Mircea Cărtărescu: Nobelul din acest an e oarecum scandalos, deși Bob Dylan e un om de geniu
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-nobelul-din-acest-an-e-oarecum-scandalos-desi-bob-dylan-e-un-om-de-geniu/

Un eveniment dedicat lui Bob Dylan, laureatul controversat din acest an al premiului Nobel pentru literatură, a avut loc sâmbătă la standul Humanitas de la Târgul Gaudeamus, iar la el au participat Mircea Cărtărescu, Denisa Comănescu şi Marius Chivu.

Un articol de Liliana Matei|20 noiembrie 2016

„Este minunat că Bob Dylan a primit premiul”, a spus scriitorul Mircea Cărtărescu la lansarea volumelor „Cronica vieţii mele. Volumul I”, „Tarantula” și „Suflare în vânt. 100 de poeme”, publicate la Editura Humanitas. „Bob Dylan merită în principiu orice premiu, pentru că este un om de geniu”, a adăugat Mircea Cărtărescu, spunând totuși că nu poate da un răspuns clar la întrebarea dacă e bine că Bob Dylan a câştigat premiul Nobel pentru Literatură. „Premiul Nobel de anul acesta este oarecum scandalos, ne pune oarecum nişte întrebări în privinţa limitelor literaturii, a faptului că, totuşi, a luat acest premiu un «outsider», un om care făcând literatură foarte bună, totuşi nu a fost considerat ca fiind un scriitor în adevăratul înţeles al cuvântului”, a declarat el, propunând o discuție despre prejudiciul adus altor scriitori prin această alegere. Premiul Nobel pentru Literatură din acest an este „oarecum scandalos şi ar putea prejudicia scriitorii în adevăratul înţeles al cuvântului. Ne punem întrebarea dacă marii scriitori, cei pe care toată lumea îi consideră scriitori, precum Amos Oz, Murakami şi aşa mai departe, care sunt de mulţi ani pe această listă, nu cumva au suferit o nedreptate, dacă nu cumva s-a întâmplat un lucru total neaşteptat care i-a prejudiciat şi a prejudiciat ideea de literatură largă”, a adăugat cunoscutul scriitor. Pe de altă parte a mai spus Cărtărescu, „Bob Dylan este un om care a avut tot ce şi-a putut dori, tot ce îşi poate dori un om. A avut probabil cea mai mare glorie cu putinţă. Cred că la ora aceasta nu există om mai cunoscut în toată zona artistică din lume, în zona de artă înaltă şi artă populară”.

Alături de Mircea Cărtărescu, traducătorul poemelor „Suflare în vânt. 100 de poeme”, la evenimentul de la Târgul Gaudeamus dedicat lui Bob Dylan au participat poeta Denisa Comănescu şi criticul literar Marius Chivu, care au vorbit despre opera cunoscutului artist. Denisa Comănescu a surprins, declarând că se aştepta ca Bob Dylan să primească premiul Nobel pentru literatură încă din anul 2012, când acest trofeu i-a fost atribuit scriitorului chinez Mo Yan şi a mai spus că-l asocia pe Dylan cu Leonard Cohen, de curând dispărut. „Muzicianul-poet Bob Dylan este una dintre personalităţile artistice geniale ale zilelor noastre, un om care a marcat în mod fundamental evoluţia artistică-culturală din America şi nu numai a anilor 1960-1970”, a spus ea. Marius Chivu a încheiat vorbind despre volumul „Tarantula”, pe care-l consideră o carte experimentală și un lung poem în proză, aproape atipice pentru personalitatea lui Bob Dylan, așa cum ne este ea cunoscută. „E o carte aproape experimentală, la care nu te-ai fi aşteptat să fie scrisă de Bob Dylan, ale cărui versuri ţin de baladă, vin dintr-o tradiţie mai veche a trubadurului”.

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.