Mick Davis, regizor: „Rolurile actorilor din «Paganini» sunt ca nişte costume făcute la comandă“
https://www.ziarulmetropolis.ro/mick-davis-regizor-rolurile-actorilor-din-paganini-sunt-ca-niste-costume-facute-la-comanda/

Spectacolul „Paganini“, regizat de Mick Davis la Teatrul Metropolis din Bucureşti, se joacă sâmbătă, 19 decembrie, şi duminică, 20 decembrie, de la ora 16.00 şi de la ora 20.00.

Un articol de Dan Boicea|17 decembrie 2015

Regizorul Mick Davis a vorbit pentru Ziarul Metropolis despre un drum care a început la casting, cu 600 de actori şi care continuă cu o distribuţie de 34 de actori, printre care se numără Tudor Istodor, Gelu Niţu, Mihai Gruia Sandu, Adelaida Perjoiu, Claudiu Bleonţ, Ana Ciontea sau Elvira Deatcu.

Cum a fost întreaga experienţă – drumul de la idee la aplauzele de la finalul spectacolului „Paganini“?

Visul meu a fost să fac un film din „Paganini“, însă ideea de a transforma scenariul în spectacol de teatru a fost a lui George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis. Când am regizat filmul „Modigliani“ în România am crezut că atunci am avut cea mai frumoasă experienţă de lucru, însă după ce am montat „Paganini“ la Metropolis m-am răzgândit. A fost şi mai bine.

De ce? Pentru că totul era nou pentru mine. Era de parcă m-aş fi trezit în dimineaţa de Crăciun şi aş fi primit o grămadă de jucării care să-mi stimuleze imaginaţia. La casting am cunoscut peste 600 de actori şi am ajuns, în spectacol, la o formulă de 34 de actori pe scenă. A fost minunat să îi văd trecând pe toţi prin procesul acesta de a se cunoaşte, de a se întâlni cu metodele mele de lucru şi de a-şi scoate talentul la suprafaţă. I-am văzut cum şi-au adus personajele la viaţă. Scenariul iniţial a existat, însă am scris piesa, adaptată pentru scenă, pe măsură ce am lucrat.

A fost modul ideal de a lucra?

Neavând experienţa montării unei piese pe o scenă de teatru, nu ştiu dacă a fost aşa. Ceea ce mi s-a părut un lucru bun, pentru că ceea ce nu am ştiut nu a putut să mă dea peste cap… Poate că am fost naiv sau poate că am făcut lucrurile exact aşa cum a trebuit… Nu ştiu… Tot ce ştiu e că, văzându-i lucrând pe actori, am fost ajutat şi eu să scriu mai bine. Ceea ce a fost grozav!

Aţi înţeles mai bine de ce aveau nevoie pentru a juca mai bine?

Da. Le-am remarcat punctele forte, dar şi slăbiciunile, şi aşa am putut să încorporez aceste porniri fireşti ale actorilor în structura personajelor lor. Rolurile lor sunt ca nişte costume făcute la comandă.

Ce aţi învăţat despre teatru, în general, şi despre teatrul românesc, în special, după această perioadă petrecută la Metropolis?

Am aflat că se munceşte din greu şi că nu e ca în film, unde înregistrezi, lucrezi la montaj şi apoi îi dai drumul în lume, fără a mai deţine controlul după ce a fost lansat în cinematografe. În teatru, un spectacol se poate juca câţiva ani, dar te poţi întoarce şi poţi ajusta ceea ce nu mai merge. Un spectacol se poate reinventa atâta timp cât rămâne fidel poveştii.  E admirabil şi greu ce face un actor.

Eu n-aş putea face asta, nu doar în România, ci nicăieri în lume. Să stai pe o scenă şi să repeţi atât de mult… Dar actorii au disciplină, iar eu am fost norocos să lucrez cu ei.

Actorii români sunt suficient de buni încât să fie competitivi pe plan internaţional?

Cu siguranţă! Talentul e talent, indiferent de limba în care se exprimă. Bineînţeles, te ajută să vorbeşti o engleză foarte bună. Acelaşi lucru i se poate aplica şi unui regizor român care lucrează în America sau în Marea Britanie. De exemplu, Chris Noth, prietenul meu, a lucrat recent cu regizorul român Andrei Belgrader la un spectacol de pe Off-Broadway, „Doctor Faustus“, la New York. Fiecare loc este diferit. Modul de interpretare american e diferit faţă de cel românesc. În cele din urmă, totul se reduce la a spune o poveste şi la comunicare.

Şi cum aţi spus povestea lui „Paganini“?

Am plecat de la acestă idee: şi-a vândut Paganini sufletul diavolului, pentru a reuşi în muzică? Şi dacă a făcut-o, care au fost motivele pentru care a mers atât de departe? În construirea personajului am căutat acel motiv personal foarte puternic.

Ce v-a determinat să îl alegeţi pe Tudor Istodor în rolul lui Paganini?

