Miracle, piesa României pentru Eurovision 2014, are un nou videoclip
https://www.ziarulmetropolis.ro/miracle-piesa-romaniei-pentru-eurovision-2014-are-un-nou-videoclip/

„Miracle”, melodia cu care Paula Seling şi Ovi vor reprezenta România la EUROVISION 2014, are un nou videoclip. Acesta a fost lansat, ieri, pe site-ul oficial al competiţiei – eurovision.tv -, dar şi pe toate canalele de comunicare ale Televiziunii Române.

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2014

Aflaţi pe ultima sută de metri cu promovarea melodiei „Miracle„, Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României, au finalizat videoclipul melodiei cu care ne vor reprezenta la ediţia din acest an a concursului Eurovision.

Clipul spune povestea miracolului renaşterii naturii, în imagini de o frumuseţe deosebită. Într-o cameră degradată, cu interior scorojit, începe ploaia, care se prelinge peste tot – în interior, pe pereţii camerei, peste mobilierul vechi, informează Mediafax.

Apa care a pătruns în toate ungherele face posibilă renaşterea naturii şi transformarea interiorului într-un tot viu. Videoclipul piesei „Miracle” a fost filmat într-un timp record – o zi -, însă editarea şi efectele vizuale introduse în videoclip au mai necesitat câteva zile de lucru pentru echipa coordonată de regizorul Alex Ceauşu.

Concursul cântecului european EUROVISION se va desfăşura în acest an la Copenhaga (Danemarca), pe 6, 8 şi 10 mai, şi va fi transmis în direct în România la TVR.

România va intra în a doua semifinală a concursului Eurovision, care se va desfăşura pe 8 mai, la Copenhaga, în Danemarca. Finala internaţională a concursului Eurovision va avea loc pe 10 mai.

Anul trecut concursul a fost câştigată de Emmelie de Forest, reprezentanta Danemarcei, cu piesa „Only Teardrops”. Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision 2013, s-a clasat pe locul al 13-lea în concursul a cărui finală a avut loc, în luna mai, la Malmö Arena (Suedia). Cezar a participat la Eurovision 2013 cu piesa „It’s My Life” (muzică şi versuri Cristian Faur).

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Foto cu Miracle, Paula Seling şi Ovi – TVR

14
/10
/15

O călătorie muzicală de la barocul lui VIVALDI - celebrul creator al suitei „Anotimpurile” - la clasicismul lui HAYDN şi al genialului MOZART, este ceea ce vă propune ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în concertul prezentat miercuri, 21 octombrie (19.00), la Sala Radio.

13
/10
/15

Într-o zi de 13 octombrie (1921) se năştea, în Monsummano (Italia), Yvo Livi, cunoscut mai târziu ca Yves Montand, actorul şi cântăreţul adorat de francezi, considerat regele music hall-ului anilor '50.

12
/10
/15

Festivalul George Enescu a tras cortina de final luna trecută, pe 20 septembrie. A fost un tur de forţă pentru melomani şi specialişti în ediţia 22, cu tot atâtea zile, 22, de concerte unu şi unu.

12
/10
/15

Vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00, ALEXANDRU TOMESCU - solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti români, susţine primul său concert în noua stagiune a Sălii Radio. Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical.

10
/10
/15

Pentru a şaptea oară, Stagiunea de marţi seara deschide un nou sezon. Înainte de a pleca din nou la Viena, pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu va susţine marţi, 13 octombrie, ora 19, un recital în Sala mică a Ateneului Român, cu un program alcătuit din lucrări de Beethpoven, Prokofiev, Ceaikovski şi Liszt.

05
/10
/15

Pentru prima dată în istoria instituției, un spectacol produs de Opera Naţională Bucureşti a fost preluat de către o companie din Statele Unite ale Americii. Este vorba despre spectacolul „La traviata” de Giuseppe Verdi, în regia lui Paul Curran şi scenografia lui Gary McCann, care a avut premiera la Bucureşti în data de 30 octombrie 2014, cu ocazia deschiderii stagiunii 2014 - 2015.

05
/10
/15

Artiști recunoscuți internațional, precum pianistu german Alexander Schimpf, Cristian Budu – cel mai recent câștigător al prestigiosului Concurs Clara Haskil din Elveția, violonistul Ștefan Tarara – încununat cu Premiul Concursului Internațional George Enescu în 2014 sau Cvartetul Modigliani, descris drept „fabulos” de criticii de la The Seattle Times participă la cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional Clara Haskil (FICH): 26 octombrie – 2 noiembrie 2015, în Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu.

03
/10
/15

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România organizează duminică, 4 octombrie 2015, la Sala Mică a Ateneului Român, începând cu ora 18, cea de-a V-a ediție a Galei Premiilor UNIMIR. Evenimentul ce are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Muzicii premiază valori confirmate din mediul cultural românesc.

02
/10
/15

“Pân’ la rai”, un proiect de excelență, aplaudat pe scene prestigioase și inclus pe coloana sonoră a unui film internațional aspirant la Oscar, va fi prezentat, în ediție excepțională, pe scena Teatrului Odeon din București, vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00.

02
/10
/15

După o primă ediție primită cu entuziasm atât de iubitorii de muzică clasică, cât și de critici, primul proiect de talie internațională din România ce aduce un omagiu excepționalei pianiste de origine română Clara Haskil, Festivalul Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil (FICH) continuă și în acest an la Sibiu, între 26 octombrie și 2 noiembrie, în Sala Thalia a Filarmonicii.