Mircea Diaconu vine la Teatrul „Regina Maria“ din Oradea pentru prima ediţie a show-ului „Dialoguri interioare“
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-diaconu-vine-la-teatrul-regina-maria-din-oadea-pentru-prima-editie-a-show-ului-dialoguri-interioare/

Teatrul Regina Maria din Oradea vă invită marţi, 4 iunie, de la ora 19.00, în sala mare a teatrului, la prima întâlnire cu invitaţii regizorului Radu Vaida, amfitrionul unui inedit show cultural-artistic-filozofic-spiritual.

Un articol de Andrada Văsii|20 mai 2013

Teatrul Regina Maria din Oradea vă invită marţi, 4 iunie, de la ora 19.00, în sala mare a teatrului, la prima întâlnire cu invitaţii regizorului Radu Vaida, amfitrionul unui inedit show cultural-artistic-filozofic-spiritual.

Acesta va aduce în fiecare lună, pe scena teatrului orădean şi în dialog cu publicul de aici, personalităţi ale vieţii culturale din România, într-o încercare de restaurare şi celebrare a celor mai importante valori spirituale şi morale, după care o societate sănătoasă ar trebui să funcţioneze.

Primii invitaţi ai spectacolului „Dialoguri Interioare“ vor fi celebrul actor de teatru şi film Mircea Diaconu şi cunoscuta actriţă a scenei orădene, Ioana Dragoş Gajdo, care vor răspunde provocărilor lansate de moderator, dar şi de către spectatori, participanţi activi la acest show inedit şi ale căror întrebări vor fi transmise invitaţilor, de Alina Leonte, actriţă a Teatrului Regina Maria.

Acest dialog onest şi profund va fi o invitaţie de a vedea jumătatea plină a paharului şi o încercare de a prezenta lumea în care trăim nu în nuanţe de gri, ci în pasteluri de culori. Deşi uneori ni se pare că vedem doar urmele paşilor noştri pe plaja vieţii şi avem impresia că suntem singuri şi deseori abandonaţi, poate că exact atunci Dumnezeu ne poartă pe braţe.

Radu Vaida,

creatorul şi regizorul spectacolului

Vor fi discutate teme „profunde, concrete, inedite şi pozitive“, acompaniate de armoniile cvartetului Varadinum din Oradea şi însoţite de picturile artistei Diana Gabriela Gavrilaş, care îşi va prezenta cu acest prilej şi expoziţia intitulată „Grădini italiene“.

Info: 

Biletele s-au pus în vânzare atât la Agenția Teatrului (deschisă de luni până vineri, în intervalul 10.00-19.00, dar şi sâmbătă și duminică, între orele 10.00-13.00 şi cu o oră înainte de spectacol), cât şi online, pe site-ul www.biletmaster.ro.
Prețul unui bilet pentru acest spectacol este de 10 lei, preț unic.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.