MiniCloud – 7 zile de teatru pentru copii și adolescenți
https://www.ziarulmetropolis.ro/minicloud-7-zile-de-teatru-pentru-copii-si-adolescenti/

Începând cu acest an, MiniCloud, ediţia pentru copii şi adolescenţi a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de a XV a ediţie, capătă amploare şi îşi deschide porţile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13 – 19 iunie 2022, în Bucureşti, pe Calea Griviţei.

Un articol de |14 iunie 2022

Copiii cu vârste între 5 și 14 ani vor avea ocazia să exploreze îndeaproape lumea teatrului participând la cursuri de actorie, dans sau scenografie, pentru ca la final să pună în scenă un spectacol de sine stătător – o lecție cap-coadă despre asumare, curaj și adevăr pe un text scris și regizat de Chris Simion – Mercurian: „Cea mai frumoasă floare din lume”.

Pe lângă atelierele dedicate teatrului, organizatorii au pregătit ateliere de desen, confecționarea de păpuși din materiale reciclate sau din țesături, totul într-o atmosferă de festival care își propune să le dezvăluie copiilor construcția și partea magică a spectacolului.

”Secțiunea MiniCloud este o bucurie, este un spațiu de dezvoltare personală prin artele spectacolului. MiniCloud crește o generație de spectatori și poate deschide sufletul unor viitori artiști. Cu atât mai mult cu cât pe Calea Griviței, la numărul 53, în 2 ani se va naște primul teatru construit de la zero de noi, de comunitate.” Chris Simion – Mercurian, inițiator festival.

Fiind o perioadă dificilă la nivel internațional, decizia organizatorilor a fost ca, în acest an, un sfert din locurile disponibile în atelierele MiniCloud să fie oferite copiilor ucrainieni, ca parte a unui program de integrare și de sprijinire a refugiaților, realizat în parteneriat cu UNITER. Copiii vor fi însoțiți de translator și vor participa activ la cele 7 evenimente din cadrul festivalului. Totodată sperăm ca aceste ateliere mixte să creeze prietenii și încredere, să ofere bucurie și să încurajeze libertatea de exprimare a generozității și bunătății copiilor.

Fiecare atelier are intrare liberă și număr limitat de 20 de locuri. Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail [email protected], iar rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.

Programul complet al festivalului MiniCloud și UNDERCLOUD poate fi accesat pe www.undercloud.ro.

05
/02
/20

MNAC repune vitrinele Sălii Dalles în folosul artei și al comunității și marchează evenimentul cu un tur ghidat de structuristul Dragoș Marcu despre starea structurii Sălii Dalles și despre riscul la seism pe întreg Bulevardul Magheru-Bălcescu.

31
/01
/20

CORESPONDENȚĂ DIN BRUXELLES. La BOZAR, în Bruxelles, până acum în februarie 2020, puteți vizita (contra unei sume modice) o excepțională Expoziție Brâncuși. Este perla coroanei în prezența României la festivalul EUROPALIA, care în 2019 a fost dedicat țării noastre.

24
/01
/20

Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român, va inaugura luni 27 ianuarie, la ora 19:00, expoziția de fotografie „Ultima Lună” constând într-un portofoliu de lucrări fotografice aparținând artiștilor Nicola Bertasi și Marzio Villa, proiect curatoriat de Valentina Ribaldi.

20
/01
/20

Recent întors la Sibiu din Statele Unite ale Americii, unde a participat la ediția 2020 a celui mai important congres de artele spectacolului din lume, organizat de International Society for the Performing Arts (ISPA), Constantin Chiriac îl are invitat la Sibiu, în cadrul primei conferințe speciale FITS și TNRS din acest an, vineri, 24 ianuarie, pe arhitectul Ștefan Dorin Adam.

20
/01
/20

Joi, 23 ianuarie, de la ora 18.00, la Galeria Estopia București va avea loc vernisajul expoziției „Blurred Is the New ID”, cu prilejul aniversării unui an de la deschiderea galeriei într-o eveniment care aduce în atenție neofigurativul contemporan, în viziunea a 8 artiști: Lucian Brumă, Otilia Cadar & Liviu Coman, Marius Fodor, Ada Muntean, Alexandru Nicoară, Sergiu Laslo și Szabó András.