Michel Houellebecq, scriitor
https://www.ziarulmetropolis.ro/michel-houellebecq-scriitor/

Recitesc, la nici jumătate de deceniu de la apariţie, “Harta şi teritoriul”, de Michel Houellebecq. Nu obişnuiesc să recitesc atât de repede. Și atunci, de ce?

Un articol de Andrei Crăciun|5 septembrie 2014

“Harta și teritoriul” nu este cea mai bună dintre cărțile lui Michel Houellebecq, unul dintre scriitorii fără de care nu pot să îmi imaginez literatura la sfârșitul secolului XX și începutul actualului. Aș merge chiar mai departe în acest paradox și aș scrie că “Harta și teritoriul” este chiar cu destul de mult sub “Posibilitatea unei insule”. Și atunci?

Îmi place Houellebecq. Are indiscutabil o nebunie, ceva șamanic, care îl face atât de insuportabil și de șarmant.

Houellebecq a făcut critica societății în care s-a întâmplat cu o luciditate extremă. Nu i-a rămas nimic nedemolat. Firește, în această ultimă carte se face personaj secundar și se lasă măcelărit cu brutalitate.

Ultimul Houellebecq scrie mai ales melancolic. Și-a păstrat violența frazei, dar a îmbogățit-o cu o tușă de nostalgie care te urmărește și nu te lasă, iată, să înaintezi în operele altora.

Eroul acestei cărți, dacă îl putem numi așa, Jed Martin (autorul tabloului “Michel Houellebecq, scriitor”), pe care Houellebecq și-l imaginează, pentru a avea un Michel Houellebecqsuport pe care să așeze toate părerile sale, tranșante, despre sex, bătrânețe, moarte, ierarhii sociale, pictură, literatură, boală, familie, viitor, reușește să nu ocupe cartea, fapt absolut remarcabil, care nu este la îndemâna oricărui și care îi dă, de fapt, măreție lui Houellebecq.

Cele mai bune personaje ale sale rămân cele secundare. Le numesc fără pretenția de a mi se da dreptate: Olga, splendida rusoaică, și acel comisar de poliție care, împreună cu soția, crește un bichon-tată, Michel, apoi un bichon-fiu, Michou.

Din cărțile lui Houellebecq afli tot timpul lucruri la care nu te-ai fi gândit niciodată: de exemplu, totul despre viața muștelor, despre viteza cu care acestea se reproduc și legătura directă cu alimentația lor (îndeosebi excremente, resturi, cadavre). Găsiți o asemănare cu omul?

Houellebecq este nu atât talentat, deși este și monstruos de talentat, cât inteligent. E o inteligență rafinată, care nu îl scutește însă de neajunsul de a disprețui lumea și pe cei care se nimeresc în lume.

O disprețuiește, dar desigur o și iubește, o iubește până la a se omorî în paginile unei cărți, doar pentru a o putea povesti. Firește, este senzaționalist și caută toate ingredientele care fac din cărțile sale best-seller-uri, dar o face ca și cum nu i-ar păsa de toți banii pe care îi câștigă astfel. Cumva, chiar îi cred nepăsarea.

Cred că în definitiv am recitit “Harta și teritoriul” pentru că îmi era dor de umanitatea pe care abia în astfel de texte sincere până la esența sincerității o mai găsesc.

Foto: Michel Houellebecq – facebook

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]