Mikis Theodorakis, spitalizat
https://www.ziarulmetropolis.ro/mikis-theodorakis-spitalizat/

Compozitorul grec Mikis Theodorakis, autorul coloanei sonore a filmului „Zorba Grecul”, a fost internat la Atena din cauza unei infecţii respiratorii.

Un articol de Petre Ivan|26 decembrie 2013

Compozitorul grec Mikis Theodorakis, autorul coloanei sonore a filmului „Zorba Grecul”, a fost internat la Atena din cauza unei infecţii respiratorii.

Potrivit medicilor eleni, starea de sănătate a celebrului compozitor nu prezintă motive de îngrijorare.

„Starea lui de sănătate nu prezintă motive de îngrijorare, dar el trebuie să rămână internat pentru câteva zile înainte de a putea să se întoarcă acasă”.

În vârstă de 88 de ani, Mikis Theodorakis este unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori greci, devenit celebru graţie coloanei sonore a filmului „Zorba Grecul” (1964), recompensat cu trei premii Oscar.

Compozitor prolific, Mikis Theodorakis a readus la viaţă bogatul patrimoniu al tradiţiilor muzicale populare greceşti, a transpus pe muzică poeme greceşti şi străine celebre.

Mikis Theodorakis, autorul moral al uneia dintre cele mai memorabile & populare secvențe din istoria filmului

Dintre acestea, amintim „Axion Esti”, scris de poetul Odysséas Elytis (laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1979), şi „Canto General”, scris de Pablo Neruda, dar a compus şi numeroase oratorii şi simfonii, informează Mediafax.

A devenit un veritabil simbol al rezistenţei din timpul Dictaturii coloneilor (1967-1974) şi a participat în mod activ la viaţa politică a Greciei din ultimele decenii.

Foto: Mikis Theodorakis – theodorakisfriends.com

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.