MICI SCRIITORI PENTRU MARI ÎNȚELEPȚI – o expoziție inedită la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/mici-scriitori-pentru-mari-intelepti-o-expozitie-inedita-la-tnb/

Un minunat proiect destinat încurajării LECTURII şi creaţiei literare capătă noi valenţe în cadrul unei expoziţii care se vernisează în 15 februarie 2022, ora 18.00 (chiar în ziua declarată drept ”Zi Naţională a Lecturii”!) în foaierul Media al TNB (aripa Intercontinental).

Un articol de Petre Ivan|15 februarie 2022

18 copii și tineri din cadrul comunității din București a organizației  SOS Satele Copiilor, dotată recent cu o bibliotecă de peste 1000 de volume, au fost atrași să participe la atelierele de creație literară inițiate de pedagogul Corina Taraș-Lungu. Au rezultat 18 povestiri minunate publicate în colecția ”Humanitas Junior”, sub titlul ”MICI SCRIITORI PENTRU MARI ÎNȚELEPȚI” – însoțite de ilustrații realizate de artiști din Clubul ilustratorilor.  Pentru ca aceste povestiri ilustrate să nu rămână doar în coperțile unui volum cu tiraj limitat, ele vor fi prezentate unui public larg, sub formă de printuri, expuse pe simezele foaierului Media al TNB.

Vă invităm marți, 15 februarie 2022, la ora 18.00,  la vernisajul acestei expoziții inedite care va fi prefațată de  Corina Taraș-Lungu (SOS Satele Copiilor), Iustina Croitoru (din partea editurii  Humanitas) și Patricia Atrix (Clubul Ilustratorilor). Tinerii autori debutanți (cu vîrste cuprinse între 10 și 17 ani !) care vor fi prezenți  la vernisaj vor avea parte și de  bucuria întâlnirii cu câțiva dintre cei mai îndrăgiți actori ai teatrului, care vor citi din povestirile lor !

Intrarea în spațiul expoziției se va face cu respectarea tuturor regulilor sanitare în vigoare. Masca rămâne obligatorie pe tot parcursul desfășurării evenimentului.

Expoziția va rămâne deschisă în Foaierul Media al TNB (aripa Intercontinental) până în data de 15 martie 2022 și va putea fi vizitată zilnic între orele 11.00-18.00.

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

18
/02
/22

Inspirată de prietenia dintre Constantin Brâncuși și James Joyce, pianista Ana Silvestru a pus în scenă un concert de muzică clasică. Acesta va avea loc la Sala Radio de la București chiar de ziua lui Constantin Brâncuși, pe 19 februarie, de la ora 19:00.

15
/02
/22

Editura Humanitas Fiction și Institutul Cervantes din București vă invită miercuri, 16 februarie, ora 19.30 la o întâlnire online cu scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate prilejuită de lansarea romanului Un ceai la capătul lumii – recent apărut în traducerea Tudorei Șandru Mehedinți în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – un roman memorabil despre aventura vieții, inspirat de povestea reală, relatată în 2009 de revista Time, a japonezului Yukio Shige, care a salvat de la sinucidere aproape 700 de persoane. Participă: Scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate, Tudora Șandru Mehedinți, traducătoarea romanului, Ana Maria Onisei, scriitoare și jurnalist cultural și Dana Pîrvan, critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

14
/02
/22

Școala Gimnazială Nr. 194, București, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, cu sprijinul Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează marți, 15 februarie, de la ora 10.00, evenimentul on-line ”Cu cărțile deschise...”, cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii.

10
/02
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, sărbătorește Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități online si offline. Astfel, la Palatul Parlamentului, scriitorul Petre Crăciun va susține un atelier de lectură pentru copii.

09
/02
/22

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a știut să se arate atât de generos pe scenă și atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăsește și pe Aleea Celebrităților din București, proiect inițiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.

08
/02
/22

Premisa proiectului habits by Republica cultural, inițiat de Societatea Omului Sănătos, o serie de conversații despre impactul artei asupra psihicului și spiritului uman moderate de psihoterapeutul Gabriel Cicu (fondator al clinicii Color Mind din București) alături de patru artiști: scriitoarea Adela Greceanu, muzicianul Răzvan Popovici, coregrafa Judith State și pictorul Roman Tolici.