„Mia își ratează răzbunarea”. Dezinvoltură ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/mia-isi-rateaza-razbunarea-dezinvoltura-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbeşte despre feminitate şi are ca protagonistă o tânără actriţă, jucată de Ioana Bugarin.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 octombrie 2020

Deși situația s-a mai îmbunătățit în ultimii ani, odată cu apariția unor tinere regizoare, cinematografia română nu stă grozav la capitolul personaje feminine. Și cu atât mai puțin unele care să fie și convingătoare.

La Bogdan Theodor Olteanu, atât debutul, „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” (2018), cât și acest al doilea film, „Mia își ratează răzbunarea” (2020), au ca protagoniste tinere din București. Iar scenariile propun povești, în esență, feministe.

Însă în timp ce „Câteva conversații…”, un film despre relația complicată de iubire dintre două fete (jucate de Silvana Mihai și Florentina Năstase), era ușor prețios, artificial, „Mia…” are o mai mare dezinvoltură. Și umor.

Mia (Ioana Bugarin) este o tânără actriță din București, iar prietenele ei, pe care îi place să le filmeze deseori când se întâlnesc, par a fi la rândul lor actrițe (Ana Maria Guran, Ștefania Cîrcu, Mădălina Stoica, Silvana Mihai, Ecaterina Lupu). Are ceva autoreflexiv ideea de a face un film despre un grup de actriţe, aducând împreună unele dintre cele mai promiţătoare tinere actriţe de cinema din România, reprezentantele unei noi generaţii.

Iar Mia are o problemă: a întârziat la o întâlnire cu iubitul, s-au certat, el i-a dat o palmă și s-au despărțit. Nu vedem momentul, doar îl auzim povestit de Mia, printre lacrimi, uneia dintre prietene. Însă ea vrea acum să se răzbune și încearcă să găsească un bărbat care să accepte să fie filmat în timp ce fac sex împreună, pentru a-i trimite înregistrarea fostului partener.

Bogdan Theodor Olteanu transformă premisa în primul rând într-o comedie. Și asta pentru că încercările Miei de a convinge trei bărbați să ia parte la jocul ei devin tot atâtea prilejuri de a ridiculiza virilitatea, prin ironizarea a trei tipare, în câteva secvențe delicioase: actorul tânăr de la UNATC, care aduce a De Niro și Brando (Carol Ionescu), actorul cunoscut, vedetă şi mult prea sigur pe farmecul lui (Alexandru Ion) și regizorul de teatru care nu prea ocoleşte ocaziile de a se arăta libidinos, poate chiar prea strident (Adrian Nicolae).

În contrast, fetele ies mult mai bine: își povestesc amuzate şi degajate experiențele, unele neplăcute, de la diferite castinguri la filme regizate de bărbați, iar într-o noapte joacă „marry & fuck” („kill” pare să fi căzut la montaj) folosind nume reale ale unor actori și regizori români, apogeul fiind atins când în discuţie sunt aduşi, ca opţiuni, Puiu, Mungiu și Porumboiu (în sfârşit nişte glume bune despre Noul Cinema Românesc!).

Dincolo de aceste poante, rămâne totuși suferința Miei, cauzată de despărțire și de acea palmă primită, care devin subiect de dialog şi cu o actriţă puţin mai în vârstă decât ea (Maria Popistaşu), o ocazie bună pentru a evoca şi experienţe ale unei alte generaţii.

Tot pentru a mai relativiza şi complica pistele de interpretare, Bogdan Theodor Olteanu nu lasă nici ca prietenele să fie un grup compact, cu o unică opinie: apar certuri între ele, una mărturiseşte că a dat şi ea o palmă unei iubite la un moment dat, iar o alta recunoaşte că nu ar avea o problemă să se dezbrace şi să îşi folosească frumuseţea pentru a reuşi în carieră. E modul lui Bogdan Theodor Olteanu de a aduce nuanţe în scenariu. Deşi se simte scriitura, rezultatul e salvat de jocurile actoriceşti impecabile.

Nici Mia însăşi nu înţelege foarte bine ce i se întâmplă, dacă chiar e dispusă să-şi ducă la capăt planul de răzbunare şi dacă mai ţine sau nu la fostul iubit. Iar Ioana Bugarin reuşeşte să transmită admirabil toate această confuzie, cu treceri bruşte de la plâns la zâmbete, de la forţă la fragilitate, de la control la ridicol.

Chiar şi aşa, „Mia îşi ratează răzbunarea” e despre prietenie şi empowerment şi rămâne bun un film feminist. Şi, în ciuda ambalajului său colorat de comedie, de film care nu se ia prea tare în serios, vorbeşte despre teme grave, puţin sau deloc discutate, şi reflectă unele transformări de profunzime în societate şi chiar în cinema-ul românesc.

„Mia îşi ratează răzbunarea” a avut premiera mondială la Festivalul de la Varşovia, unde a obţinut o menţiune specială în competiţia regizorilor aflaţi la primul sau al doilea film. Iar joi poate fi văzut în România, online, gratuit, pe platforma Orange TV Go, în cadrul „Les Films de Cannes à Bucarest”.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.