Dacă te uiţi la Tudor vezi un tip foarte simpatic, cu un zâmbet încântător. Dar am privit mai departe şi am văzut în el un mare potenţial de transformare. E un actor care ascultă şi e foarte dedicat. E admirabil, pentru că mulţi actori nu sunt atenţi, se gândesc prea mult la ce trebuie să facă. Tudor a făcut ce ar fi făcut orice actor de top.

Pentru că trebuia să ţină în mână vioara şi să se mimeze o interpretare, a studiat timp de 5-6 luni partitura, împreună cu violonistul Alexandru Tomescu şi cu mama lui. Şi, de aceea, chiar dacă nu cântă la instrument, ci doar se preface, Tudor nu atinge nici o notă greşit. Spectatorii trebuie să fie miraţi şi să spună: cum poate face asta?

12039113_1915254988700105_8843708880455925642_o

Tudor Istodor, alături de Mick Davis la repetiţiile pentru „Paganini“

Ce reacţii a creat spectacolul?

A fost mai mult decât mă aşteptam. Au fost oameni care mi-au spus că nu au mai văzut aşa ceva pe scenă, un spectacol ca un film… N-am avut de ales, aşa a trebuit să-l fac… N-am vrut să-i învăţ pe oameni cine a fost Paganini, ei pot face asta căutând pe Google. Am vrut să le ofer o călătorie, o aventură în care să meargă cu plăcere. Iar George Ivaşcu mi-a lăsat toată libertatea de care am avut nevoie.

Cine este Mick Davis

S-a născut la 1 august 1961 la Glasgow, Scoția. A lucrat ca antrenor de fitness al echipei de fotbal Celtic. Acolo l-a cunoscut pe Rod Stewart, suporter împătimit al echipei Celtic. Prietenia cu marele cântăreț a marcat începutul carierei lui Mick Davis în cinematografie. Mutat la Los Angeles, Davis s-a afirmat ca scenarist al filmelor „Războiul Vampirilor” (Vampire War – 1996), „Dragoste la Paris” (Love in Paris – 1997), „Meciul” (The Match – 1999), „Invizibil” (The Invisible – 2007). În 1999, Davis şi-a făcut debutul ca regizor cu filmul „Meciul”, o comedie romantică filmată în Scoția. A mai fost producător pentru Jerry Bruckheimer, al serialului „Eleventh Hour“, a scris scenariul pentru „Another Nine & a Half Weeks“ și a lucrat la „Elizabeth“, pentru Shekhar Kapur.

În 2004, Mick Davis a regizat filmul „Modigliani”, o biografie a pictorului italian Amedeo Modigliani. A fost realizat la studiourile din Buftea, iar distribuția include alături de Andy Garcia mai mulți actori români printre care Mihai Gruia Sandu, George Ivașcu, Lia Bugnar.

După 10 ani, Mick Davis a revenit la București pentru a spune povestea unui alt artist emblematic, Niccolo Paganini, de data aceasta pe scena Teatrului Metropolis. Fascinat încă din copilărie de violonistul numit „muzicianul diavolului”, pe care îl vedea ca pe un fel de star rock, un Mick Jagger sau Jim Morrison al vremii sale, Davis a scris un scenariu despre viața lui Paganini. Mick Davis a montat la Metropolis acest scenariu considerat de Martin Scorsese unul dintre cele mai bune din cele pe care el le-a citit la Hollywood.

Foto: pagina oficială „Paganini

09
/10
/12

Cercetătorii francez Serge Haroche şi american David J. Wineland au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2012, informează site-ul oficial al premiului. Comitetul Nobel i-a recompensat pe cei doi pentru „metodele lor experimentale inovatoare care permit măsurarea şi manipularea sistemelor cuantice individuale”. În 2011, câştigătorii premiului Nobel pentru fizică au fost cercetătorii […]

09
/10
/12

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost inclus printre cele 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2013, a anunţat, luni, Academia de film americană. Premiat pentru scenariu şi pentru interpretare – un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur […]

09
/10
/12

„Cu Caragiale de la Washington la Bucureşti”, expoziţie de fotografie şi bandă desenată la Biblioteca Naţională. „Cu Caragiale de la Washington la Bucureşti”, o expoziţie de fotografie şi bandă desenată realizată de Mădălina Corina Diaconu şi Mihai Grăjdeanu, se va deschide joi la sediul Bibliotecii Naţionale a României, informează organizatorii într-un comunicat. Imagini din piesa […]

09
/10
/12

Premiera spectacolului „Două loturi”, o dramatizare de Alexandru Dabija după nuvela cu acelaşi nume de I. L. Caragiale, va avea loc marţi şi miercuri la Teatrul Naţional din Bucureşti. „În serile de marţi, 9 octombrie, şi miercuri, 10 octombrie, de la ceasurile 8 trecute fix, la Teatrul Naţional din Bucureşti, onorabilul I. L. Caragiale vă […]

09
/10
/12

Prestigiosul Studio National de Arta Contemporana LE FRESNOY in premiera in Romania la BIEFF 2012!   Fidel misiunii sale educationale, Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucuresti BIEFF inaugurareaza anul acesta parteneriatul cu unul dintre cele mai importante centre de creatie artistica din Europa: Studioul National de Arta Contemporana LE FRESNOY din Franta.   Cu o […]

