Momentul în care „Girl With Balloon”, lucrarea lui Banksy, s-a autodistrus după adjudecare
https://www.ziarulmetropolis.ro/momentul-in-care-girl-with-balloon-faimoasa-lucrare-a-lui-banksy-s-a-autodistrus-dupa-adjudecare/

„Girl With Balloon”, faimoasa lucrare semnată de Banksy, licitată la Sotheby’s din Londra, va rămâne în istorie drept tabloul care s-a autodistrus imediat după adjudecare. Pânza a trecut printr-o maşină de tocat hârtie instalată la baza de jos a ramei, la finalul licitaţiei, spre surprinderea celor prezenţi.

Un articol de Petre Ivan|8 octombrie 2018

Cu explicaţia „se duce, se duce, s-a dus”, aluzie la cuvintele folosite de cel care a condus licitaţia, Banksy – a cărui identitate nu a fost confirmată până în prezent – a publicat pe contul său de Instagram o imagine surprinsă în sală.

Preţul de 1,04 milioane de lire sterline (1,18 milioane de euro) este un record pentru autor şi a reprezentat de trei ori suma la care fusese estimată lucrarea.

După ce licitaţia s-a încheiat, a fost auzită o alarmă din interiorul tabloului şi pânza a început să coboare.

„Se pare că am sfârşit prin a fi banksydizaţi”, a recunoscut Alex Branczik, directorul departamentului de artă contemporană de la Sotheby’s.

Lucrarea a fost realizată în 2006, apărând mai întâi pe un perete din Londra sub formă de graffiti, şi reprezintă cea mai cunoscută imagine a lui Banksy. În 2017, ea a fost aleasă de britanici drept opera de artă favorită.

Originar din Bristol, Banksy – despre care se spune că ar fi Robert Del Naja, membru al grupului Massive Attack – a devenit cunoscut pentru graffitiurile amplasate în diverse oraşe ale lumii.

Foto: „Girl With Balloon” – facebook

08
/05
/18

Se împlinesc, astăzi, 115 ani de la moartea unuia dintre cei mai talentaţi, influenţi şi interesanţi artişti ai secolului al XIX-lea. În primăvara anului 2015, tabloul său “Nafea Faa Ipoipo?" ("Când te vei căsători?"), realizat în anul 1892, devenea cea mai scumpă operă de artă din istorie, după ce era achiziționat pentru suma de 300 de milioane de dolari. Recordul lui Gauguin a rezistat doar un an și jumătate, până în noiembrie 2017, când “Salvator Mundi”, pictura atribuită lui Leonardo da Vinci, era cumpărată cu 450,3 milioane de dolari.

07
/05
/18

Comunitatea “Domnițe cu altițe” vă invită duminică, 13 mai 2018, la cea de-a doua ediție a Paradei Portului Popular românesc în București. Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.