„Mizerabilii”, filmul-protest al lui Ladj Ly, premiat la Cannes și nominalizat la Oscar, intră în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/mizerabilii-filmul-protest-al-lui-ladj-ly-premiat-la-cannes-si-nominalizat-la-oscar-intra-in-cinematografe/

Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin şi câştigător al premiului juriului la
Cannes, „Mizerabilii/ Les Misérables”, lungmetrajul de debut al regizorului fenomen Ladj
Ly, ajunge pe marile ecrane din România din 24 ianuarie, distribuit de Independenţa
Film.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2020

Inspirat din revoltele anului 2005 din Paris, declanșate de moartea a doi tineri în timpul unui raid al forțelor de ordine, „Mizerabilii” prezintă o perspectivă provocatoare a sărăciei și violențelor de la periferia Parisului, locul în care Ladj Ly a crescut și care i-a fost mereu inspirație în carieră.

„Cine crede că e vorba de o nouă ecranizare a clasicului Victor Hugo, se înşală”, scrie publicația americană Variety. „Dar există un motiv pentru care Les Misérables poartă acelaşi titlu: ambele sunt amplasate în Montfermeil, suburbia muncitorească unde regizorul a crescut. Un secol mai târziu, mizeria e încă acolo, iar violenţa poliţiei rămâne un factor important.”

Mizerabilii spune povestea a trei membri ai brigăzii anticriminalitate, care se confruntă, de-a lungul a 24 de ore, cu un conflict între bandele rivale de la periferia Parisului. Stephane, proaspăt mutat din Cherbourg, se alătură brigăzii anticriminalitate din Montfermeil, într-un cartier problematic din suburbiile capitalei franceze. Făcând echipă cu Chris și Gwada, colegii săi mult mai experimentați, acesta descoperă rapid tensiunile dintre bandele care domină cartierul, dar și dintre localnici și poliție. Când o operațiune de arestare scapă de sub control, o dronă filmează toate mișcările pe care le fac Stephane și colegii săi, amenințând să expună realitatea vieții cotidiene.

Filmul, care a atras atenția președintelui Macron chiar în perioada revoltelor Vestelor Galbene, a fost descris de Washington Post report „un protest pasional în numele unei întregi generații, al cărei viitor a fost, în mare parte, exclus”, iar The New York Times l-a numit „un strigăt înflăcărat împotriva opresiunii”. Lansat la Cannes 2019, Mizerabilii a fost primit cu ovații, concurând pentru Premiul Juriului alături de filmele unor regizori celebri precum Quentin Tarantino, Pedro Almodóvar, Ken Loach şi Xavier Dolan, și doborând recordurile în SUA pentru drepturile de distribuție ale unui debutant pe Croazetă (1,5 milioane de euro).

Originar din Montfermeil, cartierul în care încă locuiește, Ladj Ly (40 de ani) și-a început cariera în adolescență, în cadrul în cadrul colectivului regizoral Kourtrajmé, fondat de către prietenii săi, Kim Chapiron și Romain Gavras, cărora li s-a alăturat și celebrul fotograf JR, colaborator al regizoarei Agnès Varda. A debutat ca actor, apoi ca regizor cu scurtmetrajul „Montfermeil les Bosquets” (1997). În 2005, în timpul revoltelor din Paris, Ladj Ly decide să își filmeze cartierul timp de un an și să realizeze documentarul 365 jours à Clichy-Montfermeil (2007). Câțiva ani mai târziu revine cu 365 jours au Mali (2014), un film care urmărește mișcările sociale și politice violente din Mali, unde miliția tuaregă se pregătește de război. În 2018 lansează scurtmetrajul de ficțiune Les Misérables, multi-premiat și nominalizat la Premiile César, care stă la baza primul său film de lungmetraj cu același titlu.

Distribuit de Independența Film, „Mizerabilii/ Les Misérables” va rula din 24 ianuarie în cinematografele din țară.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.