„Miss Sueño” de Radu Potcoavă, eligibil pentru o nominalizare la Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/miss-sueno-de-radu-potcoava-eligibil-pentru-o-nominalizare-la-oscar/

Scurtmetrajul „Miss Sueño”, de Radu Potcoavă, a câştigat sâmbătă marele premiu al Festivalului Internaţional de Film Huesca (Spania) şi este eligibil pentru o nominalizare la Oscar.

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2018

Producția, care a avut premiera românească în competiția de scurtmetraje a programului Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, o are în centru pe Roxana, care se pregătește să părăsească România pentru a se muta la Madrid. Ajutată de Dan și soția lui, Alina, este înștiințată că va găsi curând un loc de muncă în capitala spaniolă. Ce nu știe Roxana este că va deveni victimă a unei rețele de trafic de persoane.

Din distribuție fac parte Aurora Păunescu, Olimpia Melinte, Bogdan Dumitrache și Marin Grigore. Filmul este dedicat memoriei lui Călin Potcoavă, care urma să facă parte din echipa de producție.

Regia și scenariul sunt semnate de Radu Potcoavă, imaginea a fost realizată de Andrei Butică, montajul – de Cătălin Cristuțiu, sunetul – de Alex Dragomir și regia artistică – de Mălina Ionescu. Producători sunt Claudiu Mitcu, Robert Fița si Ioachim Stroe, iar producător executiv este Alina Tarbă.

„Miss Sueño” este un film produs de We Are Basca, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, și finanțat de Mccann Erickson România.

Scurtmetrajul finalizat în 2017 a mai fost selectat anul acesta la Trieste Film Festival, unde a avut premiera mondială, și la Kino Pavasaris-Vilnius International Film Festival.

La cea de-a 46-a ediție a Festivalului de la Huesca, „Miss Sueño” a fost selectat în competiția internațională alături de scurtmetraje din Franța, Canada, Polonia, Italia și Rusia.

Distincția International Danzante constă într-un trofeu și suma de 5.000 de euro, iar pelicula va intra automat în competiție pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun scurtmetraj/ live action short film” a premiilor Oscar.

Festival Internacional de Cine de Huesca se află pe lista celor validate de Academia de Film Americană, iar câştigătorul competiţiei internaţionale este inclus automat pe lista titlurilor luate în considerare pentru o nominalizare la Oscar.

Prima ediție a festivalului a avut loc în 1973, iar doi ani mai târziu evenimentul a devenit unul internațional. În prezent, este unul dintre cele mai importante manifestări de gen din lume, acordând anual 11 premii în competițiile ibero-americană, internațională și de documentar. Aragón Televisión acordă un premiu care presupune garantarea difuzării filmului câștigător și promovarea lui.

Scenarist și regizor, Radu Potcoavă a urmat studii de film la Bucureşti şi Amsterdam. A debutat ca regizor şi scenarist cu scurtmetrajul „Aceeaşi gară pentru doi” (2002). În 2006, a debutat în lungmetraj cu drama „Happy End”, cu George Alexandru și Mircea Diaconu în distribuție. Ea a fost urmată de comedia „Cuscrii” (2014), iar doi ani mai târziu, de „Vara s-a sfârşit”, cel de-al treilea lungmetraj, care a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Montréal.

Scurtmetrajul „Mă cheamă Costin” (2016),  produs de We Are Basca, cu Ioana Flora şi Bogdan Albulescu în distribuţie, a primit, la TIFF, o menţiune specială, a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj românesc la Dracula Film Festival de la Braşov și a fost selectat în competiţia dedicată genului la Festivalul de Film de la Sarajevo.

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.