Mircea Albulescu rămâne internat până la sfârşitul săptămânii, după operaţia pe cord
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-albulescu-ramane-internat-pana-la-sfarsitul-saptamanii-dupa-operatia-pe-cord/

Actorul Mircea Albulescu va rămâne internat la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Timişoara, cel puţin până la sfârşitul săptămânii, iar în prezent el se simte bine după operaţia pe cord şi face gimnastică de recuperare, potrivit medicilor.

Un articol de Petre Ivan|3 decembrie 2014

Medicul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, cel care l-a operat pe Mircea Albulescu, a declarat că actorul se simte bine şi că în prezent se recuperează.

„Actorul Mircea Albulescu mai rămâne internat în spital. Miercurea trecută abia l-am operat, am vorbit şi cu fiul lui şi sperăm ca sâmbătă sau duminică să îl externăm. Deocamdată, el face gimnastică de recuperare, iar evoluţia lui a fost bună pe parcurs”, a declarat doctorul Marian Gaşpar, notează Mediafax.

Actorul Mircea Albulescu a fost supus, miercurea trecută, unei intervenţii chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor, fiind condusă de profesorul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

În timpul intervenţiei, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunţite s-a impus această operaţie, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac.

În noaptea de 24 spre 25 noiembrie, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean din Timişoara, acuzând dureri în piept. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.

Mircea Albulescu se afla la Timişoara deoarece în 24 noiembrie a avut loc în acest oraş spectacolul „Bădăranii”, în care actorul joacă.

Actorul a mai fost internat în ianuarie 2013 la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău pe stradă. El a stat internat o zi, medicii stabilind că acesta a avut tensiunea mărită.

Maestru al scenei şi al filmului românesc, Mircea Albulescu are 80 de ani şi joacă pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.

Foto: Mircea Albulescu – Digi24

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.