„În anii ’80, în plină dictatură ceauşistă, Umberto Eco a venit la Bucureşti la lansarea traducerii româneşti a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectaţi atent. Câţiva optzecişti au aflat însă şi au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenţia unui critic important, au fost lăsaţi şi ei la întâlnire. Aşa am apucat să-l vedem şi să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”
Un articol de Petre Ivan|16 martie 2016
Imaginea de om de știință a lui Eco a fost estompată și cumva tulburată de cea proaspătă, de scriitor de succes. Oamenii n-au mai știut cum să le îmbine, și cred că asta a fost o mare problemă și pentru Eco însuși, care deodată s-a văzut vedetă internațională. – spune Mircea Cărtărescu.
Probabil că, împotriva intențiilor sale, el a fost împins către literatură de presiunea succesului inițial și a continuat, până la sfârșit, să scrie romane interesante, diverse, incitante, erudite, dar fără prospețimea debutului.
Tot succesul l-a transformat și într-un opinion maker, o voce ascultată și respectată. Excesul de mediatizare i-a refuzat însă, probabil, premiul Nobel, la care a fost etern candidat, și pe care l-ar fi meritat, și prin opera științifică, și prin cea literară, cu desăvârșire. Această personalitate dublă, de profesor universitar și artist, de erudit și vizionar, mi l-a amintit întotdeauna pe Mircea Eliade. – continuă autorul romanului Solenoid
În anii ’80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume.
Eco a ascultat răbdător discursurile oficiale și a răspuns politicos unor întrebări dinainte aprobate. Pe la mijlocul întâlnirii, însă, totul s-a dat peste cap: unul dintre noi s-a ridicat și a spus, în plină întrunire, că din versiunea românească a romanului lipsesc pagini, căzute la cenzură. A și făcut dovada celor spuse, citind alternativ din ediția italiană și cea românească. Lipseau mai bine de zece pagini. Eco a rămas foarte surprins. Nu i se mai întâmplase asta nicăieri. Nu știa că în acea vreme se cenzurau până și cărțile de bucate. – Mircea Cărtărescu
A ieșit mare tevatură cu episodul acesta, căci Securitatea avea oamenii ei în mediul literar.
O ultimă rumoare a produs-o Umberto Eco chiar înainte de plecarea din această lume, prin atacarea violentă a rețelelor de socializare, în special Facebook, mai spune Cărtărescu în editorialul din Q Magazine.
Articolul integral, aici
Foto: Mircea Cărtărescu şi Umberto Eco – facebook, wikipedia
