Mircea Cărtărescu vorbește despre „Solenoid” la Garantat 100%
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-vorbeste-despre-solenoid-la-garantat-100/

Pe 24 aprilie, în seara de Florii, la ora 23.20, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, va avea loc o ediţie specială a emisiunii „Garantat 100%”, „în care nu se vorbeşte nimic despre Premiul Nobel”.

Un articol de Liliana Matei|23 aprilie 2016

„Aş vrea să vă rog să aveţi răbdare cu această carte. E o carte mai ciudată, mai specială. E o carte care începe pe la pagina 250, aşa”, spunea Mircea Cărtărescu la lansarea celui mai de succes roman al său, „Solenoid”, recomandând celor care se vor aventura să-l citească să o facă în tihnă, fără grabă. „Solenoid” este şi unul dintre motivele care l-au adus pe autorul său în platoul Garantat 100%, la o discuţie sinceră cu realizatorul Cătălin Ştefănescu.

Dialogul de seară porneşte de la condiţia scriitorului în România şi de la cum poate fi citită o carte – „cinstit sau mai puţin cinstit, împotriva autorului”. Mai poate influenţa scriitorul o carte după ce a fost publicată? Mircea Cărtărescu îi răspunde la această întrebare și la multe altele gazdei sale, în discuţia despre „Solenoid”, cel mai bine primit şi vândut roman al scriitorului.

„Emisiunea conţine şi o scurtă listă de cuvinte pe care cei mai mulţi dintre noi le căutăm în dicţionar când citim Solenoid”, mai dezvăluie Cătălin Ştefănescu, adăugând însă că inclusiv această căutare poate fi o aventură: „La propriu, a căuta cuvinte ca să dezlegi nişte lucruri din carte poate să fie acţiune pură, aşa cum citeşti un roman de acţiune”, spune el. La rândul său, scriitorul mărturiseşte: „Între prietenii mei, noi nu prea avem subiecte de genul acesta, pentru că de obicei suntem de acord. Suntem ca-n bancurile acelea cu nebunii, care spun numere. Ei ştiu la ce bancuri se referă.”

„Îi sunt profund recunoscător lui Mircea Cărtărescu pentru că a venit la Garantat 100% nu în convalescenţă, ci de-a dreptul afectat de o gripă foarte grea – dar a venit, numai pentru că a promis”, încheie Cătălin Ştefănescu.

Garantat 100% este, după 17 ani, una dintre cele mai de succes emisiuni culturale.

05
/04
/18

Cel mai tînăr autor debutează la Polirom cu volumul Tata, eu glumesc serios! Volumul, ilustrat de Bogdan, Jan şi Julian Achimescu, cu o postfaţă semnată de Pavel Şuşară, a apărut în urma unui dialog savuros tată-fiu (Robert Şerban - Tudor Şerban), care s-a întins pe o perioadă de patru ani şi pare că nu s-a încheiat încă. 

27
/03
/18

Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului, dar și ziua în care sărbătorim un secol de la Unirea Basarabiei cu România, prilej de a readuce în prim plan, pentru o clipă, câțiva dintre artiștii născuți pe teritoriul actual al Basarabiei și deveniți parte integrantă a memoriei, identității și culturii naționale.

25
/03
/18

Publicitar, prozator, dramaturg, Alex Tocilescu (40 de ani) este unul dintre cei mai în vogă oameni de litere din România zilelor noastre. Este foarte urmărit pe rețelele de socializare, unde a dobândit o simpatie aparte pentru fotografiile cu pisicile sale (însoțite de câteva gânduri ale felinelor).

23
/03
/18

Scrisă și regizată de Guillermo del Toro, versiunea cinematografică a romanului Forma apei/ The Shape of Water a intrat în cinematografele din România în data de 23 februarie 2018. Romanul a apărut în această săptămână în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Veronicăi D. Niculescu.

21
/03
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Misticismul ebraic își găsește expresia concentrată în Cabala. Este o doctrină esoterică despre Dumnezeu și Univers ca formă foarte veche a revelației (de aici și sensul literar al cuvântului cabala, tradiție), transmisă de un lung șir de inițiați.