Mircea Diaconu artistul despre Mircea Diaconu copilul
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-diaconu-artistul-despre-mircea-diaconu-copilul/

Astăzi, de la ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, actorul Mircea Diaconu va citi fragmente din „La noi, când vine iarna”, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom, în ediţie revăzută.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2014

Astăzi, de la ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, actorul Mircea Diaconu va citi fragmente din „La noi, când vine iarna”, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom, în ediţie revăzută.

Văzută prin ochii unui copil, viaţa pare mai frumoasă. Iar dacă puştiul care locuieşte într-un sat din perioada obsedantului deceniu devine naratorul-personaj al unui roman, tragismul epocii este anulat de situaţiile comice create de naivitatea perspectivei acestuia.

Fiorul primei iubiri pentru o fetiţă din vecini înfloreşte între castele imaginare şi aventuri în natură, locul în care trăieşte este un colţ de paradis, iar lucruri mărunte, precum o pijama nouă, pantalonii largi „de oameni mari” sau bomboanele fondante, sunt cele mai mari bucurii ale vieţii.

Totul se schimbă însă când tatălui i se înscenează o infracţiune, iar băieţelul, fratele mai mare şi mama lor devin persoane indezirabile. Ceea ce nu-l împiedică pe protagonist să dea dovadă de un curaj şi un spirit de sacrificiu care ar face cinste şi unui adult.

Un roman cu unchi şi mătuşi, cu bunici şi vecini – unii îngeri protectori, alţii demoni cu chip uman –, în care un suflet inocent ne arată că binele din oameni poate învinge şi în cele mai întunecate vremuri.

Lectura va fi urmată de un dialog cu cititorii moderat de criticul literar şi de teatru Silvia Dumitrache.

Mircea Diaconu îşi va mai întâlni cititorii din Brăila (vineri, 21 februarie, de la ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”), Braşov (vineri, 7 martie, de la ora 18.00, la Librăria „Şt.O. Iosif”), Iaşi (joi, 20 martie, de la ora 18.00, l Librarium Palas).

Mircea Diaconu

Mircea Diaconu a mai publicat: Şugubina (1977), Scaunul de pânză al actorului (1985) şi În Bucureştii de odinioară cu Mircea Diaconu (1998)

Mircea Diaconu (n. 24 decembrie 1949) este actor, politician, scriitor şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ din Bucureşti. A fost directorul Teatrului „Nottara“ pînă în 2011.

A jucat atît în piese de teatru pe scenele naţionale, cât şi în producţii cinematografice celebre, precum: De ce trag clopotele, Mitică?, Buletin de Bucureşti, Asfalt Tango, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, Legături bolnăvicioase sau Filantropica.

Foto cu Mircea Diaconu şi La noi, cînd vine iarna

15
/07
/15

„Povestirile lui Salamov reprezintă o lectură esenţială pentru acei cititori interesaţi de experienţa Gulagului; ele vin din familia prozei lui Soljenitin, cu stilul şi filosofia ei izbitoare.” (The Telegraph). Editura Polirom a publicat de curând cel de-al doilea volum al uneia dintre cele mai tulburatoare capodopere ale secolului XX: Povestiri din Kolima, de Varlam Salamov.

14
/07
/15

Am primit o frumoasă invitaţie: joi, 16 iulie, de la ora 19.00, într-o companie selectă, ar trebui să iau şi eu cuvântul despre cartea „Tangou pentru Lisandra” scrisă de Hélène Grémillon. Ştiu, ştiu, vă întrebaţi ce mă recomandă. Nu vă ascund şi că eu mi-am pus această întrebare şi că încă n-am găsit răspunsul.

13
/07
/15

Cartea aleasă pentru a treia întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories este Cum să uiți o femeie, de Dan Lungu, iar invitații care vor vorbi pornind de la aceqasta sunt jurnaliștii Laura Ștefănuț și Andrei Crăciun. Pop-up Stories Club are loc sâmbătă, 1 august, de la 17:00, în mansarda Lente din str Arcului nr 8, București. Intrarea e 20 lei, dar gratuită pentru studenți/elevi.

10
/07
/15

Ştiaţi că într-o zi de 10 iulie s-a născut scriitorul francez Marcel Proust, cunoscut mai ales datorită ciclului de romane „În căutarea timpului pierdut”, format din şapte volume şi având peste 2.000 de personaje?

10
/07
/15

Primul festival timişorean dedicat filmului european invită publicul iubitor de cinema la cinci zile de proiecţii ce se vor desfăşura la Grădina de vară «Capitol», Casa Artelor, AMBASADA, dar şi în comuna Gottlob, începând cu 22 iulie. Organizatorii Ceau, Cinema ! (Festival de buzunar) au pregătit o selecţie de filme numai bune de vizionat în seri răcoroase de vară – lejere, dar nu lipsite de miez –, oferind publicului în premieră atât titluri premiate, cât şi noi descoperiri.

08
/07
/15

Beautiful You, cel mai recent roman al lui Chuck Palahniuk, a apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză şi note de Mihaela Negrilă, şi în ediţie digitală. Chuck Palahniuk este autorul unui clasic al literaturii underground, Fight Club, roman ecranizat de regizorul David Fincher în 1999, cu Edward Norton, Brad Pitt şi Helena Bonham Carter în rolurile principale.

08
/07
/15

După ce în ultimii ani s-a dedicat traducerii și publicării unora dintre cei mai cunoscuți scriitori din literatura universală, Editura Univers se reîntoarce către literatura română, prin lansarea unui concurs de manuscrise, la care sunt invitați să participe scriitorii care vor să-și vadă cărțile publicate.

01
/07
/15

Bucureştenii sunt aşteptaţi la o nouă sesiune de relaxare în aer liber, în perioada 1 iulie - 31 august, în Parcul Cişmigiu, unde va avea loc cea de-a doua ediţie a evenimentului Copacul cu Cărţi. Peste 150 de romane şi publicaţii sunt puse în mod gratuit la dispoziţia vizitatorilor.

25
/06
/15

Cel de-al treilea volum al romanului ”Orbitor” de Mircea Cărtărescu a apărut în Olanda, la Editura De Bezige Bij din Amsterdam, în traducerea lui Jan Willem Bos. După germană, franceză, bulgară, suedeză şi norvegiană, neerlandeză este cea de-a şasea limbă străină în care trilogia ”Orbitor” (peste 1500 de pagini) va fi citită integral.