rock. Dar îi poate mulţumi şi pe cei în căutare de artificii vizuale.

Regizat de cineastul american cu origini ungureşti Nimrod Antal, Metallica: Through the Never este un experiment, o operă la intersecţia mai multor genuri.

Realizat în 3D şi disponibil pe ecran IMAX, „Metallica: Through the Never” este, înainte de toate, un film-concert, care oferă spectatorilor posibilitatea nu doar să asculte, ţintuiţi în scaunul confortabil de cinema, hiturile din ultimele decenii ale trupei, dar şi să-i vadă performând, foarte de aproape, pe membrii Metallica. Iar mişcările camerelor de filmat par a accentua aura de legende ale muzicii rock pe care o au James Hetfield, Lars Ulrich, Kirk Hammett şi Robert Trujillo.

Metallica: Through the Never – patru proiecţii pe zi, timp de o săptămână

Construit special pentru realizarea acestui film marcat de o uşoară tuşă de narcisism, concertul propune o scenografie barocă, în care scena este invadată, printre altele, de flăcări, cruci, ecrane-sicriu sau o statuie gigant înfăţişând justiţia oarbă. O imagerie care, în 3D, capătă o grandoare pe măsura faimei de care se bucură trupa în întreaga lume.

Pe de altă parte, lungmetrajul are şi accente de film documentar care îşi propune să capteze atmosfera şi dinamica unui concert, precum şi relaţionarea celor de pe scenă cu zecile de mii de spectatori, a căror dezlănţuire este surprinsă în mai multe instantanee.

metallica through the never

Dane DeHaan apare în mai multe scene din filmul Metallica: Through the Never

Pentru a nu rămâne doar la nivelul de concert filmat şi pentru a-şi justifica prezenţa în cinematografele IMAX, „Metallica: Through the Never” propune şi o naraţiune vizuală, în ton cu derularea hiturilor, construită de Nimrod Antal şi de cei patru membri ai trupei.

Concertul este astfel „spart” cu momente din aventura unui tânăr, intrepretat de Dane DeHaan, un actor în ascensiune care aduce uşor cu Leonardo DiCaprio în tinereţe şi care s-a făcut remarcat recent, în filme precum „Chronicle”, „Lawless”, „The Place Beyond the Pine” sau „Kill Your Darlings”.

Trip este trimis de stafful trupei, chiar în timpul concertului, să recupereze o geantă misterioasă într-un oraş pustiit, unde, după un accident de maşină, încep să se deruleze o serie de lucruri stranii, care culminează cu urmărirea sa de către un grup de hooligans şi de către un călăreţ în armură şi cu o mască de gaze pe faţă.

Story-ul capătă, treptat, accente ofertante de oniric şi suprarealism, sugerate a fi rezultante ale imersiunii tot mai puternice în muzica de la concertul care pare să stea la originea golirii întregului oraş.

Filmul a intrat de vineri la cinematograful IMAX din AFI Palace Cotroceni, unde poate fi văzut numai timp de o săptămână, în patru proiecţii pe zi.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

INFO

Metallica: Through the Never (SUA, 2013)

Regia: Nimród Antal

Cu: Dane DeHaan, James Hetfield, Lars Ulrich, Jeremy Raymond

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

 



29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.