09
/10
/12

    Academia Română, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Hanul Manuc, Asociaţia EuroPress şi revista Contemporanul organizează Festivalul Bucureşti, mon amour (18 – 20 octombrie 2012)       Protagonişti: Nicolae Breban, D.R. Popescu, Augustin Buzura, Eugen Uricaru, Ion Simuţ, Răzvan Voncu, Daniel Cristea Enache, Vladimir Epstein, Bogdan Creţu, Maria-Ana Tupan, Lucia Hossu Longin, Dan […]

09
/10
/12

PROGRAM UnTeatru 11 – 18 OCTOMBRIE         Joi 11 octombrie, orele 19.00 TREI FEMEI INALTE după Edward Albee (Producție ArCuB și UnTeatru) cu: Cristina Casian, Florina Gleznea și Nicoleta Lefter Muzica: Nicu Alifantis și Sofia Vicoveanca scenografia: Vladimir Turturica regia: Andrei și Andreea Grosu Vineri 12 octombrie, orele 19.00 CE ZILE FRUMOASE! […]

09
/10
/12

În 1940, s-a născut John Winston (Ono) Lennon, solistul şi liderul trupei Beatles, muzician şi compozitor englez, autor al unor piese ca „Imagine”, „Strawberry fields forever”. După destrămarea trupei care i-a adus consacrarea, Lennon a urmat o carieră muzicală individuală.(d. 8 decembrie 1980) 1835 – S-a născut Camille Saint-Saëns, muzician francez (d. 1921) 1874 – […]

08
/10
/12

Festivalul studenţilor din România Unifest, ajuns la cea de-a 11-a ediţie, va avea loc anul acesta între 12 şi 22 noiembrie, în 17 centre universitare din toată ţara, incluzând manifestări culturale, educaţionale, sportive şi de divertisment. Evenimentul are loc anul acesta la Bucureşti, Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Târgu Jiu, […]

08
/10
/12

Cristian Mungiu va fi omagiat la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic (2 – 11 noiembrie), în cadrul evenimentului urmând să fie proiectate filmele cineastului român, de la scurtmetrajul „Mâna lui Paulista” până la cel mai nou lungmetraj al acestuia, „După dealuri”, dublu premiat la Cannes.   Tributul adus lui Cristian Mungiu face parte […]

08
/10
/12

Compania de Teatru Passe Partout îi invită pe bucureşteni pe 13 octombrie, la Teatrul de pe Lipscani, la conferinţa „Teatrul viitorului” susţinută de Dan Puric, urmată de spectacolul „Royal Fashion”. Potrivit unui comunicat al instituţiei transmis luni AGERPRES, „Royal Fashion” inspiră frumuseţe şi armonie şi este un motiv de meditaţie asupra destinului. Parabolă a monarhiei […]

08
/10
/12

Filmele care vor intra în competiţie în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est vor începe să fie prezentate în cea de-a patra zi, debutul fiind făcut de un calup de nouă scurtmetraje ce vor fi difuzate începând cu ora 18,00 la Cinema Studio. Printre primele filme din competiţie […]

08
/10
/12

Cercetătorii John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi, luni, cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012. John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012 pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte […]

08
/10
/12

Comisia Academiei suedeze care acordă prestigioasele distincţii Nobel a anunţat oficial că premiul Nobel pentru literatură va fi decernat joi, la ora 11.00 GMT.   Data decernării unuia dintre cele mai aşteptate şi mult discutate premii Nobel, acela pentru literatură, este anunţată de obicei cu câteva zile înaintea acordării lui, deşi zilele în care vor […]

08
/10
/12

Sezonul premiilor Nobel pe 2012 debutează luni cu decernarea celui pentru medicină, călugăriţa Maggie Gobran, militanta anti-burqa Sima Samar şi americanul Gene Sharp fiind creditaţi cu cele mai mari şanse la premiul pentru pace, iar Haruki Murakami fiind printre favoriţi la cel pentru literatură. Luni, în jurul orei 09.30 GMT, vor fi anunţaţi laureaţii premiului […]

08
/10
/12

1910 – S-a născut atletul canadian Ray Lewis (d. 15 noiembrie 2003); a fost primul canadian de culoare care a câştigat o medalie în cadrul Jocurilor Olimpice (Los Angeles, 1932). 1912 – Începe primul război balcanic: Muntenegru declară razboi Turciei 1927 – În SUA a avut loc premiera primului film cu sunet „Interpretul de Jazz”, […]

05
/10
/12

Biblioteca Academiei Române sărbătoreşte, sâmbătă, 145 de ani de la înfiinţare, cu o nouă ediţie Bookcrossing, un program inclus în amplul eveniment „Noaptea Porţilor Deschise”, care se va desfăşura pe durata a şapte ore, la sediul instituţiei. Noua ediţie Bookcrossing va începe la ora 19.15, prilej cu care Radio România Cultural şi editurile partenere vor […]